x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Grupul german Rage va fi headliner in prima zi, la ARTmania Festival

Grupul german Rage va fi headliner in prima zi, la ARTmania Festival

06 Iul 2014   •   16:55
Grupul german Rage va fi headliner in prima zi, la ARTmania Festival

Rage a fost desemnat cap de afis, vineri, în Vampires' Den- Grota Vampirilor, în aceeași zi cu Eluveitie, Diary of Dreams și alte proiecte interesante. Rage vine în premieră la ARTmania Festival, în anul cand implineste trei decenii de carieră heavy metal. La începutul anilor ’80 se numeau Avenger și promovau “Prayers of Steel”, a urmat succesul anilor ’90 cu abordarea clasică “Lingua Mortis” iar în 2009 au luat locul trei la “Bundesvision Songcontest” și au marcat un sfert de secol de activitate.

Cu 21 de albume lansate până în prezent și mai multe schimbări de componență, grupul reprezinta acum esența power metalului german, cu o echipa de muzicieni extraordinari care nu încetează să își reinventeze sound-ul de fiecare dată când creează ceva nou.

În 2014, trio-ul format din Peavy Wagner, Victor Smolski și André Hilgers au lansat “The Soundchaser Archives”, două CD-uri și un DVD cu piese și versiuni nepublicate, demo-uri și frânturi de idei care au ajuns acum să își găsească finalitatea sonoră. Programul de vineri, 8 august, la Grota Vampirilor: Prohod, Hathor, Wartime, Diary of Dreams, Eluveitie, Rage.

Pentru “ARTmania Vampires’ Den” vor fi disponibile în avans exclusiv abonamente la prețul de 180 lei. Bilete de acces pe zi vor fi disponibile în zilele de festival. Evenimentele organizate în spațiile Muzeului Național Brukenthal și Muzeului de Istorie sunt organizate cu bilete și abonamente separate iar in Piața Mare accesul va fi gratuit.


×