x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert de cool jazz și muzică de avangardă cu Sorin Zlat Trio la ARCUB Jazz Live

Concert de cool jazz și muzică de avangardă cu Sorin Zlat Trio la ARCUB Jazz Live

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Apr 2024   •   23:00
Concert de cool jazz și muzică de avangardă cu Sorin Zlat Trio la ARCUB Jazz Live

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00. Concertul se desfășoară în cadrul stagiunii ARCUB Jazz Live, organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, o platformă dedicată ce aduce laolaltă artiști consacrați și fanii genului și pune în prim-planul scenei muzicale bucureștene cele mai noi propuneri și colaborări jazzistice.

Pianistul Sorin Zlat, alături de Adrian Flautistu (contrabas) și Iulian Nicolau (tobe), aduce o nouă perspectivă asupra muzicii jazz, conectând tradiția jazzului cu influențe moderne și contemporane. Cu un repertoriu variat, ce include de la standarde de jazz la compoziții și orchestrații originale ce traversează granițele dintre cool jazz, post-bop, latin, avant-garde, funk și neo-soul, concertul Changing Times, al treilea eveniment din cadrul stagiunii ARCUB, aduce în atenția publicului cel mai recent album semnat de Sorin Zlat, intitulat The Land of Dreams.

 

Prezentat pe scene jazz din întreaga lume – Europa, Statele Unite ale Americii, Asia, inclusiv în cadrul Bucharest Jazz Festival 2022 și stagiunea de jazz de la ARCUB, Artist in Residence, The Land of Dreams este o fuziune de stiluri, un tărâm unde toți muzicienii pot comunica prin prisma muzicii.

 

Înființat în 2008, Sorin Zlat Trio a câștigat recunoașterea publicului de jazz din România și din străinătate și a susținut numeroase concerte pe scenele unor festivaluri celebre, precum: Montreux Jazz Festival, İzmir European Jazz Festival, Brussels Jazz Festival, Jacksonville Jazz Festival (SUA), Monte-Carlo Jazz Festival, Getxo International Jazz Festival (Spania).

 

„Jazzul este o muzică spontană, de improvizație. Într-o lume în care totul se schimbă foarte repede, muzicienii de jazz caută mereu noi provocări. Changing Times este un proiect muzical ce exprimă diversitatea și evoluția lumii în care trăim prin intermediul diverselor stiluri de jazz. Invit publicul la concertul Changing Times de la ARCUB să ne bucurăm împreună de ritmurile ce definesc schimbările din jurul nostru, de sunete mereu noi și surprinzătoare, cu fiecare interpretare, de un limbaj ce sparge granițele comunicării și ale timpului, jazzul.” (Sorin Zlat)

 

Biletele pentru concertul Sorin Zlat TrioChanging Times (Sorin Zlat – pian, Adrian Flautistu – contrabas, Iulian Nicolau – tobe), din 24 aprilie, ora 19.00, au fost puse în vânzare, la prețul de 50 lei, și pot fi achiziționate online, pe arcub.ro și entertix.ro, precum și la casa de bilete ARCUB (Strada Lipscani nr. 84-90).

 

Sorin Zlat (pian)

 

