Silvan Stâncel & Ovidiu Scridon au fost invitaţi să susţină un concert tocmai în inima Angliei. Bineînţeles că o asemenea invitaţie nu putea fi refuzată! Astfel că cei doi “S” - Stâncel şi Scridon - vor concerta pe 13 aprilie, începând cu ora 18:00, la sala teatrului Watersmeet, din Londra. Acest eveniment încheie turneul “Pentru Ea!”, care a debutat pe 1 martie.
“Concertul de la Londra a venit cât se poate de firesc, spune Stâncel. Suntem foarte onoraţi cu atât mai mult cu cât e vorba despre un concert independent, iar oamenii vin special pentru noi. Asta ne dă încrederea că suntem pe drumul bun. Turneul pe care îl finalizăm este o experienţă muzicală şi de viaţă minunată. Am cunoscut nenumăraţi oameni interesanţi şi am primit noi invitaţii. Suntem la ora actuală în discuţii pentru a concerta în Italia. Volumul <> şi albumul <<Într-o zi” ale lui Ovidiu Scridon au fost foarte bine primite peste tot...”. Sălile pline şi faptul că a publicul fost foarte generos cu... aplauzele le-au dat aripi celor doi artişti. “Aproape 5.000 de kilometri, fiecare zi în alt oraş, nopţi dormite pe jumătate, energii pozitive... Am făcut toate acestea <> şi pentru toţi cei care se regăsesc în emoţiile cântecelor noastre. Turneul a fost o provocare, iar sălile pline şi bis-urile celor care ne-au ascultat au fost şi sunt motive suficiente sa îndrăznim mai mult. Deja pregătim următoarea serie de concerte, ocazie cu care vom promova primul album a lui Silvan Stâncel <>. Acesta va fi şi numele următorului turneu. În ceea ce priveşte Londra, suntem bucuroşi şi încântaţi că ni se întâmplă. Muzica noastră ajunge din nou peste graniţele ţării, într-un mod firesc, şi aşteptăm cu inima deschisă interacţiunea cu publicul de acolo. Vom cânta în limba română, vom cânta muzică instrumentală, dar nu numai… Am convingerea că totul va fi minunat”, ne-a mărturisit Ovidiu Scridon.