x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cartografii Sonore. Recital inedit de harpă 

Cartografii Sonore. Recital inedit de harpă 

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Feb 2024   •   22:30
Cartografii Sonore. Recital inedit de harpă 

Vineri, 23 februarie, de la orele 18:00, vă invităm la un recital inedit de harpă, inclus în stagiunea Cartografii sonore.Concertele MNHCV, ediția a IX-a, susținut de doamna profesor dr. Miruna Vidican și elevi ai Colegiului Național de Muzică „George Enescu”. Proiectul „Cartografii sonore” este desfăşurat de Muzeul Național al Hărţilor și Cărții Vechi (MNHCV) în parteneriat cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și își propune să aducă împreună muzica de calitate și patrimoniul muzeului.

Lucrarea vedetă a serii este „Harta cea mai recentă a cursurilor de apă din Europa, în special a Dunării (...)”, realizată de cartograful J. B. Homann  și publicată în jurul anului 1720. Acest document ne prezintă cursul inferior al Dunării și regiunile aflate în partea de sud a fluviului, incluzând Grecia continentală și insulară. Cartușul bogat decorat cuprinde personaje și creaturi mitologice, printre care și zeul Apollo, alături de arcul și lira sa. De ce regăsim Grecia și aceste reprezentări pe o hartă a Dunării? Răspunsul îl vom afla împreună, cercetând istoria și contextul apariției acestei hărți, în cadrul prezentării realizate de Despina Hașegan, muzeograf MNHCV.

 

 

Miruna Vidican (n. 1983) cântă la harpă și la harpă celtică, dar se bucură și de interpretarea muzicii irlandeze, celtice, baroce și muzicii de film. Îi place să își facă propriile aranjamente și în special, să compună muzică pentru meloterapie.

A câștigat numeroase premii la competiții de harpă, a susținut recitaluri pe scene celebre, iar activitatea ei de solist include colaborări cu Filarmonica Sibiu, Filarmonica Târgu-Mureș, Filarmonica Pitești, Orchestra de Tineret a României, Orchestra de Concert a Universității Naționale de Muzică.

Miruna Vidican este profesor de harpă la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București și harpist la Teatrul de Operetă și Muzical „Ion Dacian” din București. A obținut titlul de doctor în muzică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, sub îndrumarea prof.  Șerban Dimitrie Soreanu.

 

Elevii ei au susținut numeroase recitaluri în săli importante din România și au primit multiple premii la Competiții Internaționale și Naționale de Harpă, cum ar fi Concours Français de la harpe, Competiția de Harpă Portugheză, Competiția de Muzică Contemporană - Polonia, Suoni D’arpa - Saluzzo, Italia, Québec Concours International de Musique et des Beaux Arts, Paris și London Music Competition „Grand Prize Virtuoso”, New Talent British International Youth Music Competition, Competiția Internațională de Muzică Canadiană, Chicago International Music Competition, Carnegie Hall International Music Competition, Arpademia Celtic Harp Competition - Italia, Glowing Harp Competition - Ucraina, „Marcel Tournier” Harp Competition - Cosenza, Italia.

 

×
Subiecte în articol: Cartografii sonore