Corul de cameră Preludiu, dirijat de maestrul Voicu Enăchescu (foto), va susţine un concert extraordinar de Colinde şi Cântece de Crăciun la Ateneul Român, marţi 23 decembrie, de la ora 19:00. Atmosfera plină de linişte şi pace a Crăciunului ne va pătrunde în suflet, ca în fiecare an, la concertele Corului Preludiu al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, care au devenit deja o tradiţe. Rafinamentul interpretării, frumuseţea repertoriului abordat, carisma dirijorului Voicu Enăchescu, care de multe ori renunţă la postura sobră a conducătorului tradiţional de cor, în favoarea uneia mai relaxată şi mai apropiată de public – iată “ingredientele” unui concert de succes, gata să recreeze magia Crăciunului, de neratat pentru iubitorii artei autentice de cea mai înaltă calitate.
În cei 42 de ani de activitate Preludiu a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei. Corul de cameră Preludiu a prezentat peste 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureat la mai multe festivaluri internaţionale.