x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert DorDeDuh în Silver Church

Concert DorDeDuh în Silver Church

de Alex Revenco    |    21 Ian 2010   •   00:00
Concert DorDeDuh în Silver Church

Evenimentul "Echoes From Transcendence Evening", organizat de Kogaionon & DonisArt, prezintă în premieră o seară specială cu două formaţii din elita muzicală a underground-ului autohton.

Prima alegere se numeşte Thy Veils, iar Daniel Dorobanţu, mentorul acestui concept, a decis ca pentru această seară să aducă sub lumina reflectoarelor şi pe câţiva dintre colaboratorii săi la realizarea ultimului album, "Mountain and Cloud".

DorDeDuh este formaţia înfiinţată de Hupogrammos (foto) şi Sol Faur, după despărţirea de Negură Bunget. Este pentru prima oară când fanii black metal din Capitală au ocazia să vadă la lucru acest nou grup timişorean într-o formulă extinsă, cu invitaţi diverşi. Deşi trupa e la început de drum, casa de discuri germană Prophecy Productions le-a oferit deja un contract, albumul de debut urmând să apară în 2010. Accesul în sală va fi permis la ora 18:30, iar în jurul orei 19:30 prima trupă va urca pe scenă. Preţul unui bilet este de 40 lei, disponibil la intrare.

×
Subiecte în articol: muzica