Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Înscris la Filosofie, la Iași, arestat politic în 1961 și eliberat în 1964, Mihai Ursachi a urmat apoi cursurile secției de germanistică de la Filologia ieșeană, pe care a absolvit-o cu o teză despre poetul ludic german Christian Morgenstern. Modelul îl va și marca, în perspectivă, pe poetul încheiat, aparent, la patru ace și intrat în folclor (și în mitologia boemă a Iașiului) prin extravaganțe poetice precum «un om din Tecuci avea un motor/dar nu i-a folosit la nimic» sau «iubita mea cea neiubită/în ziua morții se mărită/iar poezia mai există/numai atunci când nu există». Câteva volume de versuri, livrești și superior-extravagante, îl impun în prima linie a așa-numitei promoții ’70: Inel cu enigmă (1970), Missa solemnis (1971), Poemul de purpură și alte poeme (1974), Diotima (1975), Marea înfățișare (1977), având ca bonus un volum de proze oniric-funambulești (Zidirea și alte povestiri, 1979)”, remarca istoricul literar Paul Cernat.
Profesor în America
Mai departe: „Retras în «bojdeuca» sa (pierdută definitiv după emigrare) din «celesta mahala Țicău» a Iașilor, Mihai Ursachi duce o viață boemă, în relativ răspăr cu sistemul. Când nu șomează, are diverse ocupații marginale până la emigrarea din 1981, în Statele Unite, când reușește să ajungă până la nivelul de lector al unor universități din Texas și California (și-a elaborat, în acei ani, și o teză de doctorat despre relația dintre poezia lui Paul Celan și gândirea lui Heidegger). După întoarcerea în țară, intră în Partidul Alianței Civice, predă ca profesor asociat la Universitatea ieșeană și deține, o vreme, funcția de director al Teatrului Național din Iași”.
În legendă și în istoria literaturii
Pe aceeași linie: „Își reeditează volume mai vechi, scoate și câteva noi cărți de versuri (Nebunie și lumină, 1999, Benedictus, 2002), apoi dispare din actualitate până la dispariția finală din 2004, când intră nu doar în legendă, ci și în istoria literaturii. Poezia acestui neoromantic pre-postmodern (dacă putem pentru ca să spunem așa...) e, în termenii lui Nichita Stănescu, una «trimbulindă». Umorul absurd și teatralitatea enigmatică se aliază, la acest spirit fantast și extravagant, cu un estetism ironic și cu un baladism modern de tip Radu Stanca. Predilecția pentru metapoezie e mereu prezentă: irezistibilele «La iarmarocul de vorbe», «Magie și alcool», «Poemul de purpură…» ș.a. sunt doar câteva mostre”.
Detentă de filosofia culturii
Nu în ultimul rând: „Mihai Ursachi a fost și un eseist rafinat și cultivat, colaborator prețios la revistele culturale ieșene. Postum (în 2008) i-a apărut un volum definitoriu, cu detentă de filosofia culturii, despre lirică: Rațiunea poeziei. Douăzeci și patru de eseuri despre spectacolul liric. Referințele sale predilecte - Holderlin, Rilke, Trakl, Celan - sunt tot atâtea căi înșelătoare de acces către propria poezie, în care ironia histrionică, misterul morbid și trubadurescul se combină incitant - și derutant”.
Trasul pe sfoară
O mostră a iluziilor iscodite de poetul Mihai Ursachi:
„Autointerviu
Vezi-ţi de treabă Ursachi
şi renunţă odată la obişnuinţa vicleană a poeziei.
Tu care în adolescenţă
ai vrut să te faci oier, apoi
funcţionar la «Piscicola», tu care ţi-ai amăgit
insomniile cu sanskrita, cu Schlegel, cu Bopp, pentru ce
persecuţi tipografii, zeţarii, amicii, oamenii cei
cumsecade (criticii literari nu contează - sunt mult prea
şireţi ca să citească vreodată ceva). Iată din nou
ai mai scris un poem, te-ai mai tras încă o dată pe
sfoară, mai bine
te-ai face copac, boiler electric sau varză.
Termină naibii”.
20 de ani s-au împlinit pe 10 martie 2024 de la moartea poetului Mihai Ursachi
„Umorul absurd și teatralitatea enigmatică se aliază, la acest spirit fantast și extravagant, cu un estetism ironic și cu un baladism modern”, Paul Cernat, istoric literar
„Mihai Ursachi a fost și un eseist rafinat și cultivat, colaborator prețios la revistele culturale ieșene”, Paul Cernat, istoric literar
