x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Carla’s Dreams vrea încă o provocare în noul sezon ”X Factor”

Carla’s Dreams vrea încă o provocare în noul sezon ”X Factor”

02 Aug 2018   •   14:52
Carla’s Dreams vrea încă o provocare în noul sezon ”X Factor”

După ce în sezonul trecut Carla’s Dreams a reușit o premieră cu ”Grupurile”, al căror mentor a fost, anul acesta, juratul X Factor” se gândește să își bată propriul record.

            În 2017, Ad Libitum, trupa al cărui mentor a fost Carla’s Dreams, a reușit să ajungă până în finală, marcând în premieră prezența unui reprezentant al grupurilor în această etapă a emisiunii ”X Factor”. Iar juratul se pare că ar fi pregătit să o ia anul acesta de la capăt! ”Când vin grupurile? Dacă tot nu am reușit anul trecut, aș vrea să mai încerc!”, a fost replica ce i-a surprins pe Delia, Horia Brenciu și Ștefan Bănică. Până acum, Delia a fost de două ori mentorul ”Grupurilor”, în timp ce colegii săi au avut sarcina o singură dată.

Cel de-al optulea sezon ”X Factor” , în curând, la Antena 1,  se anunță plin de surprize. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică. Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, în curând, la Antena 1. 

×
Subiecte în articol: X Factor Carla’s Dreams