x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica 150 de artişti urcă pe scena Ateneului Român, la 31 mai, într-un spectacol cu totul special: « Gala Aniversară Zamfir – 50 de ani pe scenă »

150 de artişti urcă pe scena Ateneului Român, la 31 mai, într-un spectacol cu totul special: « Gala Aniversară Zamfir – 50 de ani pe scenă »

de Luminiţa Ciobanu    |    04 Mai 2014   •   16:06
150 de artişti urcă pe scena Ateneului Român, la 31 mai, într-un spectacol cu totul special: « Gala Aniversară Zamfir – 50 de ani pe scenă »
Sursa foto: MARIN RAICA/JURNALUL NATIONAL

31 mai 2014. Ateneul Român. Este punctul de întâlnire al maestrului Gheorghe Zamfir cu publicul din România, dar şi cu numeroşi artişti şi admiratori de peste hotare, care vor participa la sărbătorirea genialului muzician care a dus faima României în toate colţurile lumii, ca un veritabil ambasador.

« Zamfir – 50 de ani pe scenă » - este titlul galei aniversare care se va desfăşura la Ateneul Român şi va cuprinde, între altele, un grandios spectacol în care, alături de maestrul Zamfir, se vor afla 150 de artişti, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Gala Aniversară - «Zamfir - 50 de ani pe scenă» va fi un eveniment festiv complex, cu expoziţii, decernări de premii şi distincţii, sesiune de autografe şi un spectacol cu totul special. Între invitaţii maestrului Zamfir se află Dan Puric, Dumitru Fărcaş, Grigore Leşe, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor statului, membri marcanţi ai Academiei Române, diplomaţi. Dirijorul orchestrei special constituite pentru acest eveniment este Daniel Jinga. Pe scena Ateneului Român va urca şi Eugen Sârbu, unul dintre marii violonişti ai lumii în domeniul muzicii clasice, precum şi sora muzicianului, renumita pianistă Carmina Sârbu.

Eugen Sârbu şi George Enescu sunt singurii violonişti români prezentaţi în celebrul “Oxford Dictionary of Music”. Renumitul critic britanic Margaret Campbell îi acordă un loc important lui Eugen Sârbu în volumul „The Great Violinists” (Marii violonişti), editat la Londra în 2004.

Cariera internaţională a lui Eugen Sârbu a debutat cu un număr impresionant de medalii de aur obţinute la toate marile concursuri internaţionale de vioară din Europa şi America de Nord, culminând cu Premiul Rockefeller pentru Muzică în Statele Unite ale Americii, Premiul I la Concursul Internaţional Paganini (Genova, Italia), la numai două luni după ce câştigase Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Carl Flesch din Londra. Măiestria sa îl duce în concerte pe cinci continente, ca solist al marilor orchestre din Londra, Viena, Hamburg, Helsinki, Amsterdam, Bruxelles, Milano, Geneva, München, New York, Los Angeles, Dallas, Miami, Tokyo, Hong Kong, Sydney, Melbourne, etc, dar şi în recital cu distinşi pianişti cum ar fi Bruno Canino, Gordon Back şi sora sa- Carmina Sârbu, pe cele mai prestigioase scene ale lumii şi la importante festivaluri internaţionale. |n 1982, celebrul muzician, ca director şi fondator al orchestrei European Master Orchestra, ce a reunit nume de marcă ale marilor orchestre europene, a aparut ca solist şi dirijor în premiera mondială la Royal Festival Hall din Londra. |n 1994, Eugen Sârbu a cântat pe vioara lui Paganini (“Il Cannone“) într-un important concert susţinut la Metropolitan Museum din New York, iar exemplele în acest sens sunt numeroase.

Gala aniversară « Zamfir – 50 de ani pe scenă » este deschisă publicului, iar biletele se pot achiziţiona prin intermediul www.myticket.ro, prin reteaua de magazine Diverta, Magazinul Muzica, Librăria «Mihai Eminescu» şi de la casieria Sălii Palatului.


 

×
Subiecte în articol: gheorghe zamfir zamfir 50 ateneul român