x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert in memoriam Richard Oschanitzky

Concert in memoriam Richard Oschanitzky

17 Noi 2014   •   19:21
Concert in memoriam Richard Oschanitzky

Vineri, 21 noiembrie, Orchestra Naţională Radio şi Big Band-ul Radio- dirijate de Peter Oschanitzky (foto, fratele marelui compozitor)- se vor reuni pe scena Sălii Radio într- un concert dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz din România. Este vorba despre Richard Oschanitzky (1939-1979), compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, care ar fi împlinit vârsta de 75 de ani. În doar două decenii, (1959-1979), Oschanitzky a semnat sute de aranjamente şi orchestraţii pentru casa de discuri Electrecord, pentru emisiuni de radio sau de televiziune, pentru spectacole de teatru, a compus muzică originală pentru filme de animaţie şi artistice, a susţinut sute de recitaluri şi concerte de jazz în România, Germania, etc. Seara se va deschide cu uvertura operei 'Candide', semnată de dirijorul, compozitorul şi pianistul american Leonard Bernstein, urmată de 'Variaţiunile 71'- compoziţia celui omagiat şi la final vom asculta celebrul poem simfonic 'Un american la Paris', a lui George Gershwin, ce evocă amintirile acestuia din perioada petrecută (în anii'20) în capitala franceză. Un alt invitat special al serii este şi pianistul Horia Maxim, o prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte. A colaborat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România dar şi cu importanţi muzicieni români şi străini (Ion Bogdan Ştefănescu, Johnny Răducanu, Richard Galliano, Mario Caroli etc.) Vineri, de la ora 19.00, concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live la adresele de pe internet ale celor două posturi. (A.R.)

×