Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În capul „Dicționarului”, deschis ca de fiecare dată de reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi, am așezat termenul schepsis: „Este o expresie auzită adeseori astăzi. Tradusă în limbaj dâmbovițean, o chest’e cu schepsis are înțelesul de un lucru făcut cu cap, cu un ceva al lui, pe lângă care trebuie să adăști o vreme până ce te prinzi ce-i cu el, cum funcționează etc. O treabă deșteaptă, așadar. Schepsis provine în română din neogreacă (σκέψι, σκέψις), având înțelesul de gândire. Lucru gândit, bine chibzuit, judecat, întors pe toate părțile, prin urmare.”
Pe filieră turcă
Pe aceleași unde: „de sanchi”. „Cu înțelesul, astăzi, la noi de: d-aia, uite așa, la mișto (ultimul, neromânesc și el), sanchi este la origine un cuvânt persan, preluat de români pe filieră turcă. În persană, sānki era format inițial din doi termeni: sān și ki - având împreună înțelesul de ca, asemănător (prepoziție). În turcă (sanki): știu că e tot la fel, tot aia, de dacă, pare ca, de parcă, cam astfel stau lucrurile.”
Din akkadiană, în limba română
Rămânem în zona otomană, având în vizor cuvântul „dragoman”. Are cuvântul Gheorghiță Ciocioi: „Dragomanii erau interpreți, traducători (dar și diplomați) în Imperiul Otoman. Răsplătiți, în perioada fanariotă, prin desemnarea lor ca domnitori în Țările Române. Cel mai adesea, dragomanii erau de origine greacă. Trebuiau să cunoască araba, persana, turca și unele limbi europene. Negoțul în Mediterană îi va ajuta mult pe grecii otomani în acest sens.” În completare: „Turcii au împrumutat termenul de dragoman din arabă: tarcumān/ targiuman (din rădăcina trcm) - tălmaci. La origine, cuvânt aramaic (siriac)/akkadian - targəmānā. În akkadiană: targumannu - cu același înțeles. Derivat din verbul akkadian ragāmu - a chema/anunța, a vorbi, a supune judecății.”
În mrejele urii
Ce conotații poartă cuvântul „ură”, de unde, cum s-a limpezit în limba noastră? „Ură, în mai multe limbi slave, se tălmăcește aproximativ prin a nu (mai) vedea (pe cineva, ceva). Nenavijdam, nenavidea, nenavist etc. Nici nu vreau să te mai văd, altfel, există și la noi. A dori/jindui să-l vezi pe aproapele, a nu-l șterge din inima ta, a nu-l anula e un semn al iubirii. - Cărarea de la frate la frate patericală, vederea care împiedică marea orbire, privitul în gol/neant - prevestind sfârșitul...”
Puriu - Purāṇa
Mai departe, un termen cu rezonanțe exotice: puriu/purie. „Este un termen împrumutat din limba țigănească. Cu înțelesul de bătrân, cărunt, trecut (oarecum ofilit/ă) etc. La origine, cuvânt sanscrit: purāṇa - vechi, de dinainte, fost. Textele indiene clasice purtând numele de Purāṇa se ocupă în general de mituri religioase, legende vechi, povești tradiționale etc.”, a mai relevat Gheorghiță Ciocioi.
Un termen nepriceput astăzi
Tot aici, cuvântul „târsână”: „Este un arhaism ce nu își are locul în acatistul Sf. Mina. Bucură-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu târsâne ... Sensul este redat greșit.” Adică? „Nu este vorba de vreo țesătură aspră de păr de capră, ascetică, ori de o împletitură de păr de cal pentru frânghii (termen cu o etimologie discutabilă), ci de ghimpi, mărăcini (a se compara cu acatistele Bisericilor slave închinate sfântului). Cel mai probabil tălmăcitorul a avut în vedere un alt înțeles. E limpede că termenul dat nu mai e priceput astăzi.”
Apă și sare
„Persana bătrână face zeama bună...” – apreciază Gheorghiță Ciocioi. Ați ghicit ce cuvânt este vizat? „Ajuns în română prin intermediul limbilor turcice, cuvântul ciorbă este de origine persană: şōrbā. Șor = sărat; ba = fiertură, apă.”
