x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Flautul Fermecat și Pianul călător, în aer liber la Alba Iulia, la „Sărbătoarea muzicii”

Flautul Fermecat și Pianul călător, în aer liber la Alba Iulia, la „Sărbătoarea muzicii”

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Iul 2023   •   21:15
Flautul Fermecat și Pianul călător, în aer liber la Alba Iulia, la „Sărbătoarea muzicii”

Turneele Flautul Fermecat și Pianul călător ajung pe 15 și pe 16 iulie în Palatul Principilor – Curtea interioară din Alba Iulia, în cadrul Festivalului ”Sărbătoarea muzicii”.

Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și acordeonistul Fernando Mihalache, alături de Ionuţ Baranga – contrabas şi Bogdan Constantin – percuţie vor concerta pe 15 iulie, de la ora 19:30, la o zi după Ziua Națională a Franței, cu un program parcă special ales pentru a aduce la Alba Iulia sound-ul parizian, spune Ion Bogdan Ștefănescu:

Sincer vă mărturisesc că mă bucură foarte tare reușita acestui turneu fiindcă a avut un succes remarcabil. Lumea pleacă cu o bucurie fantastică de la acest spectacol, pentru că muzica și poezia se împletesc perfect, sunt foarte multe șlagăre pe care le cântăm, lumea le cântă cu noi, le fredonează.

Șansonete și șuete este un spectacol pe care l-am gândit în totalitate calat pe cultura franceză din punct de vedere muzical și am asociat, pentru că am plecat de la timbralitatea pe care o propun cu acest spectacol și turneu implicit, asocierea între flaut și acordeon.

Am compus special poeme pentru acest spectacol, povestesc despre istoricul unei anumite piese sau a unui anumit compozitor, dar în principiu toate piesele sunt legate de poezie, de poeme pe care eu le-am scris, de fabule, iarăși un gen tipic pentru cultura franceză. (Ion Bogdan Ștefănescu).

 

După spectacolul cu cvartet tipic franțuzesc de pe 15 iulie, cei care vin la Festivalul ”Sărbătoarea muzicii”, îl vor asculta, pe 16 iulie, tot de la ora 19:30, pe pianistul Horia Mihail cu al său Pian Călător 13, care are o relație specială cu Cetatea Alba Carolina:

 

”Unul dintre pianele noastre călătoare a fost încredințat acum câțiva ani comunității din Alba Iulia. Este mereu o bucurie să mă reîntâlnesc cu instrumentele pe care am cântat și pe care le-am lăsat de-a lungul celor 14 ani de turneu prin mai multe orașe din țară. Trecerea acestui turneu prin orașe ale țării și rămânerea pianelor de concert la dispoziția comunităților locale este o modalitate de a pune în evidență potențialul activităților culturale pentru a promova incluziunea socială. Artele sunt pentru toată lumea și pot contribui la reinventarea celor de lângă tine.” (Horia Mihail)

 

Intrarea la ambele concerte este liberă.

×