Ediţia din 2010 a W:O:A sfidează criza: nu numai că are headlineri numai unul şi unul, dar o parte dintre aceştia vor oferi show-uri speciale.
După Tiamat şi Atrocity, nemţii de la Grave Digger reprezintă a treia trupă care va susţine la Wacken un concert cu o semnificaţie deosebită. Formaţia fondată în Gladbeck împlineşte anul acesta 30 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care le va oferi conaţionalilor, dar şi numeroşilor rockeri veniţi de peste hotare, un show ce nu trebuie ratat.
Grave Digger a făcut parte din valul trupelor germane de heavy/speed/power metal apărute în jurul anului 1980, alături de Rage, Running Wild şi alţii. După trei decenii de activitate, au ales W:O:A pentru show-ul aniversar pentru a-şi onora fanii, fără de care afirmă ei nu ar fi putut rezista atâta timp în prim-planul scenei metal.
"Tunes Of War", cel mai de succes album al trupei, a fost ales pentru celebrarea celor 30 de ani. Apărut în 1996, al şaptelea din discografia grupului, "Tunes Of War" este centrat pe istoria Scoţiei, mai precis pe lupta dintre celţi şi englezi purtată până în secolul al XVIII-lea. Primul album conceptual al Grave Digger deschide aşa-numita trilogie medievală, care mai conţine "Knights Of The Cross" (1998) şi "Excalibur" (1999). "Tunes Of War" a ajuns până pe locul 84 în topurile germane şi le-a adus o distincţie onorifică din partea urmaşilor istoricului clan Cavanaugh.
Toate aceste motive i-au determinat pe membrii trupei germane să aleagă "Tunes Of War" pentru a-l interpreta integral la W:O:A 2010. Concertul va beneficia de suportul unor "guest stars" precum Doro Pesch, Hansi Kursch (Blind Guardian) şi trupa Baul Muluy Pipes&Drums, dar şi de un spectacol pirotehnic şi alte surprize.
Recitalul, care va cuprinde, la final, şi hiturile "Ballad Of A Hangman", "Heavy Metal Breakdown" şi "Excalibur", va fi ultima dată când Grave Digger va interpreta integral albumul amintit, astfel că fanii trupei germane au toate motivele să nu rateze concertul de la Wacken Open Air.
Citește pe Antena3.ro