Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Membră a Cenaclului de luni, prezentă, cu un ciclu liric definitoriu («La întretăierea drumurilor comerciale») în antologia poetică «Cinci» din 1982, alături de Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Bogdan Ghiu și Ion Bogdan Lefter, „Madi” a fost apropiată, ca și Nora Iuga, de tinerii poeți germani din Aktionsgruppe Banat (cu Rolf Bossert, sinucis după emigrarea în RFG, a avut o relație intimă). Boemă de cursă lungă și bună camaradă, rebelă generoasă și sufletistă, mereu gata să se devoteze marilor cauze, Mariana Marin și-a asumat o condiție socială periferică și o atitudine insubordonată în tot mai sumbrii ani ’80”, consemna criticul și istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate poetei.
Amăgirile Senei
„Stabilită la Paris o vreme după 1989, unde, după căsătoria efemeră cu Samuel Tastet, a fondat editura franco-română Est, a fost apropiată de exilul anticomunist (de la soții Ierunca la Oana Orlea/Ioana Cantacuzino, cu care a realizat în Franța și un volum-interviu memorialistic: «Cantacuzion, ia-ți boarfele și mișcă», 1991). La începutul anilor ’90 îi apar la Paris, în traducerea lui Alain Paruit, «Les Ateliers» și, în traducerea lui Sebastian Reichmann, «Au carrefour des grandes routes commerciales». Revine în țară la sfârșitul mileniului”, evidenția în continuare profesorul Paul Cernat. „Revenirea editorială la poezie are loc prin «Mutilarea artistului la tinerețe» (1999) și antologia-sinteză testamentară «Zestrea de aur» (2002), în care autoportretul liric recuperează o sentimentalitate reprimată”.
Moartea din apa fierbinte
Mai departe, în trena amănuntelor biografice valorificate de Cernat: „Victimă a unei vieți dezordonate, autodistructive, se îmbolnăvește de TBC pulmonar. Se bucură însă de o solidaritate (inclusiv financiară) impresionantă din partea lumii literare. După un tratament epuizant la sanatoriul Moroieni, „Madi” se reface, dar sfidează restricțiile medicale și, pe 31 martie 2003, e descoperită moartă în propria cadă plină cu apă fierbinte (intezisă în cazul unei bolnave TBC cu sistem vascular uzat)”. Ultimele răscoliri: „Volumele «Un război de o sută de ani» (1981), «Aripa secretă» (1986) și antologia retrospectivă «Atelierele (1980-1984)» (1991) pun în scenă o elegiacă post-rilkeană (trecută printr-o istorie kafkană), identificată sporadic cu Anna Frank (dar cu bătaie către dictatura lui Ceaușescu). Lirica ei de factură neoexpresionistă și existențialistă e dominată de disperare și angoasa captivității”. Concluzia: „Dincolo de biografism și metapoezie, apocalipticul dă tonul în cadențe amare, dezabuzate. O (schimbând ce-i de schimbat) Sylvia Plath autohtonă”.
În Balta Albă, la un pahar de Stolychnaia
Scriitorul și profesorul ieșean Liviu Antonesei reînvia, într-un text publicat pe blogul personal în urmă cu șase ani și prilejuit de împlinirea a șaizeci de ani de la nașterea poetei Mariana Marin, lirica și personalitatea speciale ale celei alintate „Madi”: „Căutând în vederea proiectelor mele legate de această aniversare fotografii de-ale lui Madi - din păcate, nu am găsit decât una singură, deşi sigur pe undeva prin această casă, ar trebui să mai fie câteva! -, căutând cele câteva scrisori primite de la ea prin anii optzeci ai veacului trecut, dar negăsindu-le nici pe acestea, am dat peste un grupaj de patru poeme de limpede, indiscutabilă marcă Mariana Marin. Poeme dactilografiate de poetă, purtând câteva corecturi manuscrise şi semnate tot de autograf de poetă, pe care le-am publicat pe la mijlocul anilor optzeci într-una din celebrele reviste studenţeşti ieşene, Opinia studenţească sau Dialog, Madi nereuşind să le publice în vreuna din revistele culturale difuzate oficial, la chioşcurile de presă de pe vremea aceea”, nota Liviu Antonesei.
Patru poeme superbe
Mai mult: „Prin ce miracol au rămas aceste dactilograme în posesia mea atâta vreme, nu ştiu, pentru că nu păstram de obicei manuscrisele textelor deja apărute. N-or fi apărut? Ba da, cu siguranţă au apărut, devreme ce îmi amintesc cum am sărbătorit, în Balta Albă, la un pahar - sau câteva? - de Stolychnaia, apariţia lor! Prin ce miracol am dat peste ele în vreme ce căutam altceva, ceva «inedit», iarăşi nu ştiu. Așa a dorit hazardul şi din acest motiv am în faţa ochilor şi recitesc aceste superbe poeme: Atelierele morţii, Judecătorul-penitent, Hohotul manechinelor şi L’apparition, ultimul din aceste titluri, într-un context complice, aluziv, fiind folosit şi de mine. Nu mai știu dacă înainte sau după, dar asta nu contează, oricum l-am împrumutat amândoi de la Mallarmé!”.
