x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Carla’s Dreams: ”M-ați emoționat foarte tare, vă mulțumesc pentru aceste câteva minute”

Carla’s Dreams: ”M-ați emoționat foarte tare, vă mulțumesc pentru aceste câteva minute”

14 Oct 2017   •   10:45
Carla’s Dreams: ”M-ați emoționat foarte tare,  vă mulțumesc pentru aceste câteva minute”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Concurenții, dar și jurații ”X Factor”, au avut parte de o seară plină de emoții și răsturnări de situație care au marcat și o premieră în cele șapte sezoane ale emisiunii.

Isabela Chitoșcă a deschis seara în forță și a plecat acasă cu toate voturile juraților în buzunar, dar și cu încrederea de care avea nevoie după ce ani la rând i s-a spus că nu este suficient de talentată pentru a deveni o artistă. Jurații ”X Factor” nu numai că nu au fost de aceeași părere, dar i-a lăudat prestația și prezența scenică. ”Așa ar trebui să cânte un concurent din Bootcamp sau din finale!”, a exclamat Delia.

La fel de hotărâtă a venit la audiții și Alina Diaconu, o adolescentă de 16 ani din Câmpulung Muscel. ”Când cânt, sufletul meu e în delir. M-am născut cu muzica în sânge, îmi place ceea ce fac și cred că nimic nu m-ar face să părăsesc această pasiune”, a mărturisit Alina, care a ales să cânte o melodie de la AC/DC, lucru care nu a avantajat-o, în opinia juraților. În vâltoarea momentului, Alina a încercat să dea tot ce a avut mai bun, dar a sfârșit prin a se accidenta la finalul numărului.

”Chiar dacă vorbim despre melodia < Highway to hell>, ai transformat prea mult cântatul în strigăt. E ca și zahărul într-o friptură, se pune puțin”, a spus Carla’s Dreams, cunoscut pentru analogiile sale pline de metafore. Auzind asta, colegii săi au reacționat imediat, contrariați de combinația de ingrediente. ” Zahăr în friptură? Dar e cafea?”, a întrebat amuzat Ștefan Bănică jr.

La final, Alina Diaconu a primit un singur vot, cel al Deliei, care a încurajat-o să nu renunțe la pasiunea sa pentru muzică.

De multă muncă va avea parte pe viitor și Adela Ciocan, care a reușit să obțină toate voturile juraților, dar și câteva sfaturi. ”Tu nu o să intri și nu o să treci de Bootcamp dacă o să cânți așa. Spor la muncă!”, i-a urat Carla’s Dreams, după ce i-a dat votul său și a felicitat-o.

Adrian Negru, un tânăr de 18 ani din Chișinău, este cel care a marcat și o premieră la ”X Factor”. După ce a primit doi de DA cu o melodie compusă de el, Adrian a avut parte de o răsturnare de situație după ce Carla’s Dreams și Delia au reușit să îl convingă pe Horia Brenciu să își schimbe votul. ”Eu nu scriam așa la 18 ani, așa că viitorul tău sună bine”, i-a spus Carla lui Adrian, care a obținut astfel 3 voturi pozitive la audițiile ”X Factor” și a trecut în etapa următoare.

Bradley White, un englez în vârstă de 33 de ani, stabilit în Grecia, și-a făcut o misiune din a câștiga concursul ”X Factor”. White, care lucrează ca profesor de engleză, a mai participat la competițiile din SUA, Anglia și Grecia, însă nu și-a îndeplinit scoopul, iar anul acesta s-a înscris și la audițiile din România. ”N-o să am pace până nu câștig!”, a mărturisit Bradley.

Ștefan Bănică jr, Delia și Carla’s Dreams au fost uluiți încă de când Bradley a urcat pe scenă și chiar înainte ca acesta să înceapă să cânte. ”Ai putea fi al doilea Horia Brenciu, ai același ton, aceleași mișcări, arătați la fel”, a mărturisit Carla’s Dreams. Și ceilalți doi jurați ”X Factor” au fost de acord, ceea ce l-a făcut pe Horia Brenciu să se ridice de pe scaun și să meargă pe scenă lângă Bradley. ”Arătați ca tatăl și fiul!”, a exclamat Delia după ce i-a văzut împreună.

Asemănările nu au fost doar în ceea ce privește aspectul fizic, pentru că Bradley are și o voce deosebită, așa că a primit toate cele patru voturi ale juraților.

La vârsta de doar 19 ani, Diana Lavic a avut deja parte de multe încercări din care unii nu reușesc să scape cu viață. ”Nu îmi este rușine să vorbesc despre asta. Conștientizez că a fost o greșeală, cu toții greșim… o rușine ar fi să repet ce am făcut”, își începe povestea Diana, care în urmă cu doar câțiva ani părea că va avea un viitor plin de succes.

”Am făcut 12 ani de înot de performanță, am fost în lotul de juniori al României, am fost campioană națională și internațională”, spune Diana cu regret, după ce a renunțat la viața de sportiv în urmă cu doi ani.

”Părinții mei au divorțat, iar eu din păcate am fost o bună perioadă dependentă de droguri, dar am reușit să le las. Am fost implicate în bătăi, în scandaluri, eram plecată de acasă zi și noapte sau aduceam în casă o grămadă de prieteni - repetenți, drogați - persoane pentru care cuvântul șemecheri înseamnă să nu faci nimic sau să iei de la alții. Așa am ajuns să fur…”, povestește cu regret Diana, care a reușit însă să realizeze că aceea nu era viața ei și, mai mult, să lupte pentru a-și redobândi încrederea, sănătatea și pentru a-și recâștiga familia.   

