x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Corul Preludiu cântă pentru Europa

Corul Preludiu cântă pentru Europa

de Maria Sârbu    |    14 Dec 2014   •   18:09
Corul Preludiu cântă pentru Europa
Sursa foto: LIVIU SOVA/Agerpres
Proiect de Crăciun: 13 concerte difuzate la 21 decembrie de Uniunea Europeană de Radio
Milioane de europeni vor avea posibilitatea să asculte pe calea undelor, la 21 decembrie, concertul de Crăciun al Corului de Cameră Preludiu, condus de Voicu Enăchescu. Este vorba de înregistrarea concertului, care va avea loc la Sala Radio marţi, 16 decembrie, de la ora 19:00, înregistrare ce va fi inclusă în Proiectul de Crăciun - conţinând 13 concerte - propuse de cele mai importante radiodifuziuni din Europa şi difuzate de Uniunea Europeană de Radio, după cum se arată într-un comunicat de presă.

Corul de Cameră Preludiu va intra în acest proiect cu un program de “colinde româneşti tradiţionale, cu parfumul Crăciunurilor de odinioară”. Dar la 16 decembrie, la Sala Radio, vor răsuna şi cântece tradiţionale de Crăciun din repertoriul internaţional. Va fi astfel o călătorie “între românesc şi universal, printre cele mai frumoase muzici dedicate Naşterii Domnului, în atmosfera electrizantă pe care numai Corul Preludiu ştie să o creeze”. Desigur, concertul integral va fi transmis în direct, la 16 decembrie, la Radio România Muzical.

“Preludiu” a prezentat primul concert la 1 noiembrie 1972 - cu 42 de ani în urmă - pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Membrii fondatori fuseseră selecţionaţi din Corul Universităţii, condus pe atunci de tânărul dirijor Voicu Enăchescu, lor alăturându-li-se un grup de studenţi de la Conservator. Astfel s-a constituit nucleul. Corul de Cameră Preludiu, ansamblu al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, are un repertoriu vast - 450 de lucrări de muzică preclasică, clasică şi romantică, precum şi colinde de Crăciun şi cântece religioase, muzică românească şi cântece din muzica popoarelor, lucrări din literatura contemporană, lucrări vocal-simfonice. În 42 de ani de activitate, “Preludiu” a prezentat mai mult de 2.000 de concerte, pe scene româneşti şi din străinătate: Europa, America şi Asia. Valoarea acestui ansamblu a fost recunoscută la multe festivaluri internaţionale prin premiile obţinute. Corul Preludiu are sute de minute de înregistrări la radio şi televiziune, iar concertele de Crăciun pe care le pregăteşte cu sfinţenie sunt aşteptate de publicul fidel, atrăgând totodată spectatori noi.

×