Conceperea noului album Proconsul, intitulat 'Sens unic', a fost ca o naştere, a durat aproape nouă luni! Asta include înregistrarile propriu-zise, mixajul şi mastering-ul, înregistrările fiind realizate în studioul propriu al formaţiei.
La 'Sens unic' au participat toţi componenţii, dar greul l-au dus Liuba, Robert şi Dragoş. Noul disc a fost produs de Roton împreună cu Cramps Music (Italia), casă de discuri specializată în promovarea unor artişti neconvenţionali. Alte formaţii din România care au înregistrat sau vor înregistra acolo sunt Kumm, Grimus şI Mushroom Story.
Cu sprijinul lui Alfredo Tisocco (preşedintele casei de discuri din Italia şi producatorul CD-ului 'Sens unic'), de trei ani încoace, Proconsul concerteaza anual în regiunea Veneto. Situată în partea de nord a Italiei, regiunea cuprinde oraşele Venezia, Treviso, Verona, Padova şI Vicenza.
Dupa concertul de la Sala Palatului, Proconsul va participa, în luna decembrie, la o serie de evenimente (private party) la Bucureşti, Oradea şI Galaţi, urmând ca în primăvara anului viitor să pornească într-un turneu naţional, în zece- douăsprezece oraşe din ţară.
Interesant este faptul că, înainte de Proconsul, cel mai nou coleg, basistul american de origine română James Alexander Lascu a cântat la Detroit, într-o formaţie....death metal.
El este stângaci şI s-a acomodat incredibil de bine şi rapid cu stilul pop- rock marca Proconsul.
Concertul de sâmbătă, ora 19.30, va avea o producţie 'adevărat' aşa cum vedem la orice artist profesionist de afară. Angel Tucană, managerul formaţiei, a spus: "Fără modestie, cred că va fi o surpriză pentru toată lumea. În afară de sunetul foarte bun, de care beneficiem de mai bine de trei ani şi cu care i- am obişnuit deja pe fanii noştri, vor şi alte surprize pentru spectatori, atât vizuale, cât şi muzicale. Se ştie deja că, printre invitaţi, vor fi Dida Drăgan şi Marcel Pavel, dar nu vor fi singurele surprize...pe parcursul celor două ore de spectacol".
Biletele de concert costă între 20 şi 50 de lei, fiind disponibile la Sala Palatului, Teatrul Naţional Bucureşti, magazinul Muzica, Teatrul Nottara, magazinele Diverta, Germanos, Carrefour şi online pe biletedelatati.ro, bilete.ro, blt.ro, vreaubilet.ro, ticketpoint.ro şi eventim.ro
Citește pe Antena3.ro