Concertul pe care Cesaria Evora ar fi trebuit să-l susţină sâmbăta aceasta la Arenele Romane din Bucureşti, unde aceasta urma să primească şi titlul de ambasador onorific al Capitalei, a fost anulat. Cântăreaţa, în vârstă de 68 de ani, a fost internată de urgenţă luni într-un spital din Paris, din cauza unei probleme cardiace.
Ana José Plough, reprezentantul artistei, a confirmat că Cesaria Evora a suferit o intervenţie chirurgicală în noaptea de luni spre marţi, procedura fiind diferită de cea la care artista a fost supusă cu câţiva ani în urmă, când a suferit un accident cerebral. Acesta ar fi fost al cincilea concert pe care cântăreaţa din Insulele Capului Verde l-ar fi susţinut în România, iar spectacolul făcea parte din turneul de promovare a celui mai recent album al artistei, "Nha Sentimento". Conform reprezentanţilor solistei citaţi de Mediafax, show-ul de la Bucureşti ar putea fi reprogramat.