Elton John şi partenerul său, David Furnish, vâd, începând de sâmbătă, într-un magazin deschis la Londra, haine şi îmbrăcăminte din garderobele lor, veniturile urmând să fie donate fundaţiei de luptă contra SIDA a cântăreţului.
La magazin, inaugurat oficial vineri de John şi Furnish şi situat în apropiere de Covent Garden, vor fi vândute mii de obiecte de îmbrăcăminte, inclusiv ţinute de scenă şi accesorii, care aparţin celor doi. Magazinul va rămâne deschis până pe 19 decembrie, în cazul în care stocul nu se epuizează până atunci.
Cu ocazia acestei vânzări, fanii şi clienţii vor avea ocazia să plece cu mii de haine, perechi de pantofi, ochelari, curele şi chiar valize utilizate de Elton John, cunoscut pentru extravaganţa sa vestimentară. În acelaşi timp, ei vor putea achiziţiona şi cămăşile Dior ale lui David Furnish
Aceasta este a cincea vânzare de acest fel pe care Elton John o organizează în beneficiul fundaţiei sale de luptă contra SIDA. Cea mai recentă, organizată în 2002, a avut încasări de 442.000 de euro, fiind cumpărate atunci 15.000 de articole.
"Primim reacţii pozitive zilnic din partea publicului; cred că ideea că obiectele pe care le cumpărăm şi le apreciem pot şi să ajute pe cineva aflat într-o situaţie dificilă, în special în această perioadă a anului, atinge o coardă sensibilă", a spus Elton John. "Pentru prima oară, avem în magazin ochelari de soare şi alte accesorii care vor transforma cadourile de Crăciun în ceva extraordinar", a spus şi David Furnish, arată Mediafax.
Preţurile obiectelor din magazin variază între 11 şi 2.000 de euro pentru articole realizate de creatori cunoscuţi precum Versace, Prada, McQueen, Dolce & Gabbana sau Jean-Paul Gaultier.
Citește pe Antena3.ro