Nume cu înțeles uitat
„Papaiani” – Părintele Iani(s)
„Nume (compus) purtat în Balcani de greci, aromâni, bulgari. Format din termenul grecesc παπάς (preot, părinte) și numele de Iani (Ianis). Asemenea altor nume compuse, ce cuprind cuvântul παπάς. Popa Iani/Iane ar fi înțelesul numelui dat.”
„Mociorniță” – Mocirlă/Mlaștină
„Nume ajuns celebru prin industriașul român Dumitru Mociorniță (1885-1953). Mociorniță e totuna cu numele mociriței: loc mocirlos - mociorniță, în grai muntenesc. Cel mai probabil, un supranume inițial, cu referire la cineva care locuia pe o vale cu multe băltoace/mlaștini, unde pământul jos era mai mereu umed (mokăr, sl.) și instabil. Din (medio) bulgară: mociur/ mocior, mociuriște, cu același înțeles ca în română.”
„Chinezu” – Cneaz/Prinț/Jude
„Nume de familie purtat în trecut de mai multe personalități românești (comandanți de oști, profesori, episcopi). Fără vreo legătură cu China (țara chitailor, la noi, până târziu; termen împrumutat din slavă - Kitai). Întâlnit mai ales în Banat și Ardeal. Din slavonul kneaz (cneaz, prinț, jude/judecător etc). Sub influență sârbă - knez. În maghiară: kenéz. Ajuns în română chinez/u.”
„Lincu”, „Lina”, „Leanca” – Ilie, Elina, Elena
„Lincu - diminutiv pentru Linu (din Ilie). Întâlnit, de asemenea, ca Lincuță. Lina - din Elina. Leanca - din Leana, Elena.”
„Lepuș” – Cel frumos
„Nume de familie. De origine slavă. Din lep/o - frumos. Cu terminația uș/a - întâlnit astăzi, ca nume de familie, mai ales în Bulgaria și în sudul României.”
„Deciu” – Născut duminica
„Astăzi, nume de familie. Provenit dintr-un diminutiv al numelui de Botez Nedelciu - Delciu (prin căderea lui I, la fel ca în cazul numelui Decu - Nedelcu, Delcu). Nume dat celor născuți duminica (nedelea, slav). Întâlnit și în Bulgaria, Macedonia, Serbia (Decio).”
Pastila de religie/cultură
Foișorul – turnul și biserica
Că tot au fost finalizate recent lucrările de reabilitare ale Foișorului, monument emblematic al Bucureștilor, să reținem câteva date: „Foișorul de Foc ar fi urmat să fie demolat…”, remarca etnologul Gheorghiță Ciocioi, înainte de a perora: „Construit în 1890, având o înălțime de 42 metri, după 1935, Foișorul de Foc își va pierde orice utilitate. Pentru o cât mai deplină estetică a orașului, se va propune de către municipalitate demolarea acestuia. Chiar se construia frumos în Bucureștii acelor ani. Salvarea Foișorului avea să vină din partea lui Nicolae Iorga, fostul castel de apă și supraveghere a incendiilor fiind înscris pe lista monumentelor istorice.
Nestemata Mavrocordaților
În siajul celor de mai sus, o altă bijuterie bucureșteană - Biserica Foișor. „A fost ctitorită în 1746 de Doamna Smaranda Mavrocordat, soția Domnitorului Nicolae Alexandru Mavrocordat. Numele l-a luat de la palatul cu foișor de aici, reședința liniștită a Mavrocordaților, aflată la acea dată în afara Bucureștilor, printre podgorii de vii. Ruinele palatului se pot vedea și în zilele noastre. Arhitectura interioară a bisericii domnești aduce aminte de cea a Mănăstirii Văcărești.”
„Schepsis provine în română din neogreacă (σκέψι, σκέψις), având înțelesul de gândire.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Dragomanii erau interpreți, traducători (dar și diplomați) în Imperiul Otoman. Răsplătiți, în perioada fanariotă, prin desemnarea lor ca domnitori în Țările Române.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Turcii au împrumutat termenul de dragoman din arabă: tarcumān/ targiuman (din rădăcina trcm) - tălmaci. La origine, cuvânt aramaic (siriac)/akkadian - targəmānā.”, Gheorghiță Ciocioi, filolog
„Ură, în mai multe limbi slave, se tălmăcește aproximativ prin a nu (mai) vedea (pe cineva, ceva).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Ajuns în română prin intermediul limbilor turcice, cuvântul ciorbă este de origine persană: şōrbā. Șor = sărat; ba = fiertură, apă.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
