x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Amadeus cântă în mărul românesc din China

Amadeus cântă în mărul românesc din China

25 Mai 2010   •   00:00

World Expo 2010 este o expoziţie cu participare mondială ce se desfăşoară în perioada 1 mai-31 octombrie, la Shanghai, şi beneficiează de un buget de peste 3 miliarde de euro, depăşind astfel la nivel de costuri şi Jocurile Olimpice din Beijing.

Trupa Amadeus a fost invitată să participe la World Expo 2010 de la Shanghai în perioada 26 mai-3 iunie. Andreea, Alexandra, Patricia şi Cristina vor cânta atât la pavilionul românesc - Greenopolis, mărul verde ce ne reprezintă ţara, cât şi în cadrul evenimentelor culturale din cadrul expoziţiei.

"Abia aşteptăm să cântăm iarăşi în Asia, mai ales că în partea aceea a lumii genul nostru de muzică are extrem de mulţi fani. Am pregătit un show special, având în vedere că ne reprezentăm artistic ţara, iar spectacolele noastre trebuie să fie memorabile", spun fetele de la Amadeus. 

×
Subiecte în articol: muzica