x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica 70.000 euro, preţ pentru Inna

70.000 euro, preţ pentru Inna

de Dana Cobuz    |    29 Mai 2010   •   00:00
70.000 euro, preţ pentru Inna

Când zbori de pe o creastă de val pe alta începi să te gândeşti că ai nevoie şi de o placă mai bună. Că doar performanţa cu cheltuială se ţine! Pe acest principiu par să meargă şi ma­nagerii cântăreţei Inna, care au căzut de acord cu casa de discuri Roton şi cu câteva agenţii partenere din străinătate să plătească 70.000 euro pentru videoclipul care va fi realizat la piesa "10 Minutes".

Decizia ar putea părea neînţeleaptă. De ce să plăteşti atât de mult pentru un videoclip? De ce să arvuneşti un regizor care are un onora­riu pe măsura celebrităţii, cum este britanicul Paul Boyd? De ce să laşi senzaţia că "te spargi în figuri" filmând la Londra, când toată lumea artistică din ţara ta de baştină se chinuieşte să supravieţuiască crizei economice? Dacă nu vrei doar să epatezi, răspunsul de bun-simţ este unul singur: abordezi orice metodă de a-ţi face imagine profesională pentru a intra pe o piaţă muzicală mai puternică şi mai bogată. Având în vedere că Inna ţinteşte Statele Unite ale Americii, unde a lansat un album întreg şi plănuieşte un turneu, nu e de mirare că îşi doreşte să aibă la mapa de artist şi un videoclip cu pretenţii.

Preţul videoclipului "10 Minutes" - 70.000 euro - este de şapte ori mai mare decât al unui videoclip scumpişor făcut în România de un regizor român. Paul Boyd, regizorul care a acceptat să-l filmeze, este specializat în videoclipuri muzicale şi în reclame, dar are la activ şi un film, "Vicious Circle" (2006), re­compensat în 2008 cu NYILFF HBO Best Picture Award.
Printre campaniile de imagine pe care le-a semnat se numără cele pentru L'Orèal, Revlon, Jaguar şi Dodge. Cât priveşte palmaresul regizoral muzical al lui Paul Boyd, printre artiştii care se regăsesc pe listă se numără Shania Twain, Cèline Dion, Sting, INXS, Kylie Minogue, Mike and the Mechanics, Lenny Kravitz, Brian Adams, Sting, Jamiroquai, Sarah Brightman, Backstreet Boys, Tina Turner şi mulţi alţii.
Născut în Scoţia, Boyd şi-a definitivat studiile regizorale la Londra. În prezent locuieşte şi lucrează la Los Angeles (SUA).

×
Subiecte în articol: muzica inna