”Am fost prinsă la furat, iar în momentul în care m-am trezit la poliției înconjurată de oameni cu 4 clase, fără nicio legătură cu mine și cu ce îmi doream eu, mi-am dat seama cât de rău am ajuns din cauza factorilor din jurul meu. Atunci am zis că o să îmi văd în continuare de școală, de muzică și că nu o să mai cad în cealaltă extremă”, povestește Diana, care acum lucrează și a reluat și cursurile.

Tot ce a rămas din acea perioadă grea a vieții este muzica, cea care a ajutat-o mereu să rămână pe linia de plutire. Toate experiențele sale sunt acum povestite în versuri în melodiile ei și a ales una pentru a o prezenta la audițiile ”X Factor” din acest an.

Alegerea sa a rezonat cu membrii juriului, dar mai ales cu Delia, care a mărturisit că melodiile sale devenite hituri au luat naștere printr-un ritual în care se regăsesc, invariabil, aceleași elemente. ”Muzica este terapie, e o vindecare. Eu am scris multe piese într-un soi de terapie. Eu, un pix, o foaie și un pian. Au ieșit la iveală multe lucruri pe care le-am simțit de-a lungul vieții, mai ales de-a lungul copilăriei. E foarte plăcut să stai să scotocești prin sertarele cu amintiri și să pui pe hârtie niște lucruri nespuse atunci când erai mic și nu te băga nimeni în seamă”, a explicat jurata X Factor.

Alina a primit doar două voturi după ce Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams au încurajat-o să se perfecționeze pentru o viitoare participare la ”X Factor”.

De cealaltă parte, Alexandra Gheorghe a reușit să îi cucerească în doar câteva minute pe cei patru jurați cu o melodie în limba turcă și o prestație demnă de un viitor artist. ”Ai siguranță pe voce, îndrăznești și asta îmi place!”, a declarat Delia, în timp ce Alexandra a trecut în etapa următoare cu 4 voturi de DA.

La fel de convingător a fost și Virgil Păunescu, în vârstă de 38 de ani, care a adus cu el la ”X Factor” o voce deosebită, dar și pe fratele său geamăn. ”Am tras la sorți și eu am picat să vin la . Până acum, eu și fratele meu geamăn am cântat împreună, dar cineva trebuia să meargă și la serviciu. Dacă mă îmbolnăvesc înainte de finală are cine să mă înlocuiască, nu îmi fac griji”, a glumit Virgil. Cele patru voturi de DA au fost însă cât se poate de serioase. ”O voce interesantă și o manieră interesantă de a cânta pentru un bărbat”, a apreciat Delia prestația sa.

Tot în familie au venit și Denisa și Rebeca, dar cele două surori au și urcat împreună pe scenă. Sprjinită de o pereche de cârje, Rebeca le-a povestit celor prezenți că este încă în perioada de recuperare după o serie lungă de intervenții medicale. ”Sunt operată la ambele picioare, am avut oasele deplasate. Mi-au fost greșite niște proceduri în România. Am fost operată în Austria în această vară, am opt șuruburi acum”, a spus aceasta. ”Sunteți foarte puternice și frumoase și vă completați foarte bine”, a apreciat Horia Brenciu, iar prestația lor a fost premiată cu trei voturi pozitive.

Ștefan Gheorghiu, fiul actorului Petre Gheorghiu, cunoscut pentru rolurile sale din filme precum ”Pintea” sau ”Cireșarii”, a revenit în România, unde locuiește de 20 de ani împreună cu familia sa. Actorul Petre Gheorghiu a ales să plece din țară în anul 1987, atunci când a avut ocazia, în ciuda faptului că în România se afla pe culmile carierei. Soția sa, fostă harpistă la Filarmonica din Craiova, iar mai târziu la cea din Linz, Austria, a acceptat să facă curățenie, iar actorul a lucrat ca muncitor necalificat, apoi ca zugrav, totul pentru a le oferi celor doi copii ai lor șansa de a avea o viață mai bună.

”Am revenit în România pentru afaceri și lucrez în imobiliare, dar am început și canto, am scris opt melodii, am scos două albume și lucrez la al treilea. Cred că am trăit pe aproape toate continentele. Pentru părinții mei a fost mai greu, ei în România erau cineva… Tatăl meu era actorul Petre Gheorghiu, mama era harpistă...”, a povestit fiul actorului, Ștefan Gheorghiu, care s-a simțit în continuare atras de țara sa natală.

Fiul actorului a fost dezamăgit însă să afle că jurații nu cred că este pregătit pentru intrarea în competiția ”X Factor”.

De cealaltă parte, Francesca Nicolescu a primit unanim și fără dubii toate voturile juraților. Fata de 14 ani din Onești a intrat pe scenă cu mari emoții și i-a rugat pe cei patru să o lase să cânte pentru a se elibera de tensiune. Iar când muzica s-a oprit, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr, Carla’s Dreams și Delia nu au mai avut multe de spus. ”Cred că de acum nu doar că o să te lăsăm, dar o să te și rugăm să cânți”, a râs Carla’s Dreams.

Iar dacă Francesca a fost cea mai tânără concurentă din cea de-a șasea ediție ”X Factor”, la 75 de ani, Vasilica Chițoi, a fost decana de vârstă. ”Am venit de plăcere, pentru că îmi place să cânt. Când eram mică mă urcam în toți copacii și cântam, iar copiii îmi spuneau că locul meu e la radio”, a povestit bătrâna, care abia la pensie a ajuns să urce pe o scenă pentru a cânta câteva romanțe. ”M-ați emoționat foarte tare, vă mulțumesc pentru aceste câteva minute”, i-a spus Carla’s Dreams bătrânei care a primit patru voturi de DA.

Spectacolul continuă vinerea viitoare, de la ora 21.15, pe Antena 1, când o ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor.

Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.

 

×
Subiecte în articol: Carla’s Dreams X Factor