x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Corul Naţional de Cameră Madrigal – concerte extraordinare la Festivalul Internaţional al Corurilor de la Beijing

Corul Naţional de Cameră Madrigal – concerte extraordinare la Festivalul Internaţional al Corurilor de la Beijing

de Luminita Ciobanu    |    11 Aug 2014   •   16:02
Corul Naţional de Cameră Madrigal – concerte extraordinare la  Festivalul Internaţional al Corurilor de la Beijing
Sursa foto: Corul Naţional de Cameră Madrigal

Corul Naţional de Cameră Madrigal şi-a încheiat zilele trecute turneul organizat în China, fiind prezent în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional al Corurilor de la Beijing, la invitaţia Ministerului Culturii din China şi a comitetului de organizare al evenimentului, cu sprijinul Ministerului Culturii din România, a Ministerului Afacerilor Externe şi a unor parteneri privaţi. Corul românesc a evoluat cu succes în faţa unui public numeros în Sala Mare a Poporului Chinez unde, în perioada 29 iulie - 5 august, a susţinut patru concerte extraordinare. De asemenea, a fost invitat să interpreteze Suita din Ţara Oaşului (versuri populare pe muzică de Dariu Pop) în cadrul Galei de deschidere a festivalului în care a evoluat o selecţie de 16 din cele 200 de coruri participante. “Experienţa Madrigalului în China este una extraordinară. Organizarea perfectă până la cele mai mici detalii, valoarea ridicată a corurilor participante şi evoluţia spectaculoasă pe care a avut-o grupul nostru mă face să spun că turneul Madrigalului în China a fost un real succes!”, a declarat Maria Stoica, managerului Corului Naţional de Cameră Madrigal.

Corul Madrigal va concerta pe 9 octombrie la Bucureşti, alături de Tudor Gheorghe, în spectacolul Anotimpurile mele, urmând ca, pe 10 octombrie să susţină un concert extraordinar la Viena, în cea mai importantă construcţie gotică europeană, Domul Sfântului Ştefan (Stephansdom).


×