Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fascinant, cuvant care astazi isi pierde, ca multe alte atribute, adevaratul sens… ar fi mai bine sa-l inlocuim cu cel de "miraculous', pentru ca, intradevar, cateva decenii de cercetari asidue ale secolului trecut au restituit acestui geniu al Barocului italian locul bine meritat. Atentiei speciale acordate, pe buna dreptate, de Bach si gestului initiat de Mendelssohn i-au urmat Alfredo Casella, Gian Francesco Malipiero, Arturo Toscanini, Fritz Kreisler, Arnold Schering, Desmond Chute si mai contemporanii Antonio Fanna, Michel Talbot, Marc Pincherle, Peter Ryom, Janice Stockigt, gratie eforturilor carora astazi catalogul operei vivaldiene cuprinde peste 812 de lucrari.
In plan interpretativ, fenomenul a reprezentat reafi rmarea imensului potential artistic italian. Vivaldi, surprinzator, mai mult decat Tartini sau Locatelli, a fost considerat un virtuoz extraordinar si nu este de mirare ca marele reformator al viorii, Paganini, s-a nascut tot pe pamantul Italiei. In acelasi timp, astazi avem privilegiul sa ascultam concertele sale intr-o interpretare de exceptie prezentata de Venice Baroque Orchestra (fondata in 1997 de catre binecunoscutul clavecinist, organist, dirijor si erudit Andrea Marcon) si de fabulosul violonist Giuliano Carmignola, (una dintre cele mai carismatice "viori baroce' ale momentului).
Concertul de la Ateneu a oferit o seara "venetiana': trei concerte pentru orchestra de coarde si continuo, de Vivaldi (RV 114 si 152) si Albinoni (op.VII nr. 4), inlantuite ca sa formeze un fel de mare introducere pentru seria celor scrise si pentru vioara solista: Tartini (D 96) si Vivaldi (RV 222, 273, 191).
Arta interpretativa a lui Carmignola se identifica cu inovatiile aduse de Vivaldi in sfera creatiei si evidentiaza schimbarile armonice neasteptate, prefacerile pe care le aduce constructiei temelor carora le imprima supletea deosebita atat de necesara fl uctuatiilor de dispozitie care traverseaza intreaga expunere muzicala. Segmente eminamente lirice urmeaza unor fi guratii armonice dintre cele mai complicate, de tipul Labirinth-ului – Facilis aditus, difficilis exitus. Arta lui Carmignola (laureat al Concursului Paganini de la Genova) depaseste hiper-indemanarea tehnica si intelegerea maiestriei alcatuirii discursului muzical, ea se identifica magistral cu temperamentul vivaldian, intr-o interpretare aristocratica.
Oricat ar invita caracterul ludic, exuberanta si inflacararea la o abordare robusta, mai viguroasa, Carmignola mentine eleganta, distinctia, acea hauteur regasita in societatea educata, unde se pastreaza cu gelozie acel savoir faire. Asistam la un act muzical plastic, cu episoade bine individualizate, care lasa totusi loc la miscari agogice subtile, elansand sau relaxand fraza; cu cadente interiore care permit violonistului sa-si puna in valoare talentul improvizatoric – la Carmignola intotdeauna in spiritul propus de autor (si nu numai exegetii cunosc versatilitatea, fantezia debordanta si apetitul pentru alcatuiri sonore inedite cu care parca jongleaza Vivaldi!)
Solistul face parte din acea categorie rara, daruita cu un sunet care straluceste nu prin incisivitate ci printr-o luminozitate superba, care coloreaza in egala masura expresia pe trasee emotionante precum cel din Andante/Passcaglia din RV 222, de o perfectiune care uneori opreste respiratia, sau pe fi guratii situate in registrul supra-acut – RV 191/Allegro ma poco.
In sfarsit, Concertul in La de Tartini, arborand un aer festiv, virtuoz, generat de multitudinea dublelor coarde, a captat interesul in mod deosebit, mai ales in miscarea secunda, un fel de arie de mare intindere, si prin fi nalul con spirito, in aceeasi maniera dominata de un gust desavarsit.
Orchestra, un ansamblu de mare clasa, cu acelasi sonoritate solara si distinctie, s-a remarcat in mod special in Ciaccona din RV 114, cu o variatiune in minor mai dezvoltata, si in partea a doua a Concertului RV 152, din care se pare ca Haydn-copil in corul catedralei Sf. Stefan, la momentul disparitiei marelui Venetian – a mai preluat cate ceva pentru Concertul sau pentru vioara...
Cel de-al doilea bis, Tempo impetuoso d’Estate (Anotimpurile) a dezlantuit ovatiile publicului fermecat de sunetele misterioasei viori Stardivari …
Citește pe Antena3.ro
