x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Epica, primul cap de afis la Maximum Rock festival

Epica, primul cap de afis la Maximum Rock festival

15 Dec 2014   •   17:45
Epica, primul cap de afis la Maximum Rock festival

In ultimii ani Maximum RockFestival a fost unul dintre cele mai asteptate evenimente rock/metal din Romania, desfasurate la sfarsitul lunii octombrie, in Turbohalle. Anul viitor, festivalul va avea loc tot in octombrie, in zilele de 16 si 17, dar intr-o noua locatie, centrala, ce va fi anuntata in curand. Organizatorii au anuntat deja si primul headliner, Epica, una dintre cele mai iubite formatii de metal simfonic din lume. Epica a fost infiintata in 2002 de chitaristul Mark Jansen, dupa ce acesta a parasit After Forever. De la inceput, grupul olandez s-a remarcat prin sound-ul deseobit, care depasea limitele genului symphonic, fiind mult mai complex si original, si prin prezenta fascinanta a solistei Simone Simons, considerata cea mai frumoasa interpreta de pe scena metal. Timbrul unic, delicat, melodic dar, in acelasi timp, puternic al artistei a contribuit la crearea unui sunet ce face formatia recognoscibila de la primele note. Pe 23 martie 2013, Epica a sarbatorit 10 ani de activitate, timp in care grupul a lansat 6 albume de studio, a obtinut numeroase succese internationale (locul 1 in topurile din Olanda, locuri fruntase in topul Billboard si in topurile din Japonia), a vandut un numar impresionant de discuri. Iata ce spun reviste prestigioase despre Epica: "revelatia metalului simfonic si o trupa care va demonstra ca acest gen reprezinta mai mult decat melodie si romantism desuet" (Metal Hammer), "o trupa minunata care amesteca in mod absolut fara precedent muzica clasica, metalul gotic si opera" (Revolver) si "singura trupa de metal gotic/simfonic capabila sa te poarte intr-o alta lume" (Orkus).

×