Formaţiile Goodbye to Gravity (foto) şi L.O.S.T. vor susţine recitaluri sâmbătă, 7 septembrie pe scena Festivalul Posada Rock 2013 de la Câmpulung Muscel. Din 2011, Goodbye to Gravity, Andrei Galuţ- voce, Alex Pascu- bass, Vlad Telea- chitară, Mihai Alexandru- chitară şi Bogdan Enache- tobe, a cântat pe scenele marilor festivaluri, alături de Obituary, Kreator, Moonspell, Pain of Salvation, Enslaved sau Heaven Shall Burn. Albumul de debut, produs de Alex Pascu şi masterizat de Jens Bogren (Opeth, Amon Amarth, Paradise Lost, etc.), a fost desemnat “Cel mai bun album metal al anului 2012". Grupul L.O.S.T a luat fiinţă în 2004 şi este compus din BB Hanneman - chitară, voce, Vlad Buşcă - bass, voce, Dragoş Hălmagi – clape, Victor Stoica- tobe, Victor Mănescu – chitară. Cu o vastă experienţă pe scena metal autohtona, L.O.S.T. a cântat pe aceeaşi scenă cu Obituary, Behemoth, Rage, Orphaned Land, Destruction, Helloween, Doro, Testament, Kreator, Sepultura, In Flames, Sodom, Hammerfall, Moonspell etc.