"Ascultaţi Oedip şi mă veţi înţelege mai bine"

Alegand mitul lui Oedip ca subiect al "operei vietii" sale, sau, mai bine-zis, lasandu-se ales de el – "Un asemenea subiect nu-l alegi tu, el te alege pe tine", i se confesa Enescu lui Bernard Gavoty – muzicianul roman a incercat, timp de un deceniu, cat a durat elaborarea si fi nisarea acestui opus 23 (1920-1931) – dar care i-a "stapanit gandurile timp de un sfert de veac" – sa decodifi ce, nu doar mecanismele subtile ale Destinului universal, ci si pe acelea ale propriului Destin.

"Resortul meu, drama mea sunt cuprinse in cele doua silabe, a caror celebritate se datoreaza lui Sofocle: Oedip. Am pus in ea tot ce simteam, ce gandeam, in asa fel incat ma contopeam uneori cu eroul meu". Enescu declara ca "esenta dramei Oedip este cuprinsa in cele trei teme din Preludiu: tema Iocastei, motivul paricidului si cele patru note ce sugereaza duelul verbal dintre Oedip si Sfinx". Cred insa ca cea care declanseaza si dicteaza, in fapt, intreaga succesiune a evenimentelor este chiar prezicerea lui Tiresias din actul I: "el (Oedip) va fi ucigasul tatalui sau, sotul mamei sale, fratele fiicelor lui si tatal fratilor sai".

Redau mai jos continutul celor patru acte – gandite de autor ca patru miscari simfonice –, folosindu-ma si de citate din explicatiile sale.
Actul I: "In palatul regelui Laios, poporul teban e adunat in jurul leaganului lui Oedip. Pastorii impletesc cununi de frunze; femeile tebane ofera tesaturi de purpura"; aparitia lui Tiresias si enuntul profetiei ii determina pe Iocasta si pe Laios sa ia decizia de a se debarasa de noul nascut, incredintandu-l unui Pastor, cu porunca de a-l ucide aruncandu-l in rapa Kiteronului.

Actul al II-lea: "La Corint, langa o coloana, un tanar priveste visator in lumina amurgului. Este Oedip". Obsedat de cuvintele lui Apollon, care-i revelase, in vis, ca el va fi "ucigasul tatalui sau si sotul mamei sale", Oedip se hotaraste sa paraseasca palatul lui Polybos si al Meropei – nestiind ca erau doar parintii sai adoptivi –, pentru a se sustrage destinului proorocit de zeu; ajungand "la rascrucea celor trei drumuri", isi face aparitia Laios impreuna cu insotitorii lui, pe care Oedip ii ucide; "si astfel Destinul a iesit pentru prima oara biruitor" (scena la care asista ca martor Pastorul). Sosit la portile Tebei, dupa Monologul nostalgic dar si plin de revolta impotriva "zeilor blestemati, Oedip desteapta Sfi nxul din "visarea de veci" si, la intrebarea insidioasa a acestuia – "cine e mai puternic decat Destinul?" –, el descopera raspunsul corect: "Omul, omul e mai tare decat Destinul!" – dupa care "Sfi nxul rade, plange hohotind si dispare". Poporul teban il glorifica pe erou, dansand si aruncand petale de fl ori, in timp ce batranii tebani il incoroneaza ca sot al Iocastei. Enescu considera acest tablou, "momentul capital al dramei".

Actul al III-lea "cuprinde intreaga tragedie a operei lui Sofocle, Oedip-Rege. In timpul molimei de ciuma" (ce bantuia cetatea ca efect al unei crime comise in interiorul cetatii) "Tiresias cere pedepsirea ucigasului necunoscut al lui Laios". Cu o tenacitate denotand onestitatea si taria sa de caracter, Oedip initiaza demersul necesar pentru afl area adevarului, prin "anchetarea" drastica a Pastorului, caruia-i fusese incredintat la nastere. "Deznadajduit" la afl area adevarului despre sine, ca autor al paricidului si incestului, Oedip isi scoate ochii. "Gonit din cetate, el pleaca sprijinindu-se pe umarul fiicei sale, Antigona."

