x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica FORZA ZU vine în Cluj-Napoca

FORZA ZU vine în Cluj-Napoca

15 Mai 2014   •   17:56
FORZA ZU vine în Cluj-Napoca

Cel mai mare concert din România va fi susţinut în acest weekend în inima Ardealului. Forza ZU vine la Cluj-Napoca. Evenimentul organizat de Radio ZU a devenit deja o tradiţie anuală. Până acum a fost găzduit de Braşov, Timişoara şi Iaşi. Forza ZU a ajuns acum la a patra ediţie. Aceasta va avea loc sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 17:00 la Cluj Arena.

Peste 30 de artişti vor urca pe scena impresionantă care va fi montată pe stadionul din Cluj-Napoca. B.U.G. Mafia, Smiley, Alex Velea, Antonia, Elena Gheorghe, Horia Brenciu, Nicole Cherry, Andra, Raluka & DJ Sava, What's Up, Cabron, Lora, Delia, Voltaj, Deepcentral, Andreea Bănică, Shift & Marius Moga, Red Blonde, Sore, CRBL, Adda, Vama, Holograf, Anda Adam, Skizzo Skills, Speak, Mandinga, Maxim, Alina Eremia şi Connect-R vor face stadionul să vibreze cu energie. De “warm-up” se vor ocupa MC Adi Mihăilă “The Hitman” şi DJ Energy K. Cei doi ştiu deja ce fel de muzică pune clujenii în mişcare pentru că au vizitat cluburile din oraş în repetate rânduri cu al lor ZU Party. Evenimentul va fi prezentat de Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, oamenii care dau trezirea României în fiecare dimineaţă din studioul lor de la Radio ZU.

Forza ZU a pornit în 2011 de la misiunea de a face cel mai mare karaoke în aer liber. În Braşov, în faţa scenei s-au adunat peste 13.000 de oameni. În 2012, la Timişoara, Piaţa Operei s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei 30.000 de oameni prezenţi. Anul trecut, 100.000 de ieşeni au venit la Forza ZU şi astfel, cel mai mare karaoke s-a transformat în cel mai mare concert al anului. Ideea s-a păstrat, aşa că pe ecranele gigant de la scena din Cluj Arena vor rula versurile fiecărei piese interpretate, pentru ca publicul să poată cânta la unison cu artiştii toate hiturile pe care le-au auzit la Radio ZU.

Intrarea la eveniment este permisă publicului de toate vârstele începând cu ora 15:00. Copiii sub 14 ani trebuie să fie însoţiţi de un adult. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile pe stadion la tribunele 1 şi 2, peluze şi pe gazon. Se pot folosi cele 7 intrări rezervate publicului din Aleea Stadionului şi Splaiul Indepenţei. Accesul cu aparate foto şi camere video este permis. Nu este permis accesul cu umbrele (se recomandă folosirea pelerinelor de ploaie dacă este nevoie) şi recipiente cu ambalaj dur (sticle, parfumuri, termosuri, recipiente metalice, etc.). Evenimentul începe la ora 17:00 cu “încălzirea” asigurată de MC Adi Mihăilă “The Hitman” şi DJ Energy K. Artiştii vor urca pe scenă începând

Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 17:00 pe Radio ZU şi pagina de Facebook Radio ZU, iar de la ora 19:00 şi pe ZU TV.

×