Puterea imaginației
O nedumerire, imediat risipită însă de stăpânul ei: „Poţi însă scrie despre opera, importantă, a unui mare poet plecând doar de la un singur «cvartet» și acela datorat hazardului? Hazardului? Da, dar nu în totalitate, odată ce Madi însăşi decisese să pună laolaltă tocmai aceste patru poeme pentru a apărea în acelaşi grupaj. Această selecţie nu a fost făcută desigur în mod întâmplător, de vreme ce poemele fuseseră extrase din manuscrisul unui întreg volum ce avea să aştepte să se petreacă o revoluţie pentru a apărea în întregul său şi cu titlul său original. Și mai este ceva...”. Ce anume? „Poezia Marianei Marin, de pe toată distanţa temporală a scrierii sale, este atât de omogenă, de unitară ca viziune şi stil încât ţi se întâmplă cu ea exact ceea ce i s-a întâmplat cunoscutului biolog și paleontolog cu osul de dinozaur. Îţi ajunge o singură poezie, poate câteva versete, pentru a-ţi aminti totul, iar celor care nu au cunoscut opera Marianei Marin, pentru a şi-o putea imagina”.
La bătaie cu Cărtărescu, Iaru, Lefter...
De remarcat că un intelectual de calibrul lui Virgil Ierunca ridica verbul Marianei Marin deasupra imaginilor create de poeți precum Mircea Cărtărescu, Florin Iaru ori Ion Bogdan Lefter: Cu argumente: „S-ar putea ca revelația generației ’80 să fie totuși, pentru noi, Mariana Marin. Nu vrem prin aceasta să diminuăm întru nimic aura din jurul lui Mircea Cărtărescu, îndreptățită, după cum nu ne gândim nici să adumbrim în vreun fel poezia de accente de multe ori noi a celorlalți optzeciști - Florin Iaru, Ion Stratan, Alexandru Mușina, Ion Bogdan Lefter, Romulus Bucur sau Bogdan Ghiu. Cu toții merită atenția, de care de altfel se bucură, din partea criticilor competenți, deschiși față de înnoire și inițiative creatoare”.
„Aripa secretă”, un „buletin de existență”
Și totuși! „Dacă preferințele noastre se îndreaptă spre Mariana Marin - își justifica alegerea Virgil Ierunca -, este pentru că, atât în volumul colectiv «Cinci» (Editura Litera), cât și în primul său volum, «Un război de o sută de ani» (Albatros, 1981), dar mai ales, mai ales în ultimul, «Aripa secretă» (Cartea românească, 1986), adevărat «buletin de existență» al autoarei, deslușim o notă aparte, un registru de implicare etică ce conferă poemelor sale un fel de urgență a conștiinței, conștiința veșnic nefericită a poetului, inevitabil martor într-un orizont situat”.
Când „vremea cireșelor și a iederii” apune
Neoexpresionistă și existențialistă, poezia Marianei Marin are savoarea unei tristeți ireconciliabile. Facem loc unei mostre:
La etajul 5
Poezia,
când sub țeastă îți bubuie
singurătatea putrezită a fiecărei dimineți.
La etajul 5 al unui bloc
dintr-un celebru cartier proletar
poezia îți reface instinctul migrator
al păsărilor mici, cenușii.
Câtă iubire
„Când toate ne pleacă?
Toate ne lasă?”
(și era o vreme a cireșelor și a iederii)
Ce fel de moarte
în obrăznicia ta iepurească
te-a însoțit în anii din urmă,
o, biată spaimă a țărânei!
Poezia,
când sub țeastă miraculos
te înfrupți din tine însăți.
Și este o vreme a înghețului și a râtului,
a biciului care-ți plesnește obrazul
și a porcilor mici, cenușii.
20 de ani s-au împlinit pe 31 martie 2023 de la moartea poetei Mariana Marin „Madi”
Mariana Marin a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București (secția română-engleză) în 1980, iar un an mai târziu a primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut grație volumului Un război de o sută de ani
„Boemă de cursă lungă și bună camaradă, rebelă generoasă și sufletistă, mereu gata să se devoteze marilor cauze, Mariana Marin și-a asumat o condiție socială periferică”, Paul Cernat, critic literar
„Din fericire, poezia ei nu are nevoie să renască, că e mai vie şi, din păcate, mai actuală, în sensul propriu al cuvântului, decât oricând”, Liviu Antonesei, scriitor
