x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Recital românesc de excepție în sanctuarul sacru al incașilor. Corul Madrigal a încântat Machu Picchu

Recital românesc de excepție în sanctuarul sacru al incașilor. Corul Madrigal a încântat Machu Picchu

de Cornel Tabacaru    |    29 Mar 2024   •   06:00
Recital românesc de excepție în sanctuarul sacru al incașilor. Corul Madrigal a încântat Machu Picchu

Dragii mei cu Jurnalul sub braț. S-a înfăptuit minunea. Știu, unii dintre voi ați fost deja la Machu Picchu, alții poate ați văzut poze, dar v-am promis că vinerea asta o să încerc să vă arăt o Minune! Și da, minunea s-a înfăptuit. Pentru prima dată în istoria acestui sanctuar sacru al incașilor, un cor a susținut un recital pe vârf de munte, la 2.400 m altitudine, acolo unde „divinitatea a creat un loc unic pentru oameni”.

Corul este al nostru, al românilor, Corul Național „Madrigal”. Și pentru mine, care, împreună cu dumneavoastră, de mai bine de un sfert de veac călătorim prin lumea largă pe aripile paginate ale Jurnalului nostru românesc, a fost un lucru unic. Absolut unic. Locul este vizitat anual de câteva milioane de turiști. Se urcă doar organizat, pe bază de bilet nominal și este admis doar un număr strict limitat de turiști pe zi. Când a început recitalul, recunosc că eu am stat ceva mai departe de „scena” de la Machu Picchu. Am privit prin binoclu și prin obiectivul aparatului de filmat și fotografiat. Am vrut să văd toată panorama locului și desfășurarea corului. Așadar, în acea după-amiază de vară peruană, în Machu Picchu (înseamnă Muntele Mare în limba incașilor, quechua) se aflau și vreo câteva sute de turiști care, neștiind ce urmau să vadă, au admirat Minunea Românească a artei. Nu conteneau să facă poze și să filmeze. Pentru aproape 4 ore, versanții legendarului loc au răsunat de vocea artiștilor noștri, frumoși în îmbrăcămintea lor de gală. Turiștii s-au considerat niște oameni extrem de norocoși să îi vadă la lucru. Mi-au spus-o, uluiți de acordurile muzicii și de vocile lor dumnezeiești. Doamna ambasador a făcut tot ce trebuie ca turiștii să știe cine sunt acei îngeri de pe versantul Machu Picchu. Nu numai turiștii, dar și oficialitățile locale au amuțit. Magie pură, părea greu de crezut că așa ceva se întâmplă în realitate. Dar pozele, filmulețele și filmarea oficială a Corului Madrigal înlătură orice suspiciune. Norii negri și o ploaie puternică au amenințat la un moment dat buna desfășurare a filmării, dar după fix o jumătate de oră, soarele a luminat din nou maiestuoasa cetate incașă. La final, noi, cei câțiva români, ne-am făcut semnul crucii. Chiar nu ne venea să credem că ce am auzit și am văzut a fost chiar adevărat. Am rămas toți muți de admirație și cu greu ne-am mai găsit cuvintele. Totul a fost copleșitor. Vocile dumnezeiești ale Madrigalului, recitalul, peisajul, eleganța membrilor Corului Madrigal, bucuria lor pentru ocazia de a susține un recital într-un loc atât de special, emoția turiștilor care au surprins și ei acest moment… Repet: a fost copleșitor, a fost emoționant, ceva cu adevărat unic. Pur și simplu, simțeam că plutesc de mândrie, de bucurie, de emoție. Cum Corul Madrigal face parte din Patrimoniul UNESCO, Machu Picchu, de asemenea, face parte din Patrimoniul UNESCO, ce alăturare mai bună s-ar fi putut crea?

Dragii mei, povestim mai multe vinerea viitoare. Până atunci, dragii mei, să vă găsesc sănătoși, în pace și siguranță. Doamne Ajută!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

×