Până când Bono & Co vor veni şi în România, fanii U2 au şansa să se delecteze cu recitalul singurul grup tribut, îndrăgit şi apreciat în întreaga lume. Este vorba despre Zen Garden, care va concerta în premieră în România, pe 26 septembrie, la Hard Rock Cafe. Zeno Sala, solistul şi fondatorul Zen Garden a fost desemnat “cel mai bun imitator al lui Bono Vox” încă din 1999, întruchipând fidel nu numai atitudinea scenică ci şi maniera interpretativă a solistului U2. Pe ceilalţi componenţi Zen Garden, i-a selectat chiar el, după chipul şi asemănarea muzicienilor din U2 iar aspectul fizic este dublat de calităţile de intrumentişti. Trebuie ştiut că Zen Garden este singura trupă tribut din lume a cărei activitate include, pe lângă Europa, turnee în SUA şi America de Sud. Este de precizat că în Europa, Zen Garden a concertat în săli mari şi foarte mari, unde au evoluat artişti celebri, precum Bruce Springsteen, Madonna sau Shakira. Printre momentele de referinţă în cariera trupei se numară concertul susţinut în 2009 la Palatul Olimpic St Jordi din Barcelona, în faţa a 12.000 de oameni, transmis live de televiziunea spaniola TVE şi spectacolul din 2010- din Zaragoza, Spania- la care au fost prezenţi 25.000 de spectatori. Fanii U2 i-au 'adoptat' şi acceptat, fără rezerve, pe cei din Zen Garden, fapt dovedit nu numai de concertele de mari proporţii ci şi de numeroasele apariţii ale formaţiei la întrunirile fan cluburilor U2 din întreaga lume. La concertul Zen Garden, 'fenomen în industria muzicală, în general şi pe segmentul artiştilor tribut, în particular', biletele costă între 50 şi 150 de lei.