x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cocked, Locked, Ready to Rock

Cocked, Locked, Ready to Rock

29 Mai 2010   •   00:00
Cocked, Locked, Ready to Rock

Rockerii de la Aerosmith au dat startul turneului internaţional "Cocked, Locked, Ready to Rock" în Ve­nezuela. Nu peste mult timp, la 18 iunie, ei vor cânta pentru prima oară în România, în Bucureşti, la Romexpo. În capitala Venezuelei, zeci de mii de oameni au cântat alături de Steven Tyler refrenele celor mai îndrăgite cântece Aerosmith, ce au fost, ani la rând, pe prima poziţie a clasamentelor internaţionale.

Cei de la Aerosmith au susţinut un show realmente incendiar pe  imensa scenă (de 240 de metri pătraţi!) amplasată pe Stadionul La Rinconada, din Caracas, demonstrând că sunt într-o formă de zile mari. La ora 21:00, un uriaş banner cu sigla Aerosmith a acoperit scena timp de două minute, după care Steven Tyler, Joe Perry, Brad Whitford, Tom Hamilton şi Joey Kramer au început concertul cu "Back In The Saddle". Au urmat hituri arhicunoscute, care au încântat audienţa: "Love In An Elevator", "Falling In Love (Is So Hardon The Knees)", "Dream On", "Living on the Edge", "Pink", "Crazy", "Cryin", "Rag Dollă", "I Don't Want to Miss A Thing", "Sweet Emotion", "Baby Please Do Not Go", iar "Walk this Way" a închis apoteotic un spectacol impresionant, o doză de rock de calitate maximă, care a durat două ore. Solistul Steven Tyler a făcut adevărate băi de mulţime, alergând pe toată lungimea scenei, configurată în formă de T, pentru a ajunge până în mijlocul publicului. Joe Perry, la fel de neobosit, a schimbat peste zece chitare pe parcursul spectacolului.

Biletele la Aerosmith de la Bucureşti, cu Reamonn în deschidere, se găsesc la  www.eventim.ro sau magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librăriile Cărtureşti, Humani­tas), la preţul de 140 de lei - Gazon B, 190 de lei - Gazon A, 330 de lei - Golden Ring şi 590 de lei - tribuna VIP.

×
Subiecte în articol: muzica