Actul al IV-lea (Epilogul): Dupa ce a pribegit ani de zile, Oedip ajunge la portile Atenei – cetatea unde domnesc "pacea si dreptatea" datorita intelepciunii regelui Theseu. Insotit de Theseu si de "batranii atenieni", eroul e absolvit de pacatele comise si purificat gratie Eumenidelor, care-l binecuvanteaza: "fericit acel curat la sufl et, cu el e pacea!" Oedip "paseste senin in ceasul din urma" si moare "in plina lumina", in "crangul sacru" promis de Apollon. Ca toti eroii sofocleeni, Oedip e nevinovat, intrucat faptele sale n-au fost decat "daruri" ale Destinului, producandu-se, deci, in afara vointei proprii. "Vointa mea n-a fost nicicand in crimele mele" – replica el acuzelor aduse de Creon in actul al IV-lea. De aceea indrazneste sa sustina cu fermitate in fi nalul operei: "Biruitam Destinul, biruit-am pe Zei"! Din acest punct de vedere, tragedia lui Sofocle, Oedip-rege, pe baza careia a fost elaborat libretul operei enesciene de catre Edmond Fleg, poate fi apreciata, pe drept cuvant, ca "cea mai viguroasa afi rmatie a liberului arbitru din tot teatrul grec".

Cu o intuitie surprinzatoare, George Enescu dovedeste pe intregul parcurs al "tragediei lirice" – cum insusi isi denumeste opera – ca detine, nu doar secretele mitului arhaic al Soarelui – cu care era asimilat Oedip –, ci si modalitatile de expresie adecvate: melisme, monodii, sferturi de ton, elemente bizantine, prosodice, enarmonii, momente atonale, vorbire cantata pana la soapta si vaiet (in scena Ciumei de la-nceputul actului al III-lea si apoi in scena sinuciderii Iocastei si orbirii lui Oedip), voci albe, glissandi, dar si simbolistica luminii, strigatului, tacerii, ca metafore- arhetip, caracteristice tragediei antice grecesti.

Admirabile sunt paginile corale, admirabil Monologul lui Oedip din actul al II-lea, zguduitor actul al III-lea in intregime, impresionant fi nalul in care Eriniile – Zeitele razbunatoare – se transforma in Eumenide – "Zane blande, zane bune" –, iar Oedip devine, din profanator, salvator al cetatii tebane, din victima, invingator. Caci, ceea ce va aparea initial ca dezastruos (afl area adevarului), se va dovedi a fi fost, la sfarsit, "poarta" de accedere la cunoastere, prin dobandirea vederii interioare: "Ah! Acum vad, acum vad!" – exclama Oedip imediat ce se auto-pedepseste orbindu-se.

Premiera Oedip-ului enescian a avut loc la Opera Mare din Paris, la 13 Martie 1936, sub bagheta lui Philippe Gaubert, iar premiera bucuresteana, in 1958, la Opera Romana, in cadrul primei editii a Festivalului International "George Enescu", sub bagheta lui Constantin Silvestri.

Absolvent al Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti in 1995, baritonul STEFAN IGNAT este din 1999 solist al Operei Nationale Bucuresti, dupa ce, in prealabil a fost timp de trei ani solist al Landestheater din Salzburg (Austria) si a colaborat si cu alte scene lirice auropene. Este laureat cu Premiului III la Conscursul International de Canto "Voci verdiane" de la Busseto (Italia, 1997), in 2001 a primit Premiul Special din partea guvernului japonez, un an mai tarziu Premiul "Ohanesian" din partea Forumului Muzical Roman, iar in 2006 Premiul revistei "Actualitatea muzicala" pentru interpretarea rolului titular din opera "Oedipe" de George Enescu.

OANA ANDRA este absolventa a Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti , la clasa profesoarei Maria Slatinaru Nistor si a sectiei Regie de Opera a aceleiasi institutii. Din 1996 este solista a Operei Nationale Bucuresti si invitata in productii de opera, concerte si recitaluri pe scene din tara si din strainatate. Repertoriul sau cuprinde roluri principale din opere compuse de Mozart, Rossini, Bizet, Donizetti , Bellini, Verdi, Gounod, Berlioz, Enescu, Ceaikovski.

Mezzo-soprana ECATERINA TUTU a absolvit Conservatorul din Iasi in 1984 si din 1988 este solista a Operei Nationale Bucures