În perioada 4 – 6 decembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, va avea loc a doua ediție a festivalului Brașov Jazz & Blues Festival. Pe parcursul celor trei zile vor avea loc şapte concerte ale unor nume importante de pe scena internațională și românească de jazz & blues: Sharrie Williams din SUA(în fotografie), Hidden Orchestra (Scoția), Narcotango (Argentina), Blue Family (Serbia), Berti Barbera & Nicu Patoi , Elena Mândru și Accord Vibes (România). Sharrie Williams, clasată între primii 15 cei mai buni interpreți de blues din SUA, va concerta la Brașov în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului Brașov Jazz & Blues Festival, sâmbătă, 6 decembrie.
Sharrie Williams a participat la toate festivalurile prestigioase de blues din Europa şi din Statele Unite ale Americii și este supranumită prinţesa genurilor gospel, blues & rock. Asta pentru că reuşeşte, cu naturaleţe, să îmbine în concerte toate aceste genuri muzicale. Atu-urile ei cele mai mari sunt concertele live şi spectacole pe care şi le pregăteşte temeinic, reuşind să furnizeze un act artistic de mare calitate.