x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

de Redacția Jurnalul    |    04 Dec 2024   •   12:30
Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21
Sursa foto: Hepta

Beyoncé a fost desemnată oficial cel mai mare star pop al secolului 21 de către Billboard, relatează The Seattle Times. Revista a făcut anunțul marți, ca parte a seriei sale care evidențiază artiștii „care au definit cel mai bine celebritatea pop din ultimii 25 de ani”.

„Motivele pentru care Beyoncé́ a ocupat primul loc pe lista noastră au fost mai mult decât numeroase, variind de la cei 25 de ani de albume și single-uri atemporale, la impactul său incalculabil în industrie și influența asupra altor artiști, la talentul său brut fără egal ca cântăreață și interpretă”, a transmis Billboard.

„Dar poate cel mai important (n.r. motiv) dintre toate a fost capacitatea ei unică de a crea momente: piese de neuitat ale culturii pop pe care le-a generat pe parcursul unui sfert de secol de celebritate, care sunt în primul rând chintesența lui Beyoncé”, a adăugat publicația.

Luna trecută, cântăreața a devenit cel mai nominalizat artist la premiile Grammy din toate timpurile, după ce a primit 11 nominalizări pentru albumul său din 2023, „Cowboy Carter”. Cu un record de 32 de premii la activ, ea se mândrește acum cu un total de 99 de nominalizări.

Opt dintre albumele sale au ocupat poziția nr. 1 în Billboard 200, începând cu „Dangerously in Love” din 2003 - debutul său solo. Anterior, a dominat radiourile și topurile de vânzări în calitate de fondatoare a formației Destiny's Child.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: beyonce star pop billboard