În duminica Floriilor, pe 13 aprilie, înălţătorul moment al Învierii Domnului va fi celebrat pe scena Ateneului Român, de inegalabila Divna, acompaniată de Corul Melodi. Programul serii va fi completat de recitalul oferit de Cristian Pomohaci, preot paroh în satul Moşuni- Veţa, judeţul Mureş. Talentul lui artistic a fost remarcat încă din adolescenţă, când a început să cânte folclor autentic dar cântecele religioase l-au pus cu adevărat în valoare. A frecventat cursurile secţiei de bizantinologie a Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu şi urmând chemarea Domnului, a absolvit facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Pe 13 aprilie, Ciprian Pomohaci va încălzi inimile celor prezenţi la Ateneul Roman cu frumoase cântece religioase cu temă pascală, pline de har, smerenie şi sinceritate. Divna şi-a început pregătirea în domeniul muzical la mănăstirea Vavedenje din Belgrad, moştenind dragostea pentru muzica sacră bizantină de la călugăriţele care şi-au dedicat viaţa conservării acestei tradiţii culturale. Şi- a desăvârşit pregătirea la Colegiul de Muzica Mokranjac din Belgrad, devenind apoi licentiat al Academiei de Muzica din Novi Sad. A dirijat, încă de la vârsta de 18 ani, Corul Mokranjac din Belgrad. Supranumită “vocea îngerilor”, Divna este un simbol al Serbiei, fiind apreciată la nivel mondial pentru abordarea muzicală de o puritate desăvârşită. Biletele achiziţionate pentru concertul din 24 decembrie (care nu a mai avut loc) ramân valabile pentru spectacolul pascal din 13 aprilie. Cele rămase, au aceleaşi preţuri- 200 şi 250 de lei- şi se găsesc în magazinele Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), Germanos, Diverta, Flanco şi Inmedio (semnalizate Bilete.ro), librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române iar online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro şi www.myticket.ro.