x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cântăreaţa irlandeză Sinead O'Connor s-a convertit la islam

Cântăreaţa irlandeză Sinead O'Connor s-a convertit la islam

26 Oct 2018   •   13:30
Cântăreaţa irlandeză Sinead O'Connor s-a convertit la islam

Cântăreaţa irlandeză Sinead O'Connor, în vârstă de 51 de ani, şi care s-a aflat în centrul mai multor polemici de-a lungul carierei sale, a anunţat pe contul său de Twitter că s-a convertit la islam, relatează vineri AFP. 

"Vă anunţ că sunt mândră că am devenit musulmană. Este concluzia firească a parcursului oricărui teolog inteligent", a scris Sinead O'Connor. "Voi primi un nou nume. Va fi Shuhada'', a precizat artista, care şi-a schimbat deja numele în Madga Davitt. 

Cântăreaţa irlandeză a devenit celebră în 1990 datorită piesei 'Nothing Compares 2 U', compusă de Prince.

Ea este cunoscută şi pentru a fi provocat o serie de polemici. Artista a declarat că a fost maltratată de mama ei în copilărie şi a criticat aspru Biserica Catolică, pe care a acuzat-o că nu a protejat victimele abuzurilor sexuale. 

În 1992, ea a rupt la televiziunea americană un poster care îl reprezenta pe papa Ioan Paul al II-lea. 

Artista s-a aflat din nou în centrul unui scandal, când o biserică irlandeză a proclamat-o "preoteasă". 

Celebră pentru craniul său ras, Sinead O'Connor a dispărut treptat de pe scenă, încercând să se lanseze în muzica reggae, în 2005, cu albumul său 'Throw Down Your Arms', după ce s-a instalat o perioadă în Jamaica şi a explorat credinţa rastafariană. 

În ultimii ani, ea şi-a expus stările de spirit pe reţelele de socializare, ameninţând cu justiţia foştii săi asociaţi, mărturisind problemele sale fizice şi mentale, împărtăşind gândurile sale suicidare, sau dezvăluind relaţiile sale complicate cu familia şi copiii săi. 

Ultimele sale două albume, 'The Lion and the Cobra' şi 'I Do Not Want What I Haven't Got', s-au bucurat totuşi de un mare succes comercial.AGERPRES

×
Subiecte în articol: sinead o'connor