x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Hamburg: Un nou start, după 50 de ani, pentru Paul McCartney

Hamburg: Un nou start, după 50 de ani, pentru Paul McCartney

03 Dec 2009   •   00:00

La 49 de ani după ce urca pe o scenă din acelaşi oraş alături de ceilalţi membri ai legendarei trupe The Beatles, Paul McCartney şi-a început noul turneu european printr-un concert susţinut miercuri seară la Hamburg, informează AFP.



Basistul The Beatles a cântat timp de trei ore, fără pauză, în faţa unui public entuziast, de toate vârstele. "Sunt atât de fericit să mă aflu din nou la Hamburg unde totul a început în urmă cu 49 de ani", a declarat McCartney, 67 de ani.

În concertul susţinut la Hamburg McCartney a adus un omagiu soţiei sale, Linda, ce a încetat din viaţă în urma unui cancer de sân în 1998, dar şi celor doi ex-Beatles care nu se mai află printre noi, John Lennon, asasinat în 1980 la New York şi George Harrison, victimă a unui cancer de plămân în 2001. "Am compus această melodie pentru Linda, dar o dedic în această seară tuturor îndrăgostiţilor", a declarat el în germană, înainte de a începe piesa "My Love". Apoi, el a dedicat piesa "Here Today" lui John Lennon, după care a interpretat şi celebra "Give Peace a Chance", compoziţie a acestuia. În cele din urmă McCartney a interpretat şi piesa "Something", dedicată memoriei lui George Harrison, folosind o chitară hawaiană primită în dar chiar de la Harrison, înainte de moartea acestuia, la Los Angeles.

Noul turneu european al lui Paul McCartney, "Good Evening Europe tour", cuprinde şapte concerte în cinci ţări, printre care şi o reprezentaţie la Londra la 22 decembrie. Paul McCartney şi The Beatles au debutat la 17 august 1960 la Indra Club în Hamburg.

×
Subiecte în articol: muzica