Camerata Regala a fost infiintata la initiativa unui grup de studenti si muzicieni ai Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Ea isi desfasoara activitatea sub Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale, Principele Radu al Romaniei. Ansamblul isi propune sa contribuie la raspandirea valorilor muzicale contemporane, romanesti cu deosebire.
NOAM SHERIFF s-a nascut in anul 1935 la Tel-Aviv, unde a studiat compozitia si dirijatul. Actualmente, este Directorul Orchestrei Simfonice din Haifa. A compus numeroase lucrari in genul simfonic, concertant, vocal simfonic, cameral. Prayers, pentru orchestra de coarde, a fost realizata in anul 1983.
Compozitor, muzicolog, publicist, profesor, fondator si dirijor al ansamblului Archaeus. La fel de inspirat in toate aceste domenii: LIVIU DANCEANU (n. 1954). Concerthymne : "o forma hibrida intre imnul bizantin, ca principiu de compozitie, si concertul instrumental" (concertul are la baza 15 structuri, iar in plan melodic se remarca isonul, ca si procedeele contrapunctice si eterofonice).
CORNELIU DAN GEORGESCU, nascut in anul 1938 in Romania si stabilit la Berlin, a compus Preludiu pentru Columna infinita in anul 2011. O piesa, care este – alaturi de septetul Studie zu Columna infinita (2008) si de cvartetul Contemplating the Tritone (2010) – a treia lucrare dedicata lui Constantin Brancusi. "Aflat la apogeul creatiei sale si al succesului sau, Brancusi considera opera sa Columna infinita (1938) ca pe una dintre putinele – poate singura – care ii reusise pe deplin... Este vorba de un obiect care nu vrea sa ilustreze nimic, un obiect in acelasi timp limitat si nesfarsit, concret si abstract, static si dinamic, un obiect care reuneste geometrie, caracter decorativ, primitivism, subtilitate, simplitate, maretie, vibratie ritmica si imobilitate hieratica. Corespunzator acestor sugestii, muzica propune o viziune simpla, elementara, originara asupra artei, respectiv, contemplarea unui arhetip". (Corneliu Dan Georgescu).
MICHAEL JARELL (n. 1958), unul dintre cei mai reprezentativi compozitori elvetieni, actualmente profesor la Conservatorul din Geneva, a ales sa orchestreze trei dintre cele douasprezece studii pentru pian de Debussy, si anume: Pour les notes répétées, Pour les sonorités opposées si Pour les accords. Pentru aceasta a folosit o orchestra mica, ramanand fi del pana la capat stilului debussist.
Poemul simfonic Isis de GEORGE ENESCU (1881-1955), ramas neterminat. Este, ca si Simfoniile a IV-a si a V-a, una din paginile pe care compozitorul Pascal Bentoiu le-a reconstituit. Cu tehnica, cu expresivitatea, in spiritul enescian. Cu atotcuprinderea exegetului. Daruit…
CRISTIAN LUPES ( n. 1976, Onesti ), dirijor. Student si asistent la Academia Nationala de Muzica din Bucuresti . A dobandit experienta profesionala la pupitrul Orchestrei Suisse Romande (Geneva), al Orchestrei de camera din Lausanne, al orchestrei Concertgebow (Amsterdam). Intre martie – august 2010 a fost dirijor-asistent la Filarmonica de stat din Bamberg.
HORIA MAXIM, pianist, a debutat in 1990. Repertoriul sau acopera epoci distincte – baroc, clasicism, romantism, muzica contemporana. A colaborat cu Filarmonicile din Romania, da recitale in Spania, Japonia, Italia, Argentina. Programele sustinute alaturi de flautistii Ionut Stefanescu si Matei Ioachimescu s-au bucurat de aprecierile comentatorilor. Din 1996 preda la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti.
Sambata 3 septembrie
Ora 19.30
Sala "Mihail Jora" a Societatii Romane de Radiodifuziune
Seria "Muzica secolului XXI" CAMERATA REGALA
Dirijor : CRISTIAN LUPES
Solist : HORIA MAXIM – pian
Participa Corul de camera PRELUDIU al Centrului National de Arta "Tinerimea Romana"
Maestru de cor: VOICU ENACHESCU
Program :
● Noam Sheriff – Prayers (Rugaciuni) pentru orchestra de coarde
● L. Danceanu – Concerthymne op.133 (Concert pentru pian si orchestra de coarde) (prima auditie absoluta)
● C. D Georgescu – Preludiu la Columna infinita (prima auditie absoluta)
● Michael Jarell – Trois Études de Debussy
● G. Enescu – Isis (orchestratie de Pascal Bentoiu dupa schitele compozitoriului)