x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Muzicieni de top vin la Masters of Jazz '09

Muzicieni de top vin la Masters of Jazz '09

de Alex Revenco    |    21 Oct 2009   •   00:00
Muzicieni de top vin la Masters of Jazz '09
Sursa foto: /Media Services Events

În urma succesului înregistrat la prima ediţie, Media Services Events organizează de vineri până duminică a doua ediţie a Festivalului Bucharest Masters of Jazz, iar luna viitoare va avea loc un alt eveniment, organizat tot sub egida Masters of Jazz: concertul Jan Garbarek Group.



Bucharest Masters of Jazz a câştigat în 2008 Premiul Muzza, oferit de un juriu de specialitate, iar ediţia din acest an nu este cu nimic mai prejos, lista artiştilor fiind absolut impresionantă: Richard Bona şi Eliane Elias - vineri, 23 octombrie; Power of Three - Chick Corea, Lenny White, Stanley Clarke - sâmbătă, 24 octombrie; Mike Stern Band şi Branford Marsalis Quartet - şi Jan Garbarek Group - 25 noiembrie.

Eliane Elias (voce, pian) s-a născut în Brazilia, dar în 1981 s-a stabilit la New York. După un prim album, "Amanda", realizat împreună cu Randy Brecker, au urmat alte optsprezece discuri long play, fie sub egida Blue Note, fie la RCA Victor Group. "Prima Doamnă a Bossa Novei braziliene" a înregistrat la Blue Note/EMI albumul "Bossa Nova Stories" (2009) ce va fi promovat şi în concertul de la Bucureşti. După ce a ascultat un album cu Jaco Pastorius, Richard Bona a început să studieze bass-ul şi la 22 de ani ajunge la Paris, unde concertează alături de mari muzicieni, precum Didier Lockwood, Marc Ducret, Manu Dibango sau Salif Keita. La Paris, Bona îl întâlneşte pe Mike Stern. La sfatul acestuia, artistul pleacă la New York şi înregistrează albumul "My People" cu Joe Zawinul. Timp de un an şi jumătate, Bona a fost directorul muzical al turneelor lui Harry Belafonte. El a mai colaborat cu Larry Coryell, Michael şi Randy Brecker, Mike Stern, Pat Metheny, Branford Marsalis, Chaka Khan etc. În acest turneu, Richard Bona îşi promovează noul său CD, "Ten Shades of Blues".

POWER OF THREE

Chick Corea (pian, keyboards) este unul dintre cei mai imaginativi, creativi şi prolifici artişti de jazz. Ca artist solo, Corea a debutat în 1966, când a înregistrat albumul "Tones For Joan's Bones", urmat de o înregistrare considerată un "clasic al jazzzului", discul "Now He Sings, Now He Sobs", alături de Miroslav Vitous şi Roy Haynes. O perioadă importantă a fost colaborarea cu Miles Davis, între 1968 şi 1970. Un moment istoric este anul 1971, ce marchează crearea legendarei trupe de jazz-rock fusion Return to Forever. Chiar dacă a activat numai şapte ani, Return to Forever este considerată una dintre cele mai importante trupe de jazz din lume. La Bucureşti vin trei dintre cei patru Return to Forever. Stanley Clarke (bass) a cântat alături de Horace Silver, Art Blakey, Gil Evans, Stan Getz etc. Aşa a ajuns să-l cunoască pe Chick Corea şi împreună au format Return to Forever. După Jaco Pastorius, Clarke este considerat cel mai influent şi creativ basist din lume. Lenny White (tobe) a cântat alături de Miles Davis (în proiectul Bitches Brew), apoi s-a alăturat grupului Azteca, după care a fost cooptat în legendarul grup Return to Forever II. Este unul dintre cei mai respectaţi jazzmeni din lume.

MIKE STERN BAND

Unul dintre cei mai importanţi chitarişti din lume, Stern a colaborat cu artişti de renume precum Billy Cobham, Miles Davis, Jaco Pastorius, John Patitucci, Ron Carter, Jimmy Cobb, George Coleman, Jack DeJohnette, Richard Bona, Randy Brecker, Steve Vai, Eric Johnson. Legendarul Miles Davis a numit o piesă după porecla lui Mike Stern, "Fat Time", pentru că i-a plăcut enorm solo-ul de chitară al lui Stern din acea piesă.

Formaţia lui Mike Stern care va urca pe scenă la Bucureşti e compusă din Randy Brecker (ex-Blood, Sweat & Tears) - trompetă, Chris Minh Doky - bass şi Cindy Blackman (din trupa lui Lenny Kravitz!) - tobe.

BRANDFORD MARSALIS
Brandford Marsalis, saxofonist de renume mondial, născut în New Orleans (1960), într-o familie de muzicieni. Fraţii săi, Wynton, Delfeayo şi Jason, s-au dedicat de asemenea muzicii, tatăl lor fiind renumitul pianist Ellis Marsalis. A fost dintotdeauna preocupat de muzică în întreaga ei diversitate, de la jazz, blues sau funk la proiecte clasice. Câştigător a trei premii Grammy, este director al Marsalis Music, label pe care l-a fondat în 2002 şi care i-a permis să fie producătorul propriilor proiecte, dar şi a altor muzicieni. A cântat şi înregistrat cu o serie de giganţi ai muzicii precum Miles Davis, Dizzy Gillespie, Herbie Hancock, Sonny Rollins - din jazz, Grateful Dead, Bruce Hornsby sau Sting - din rock. Timp de doi ani a fost directorul muzical al emisiunii tv "The Tonight Show", prezentat de Jay Leno.

×
Subiecte în articol: muzica