Pianistul, clarinetistul și compozitorul Sorin Zlat are un bogat palmares național și internațional. A absolvit Conservatorul la Universitatea Națională „George Enescu” din Iași, secția Clarinet clasic, și un master în muzică la Universitatea Națională de Muzică din București, secția Jazz – pian. În prezent, studiază compoziție de muzică de film la prestigiosul conservator Royal College Of Music din Londra, unde a obținut bursa integrală pentru programul „Artist Diploma”. Unul dintre cei mai reprezentativi pianiști de jazz ai noii generații de artiști români, a primit numeroase distincții precum Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Jacksonville (Florida, 2015), Marele Premiu la Competiția de Jazz din Monaco (2013), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz Europafest (2012), Premiul pentru Cel mai bun muzician de Jazz, titlul Yamaha Jazz Artist (2020). Invitat la numeroase festivaluri, Sorin Zlat a concertat alături de Chick Corea, Chucho Valdez, Joey Alexander, Wynton Marsallis, Brandford Marsallis, Lee Ritenour, Gregory Porter, Howard Levy & The Fleckstones, Kamasy Washington și mulți alții. În anul 2019, Sorin Zlat a fost distins cu titlul de Cetățean de onoare al orașului său natal, Bacău. În prezent, artistul desfășoară o bogată activitate concertistică în Europa, SUA și Asia, cu apariții ce includ prestații în cluburi celebre precum Birdland și Smalls (New York), Music Village și Jazz Station (Bruxelles), Vortex, Pizza Express, Ronnie Scott’s Jazz Club (Londra), Kings Place, Clubul Nardis (Istanbul), Jazz Cafe (Montreux), B-flat (Berlin). A participat la festivaluri internaționale și naționale, dintre care amintim: Montreux Jazz Festival, Jacksonville Jazz Festival, İzmir European Jazz Festival, Brussels Jazz Festival, Pera Festival, Getxo International Jazz Festival, Monte-Carlo Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Ploiești Jazz Festival, Timișoara Jazz Festival etc. A colaborat cu muzicieni consacrați ai genului, precum: Rick Margitza, Tony Lakatos, Howard Levy, Woody Witt, Gianni Gagliardi, Riley Stone-Lonergan, Gianluca Renzi, David Craig, Daniel Dufour, Dennis Marks, Clyde Connor, Mikele Montolli, Andy Trim, Cătălin Milea, Michael Acker, Iulian Nicolau, Laurențiu Ștefan, Adrian Flautistu, Alex Man, Luiza Zan.

 

Adrian Flautistu (contrabas)

 

Originar din județul Botoșani, Adrian Flautistu este unul dintre cei mai apreciați contrabasiști de jazz din România. A absolvit Liceul de Arte „Ștefan Luchian” din Botoșani, în anul 2005, la clasa de contrabas a profesorului Gigel Șobachi. Este absolvent al Facultății de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică din București – clasa de contrabas a profesorilor Ioan Cheptea și Săndel Smărăndescu, și al masterului de la clasa de jazz a profesorului Mircea Tiberian. Talentul și virtuozitatea i-au adus numeroase premii, printre care Premiul pentru cel mai bun instrumentist (Festivalul Internațional Studențesc de Jazz de la Târgu Mureș – 2010), Marele Premiu (Festivalul Internațional de Jazz „Europa Fest”, cu Sorin Zlat Trio – 2011), Marele Premiu (Festivalul Internațional Studențesc de Jazz de la Târgu Mureș, cu Formația Jazz Challenge – 2011), Marele Premiu la Festivalul de Jazz de la Sibiu, Premiul publicului la Getxo International Jazz Festival. A colaborat cu importanți soliști instrumentiști și soliști vocali, cum ar fi: Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Petrică Andrei, Johnny Răducanu, Marius Pop, Luiza Zan, Aura Urziceanu. A făcut parte din trioul care a activat la Stagiunea de Jazz de la Teatrul Act, alături de George Natsis și Vlad Popescu.

 

Iulian Nicolau (tobe)

 

Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Iulian Nicolau a venit în contact cu muzica improvizată și cu muzica de jazz în urma întâlnirii cu Borislav Petrov, Cătălin Milea și Alex Mann. Este un muzician foarte activ pe scena jazzului românesc, fiind solicitat în multiple proiecte, care l-au transformat într-un artist complex și versatil. A cântat alături de muzicieni cunoscuți pe scena jazzului românesc la numeroase festivaluri, stagiuni și cluburi: Bucharest Jazz Festival, Gărâna Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Jazz In Church, Vittadini Jazz Festival, Budapest Music Center, Artist in Residence (ARCUB București), Sala Radio București, Jazz in the Park (Cluj) etc. A colaborat cu Gianni Gagliardi, Gianluca Renzi, Daniel Torres, Nicolas Simion, Mircea Tiberian, Cătălin Milea, Sorin Zlat, Sorin Romanescu, Luiza Zan, Alex Man, Paolo Profeti, Sebastian Burneci. În prezent este masterand la Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, secția Jazz și culturi muzicale pop.

 

 

 

×
Subiecte în articol: Sorin Zlat Trio ARCUB Jazz Live