Din cauza epuizării solistului, grupul şi-a amânat câteva concerte
La 1 octombrie trebuia să înceapă în Phoenix, Arizona, o nouă etapă a turneului mondial, urmă-toarele concerte fiind programate în Las Vegas, Louisville, Kansas City, Des Moines şi Milwaukee. Toate concertele de mai sus au fost amânate din cauza stării de sănătate a solistului Brian Johnson. Managementul AC/DC a dat publicităţii un comunicat, potrivit căruia următoarele concerte sunt amânate în urma "unui recent control medical făcut lui Brian Johnson, căruia medicul i-a recomandat o perioadă de odihnă".
STARE DE OBOSEALĂ. Formularea prea puţin detaliată a comunicatului a dat naştere la diferite zvonuri, cel mai întâlnit fiind acela că Brian Johnson "ar avea mari probleme cu corzile vocale". De aceea, solistul formaţiei a simţit nevoia unei explicaţii şi a declarat următoarele: "O problemă personală m-a forţat să amân primele şase concerte. Am avut o serie de probleme, printre care ulcer, ce mi-au provocat dureri şi o dispoziţie proastă, de aceea era absolut necesar un control medical riguros. Doctorii m-au căutat peste tot şi au ajuns la concluzia că... n-am nimic, decât o pronunţată stare de oboseală, ceva normal, având în vedere că de anul trecut, pe vremea asta, avem concert după concert. Mi s-a recomandat somn şi odihnă, aşa că sper să ne revedem cât de curând". Black Ice Tour urmează să debuteze la 28 octombrie, în Wilkes-Barre, statul Pennsylvania.
Discuri pentru Player
Whitney Houston
I LOOK TO YOU. După şapte ani de pauză, interpreta americană şi-a lansat un nou album, disponibil şi în România prin Nova Music/Sony Music. În SUA, CD-ul a debutat pe locul întâi în topul Billboard şi s-a vândut în 305.000 de exemplare în prima săptămână de la lansare. Cu acest prilej, diva a mai înregistrat un record: cel mai bine vândut disc al unei cântăreţe în 2009.
Shakira
SHE WOLF. Cel de-al treilea album al ei în limba engleză va fi urmat în 2010 de un altul, cu piese în spaniolă. Pentru a avea un sound nou, electronic, Shakira a lucrat cu Pharell, Wyclef Jean, The Neptunes şi John Hill. Primul single, care dă şi titlul albumului, s-a vândut în (aproximativ) un milion de exemplare şi a avut peste 35 de milioane de vizualizări pe Youtube.
Pitbull
REBELUTION. După două hituri fredonate o vară întreagă, "I Know You Want Me (Calle Ocho)" şi "Hotel Room Service", Pitbull se pregăteşte pentru o toamnă cel puţin la fel de "productivă". Cel mai nou album a fost promovat în două dintre cele mai tari show-uri de televiziune din Statele Unite, precum "The Tonight Show With Conan O'Brien" şi "The Ellen DeGeneres Show".
Citește pe Antena3.ro