x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Invitați de excepție pe scena Operei române clujene, în spectacolul „La Fanciulla del West” de G. Puccini!

Invitați de excepție pe scena Operei române clujene, în spectacolul „La Fanciulla del West” de G. Puccini!

15 Oct 2023   •   23:50
Invitați de excepție pe scena Operei române clujene, în spectacolul „La Fanciulla del West” de G. Puccini!

Opera română clujeană readuce pe scenă colosala producție a spectacolului La Fanciulla del West de G. Puccini. Cu decoruri impresionante și costume autentice, în atmosfera Vestului Sălbatic american, La Fanciulla del West promite publicului o experiență unică!

Pentru realizarea acestui spectacol, Opera Națională Română Cluj-Napoca a reunit o echipă extraordinară!

Pianist, dirijor de orchestră și cor, cu peste două decenii de activitate artistică pe scenele muzicale internaționale, Maestrul Dirijor David Crescenzi este, din anul 2017, Director Artistic al Operei române clujene, cu o multitudine de titluri muzicale în repertoriul dirijoral. Ne bucurăm să îl avem în fața Orchestrei noastre și cu ocazia acestei importante producții.

Regia artistică, lighting design-ul și conceptul video sunt semnate de Rareș Trifan, care își desfășoară activitatea începând cu anul 1995, în cadrul Operei române clujene. În perioada 2013-2017 a fost coordonator de proiecte în cadrul Institutului Cultural Român din New York, fiind și membru al The Kennedy Center of Performing Arts din Washington DC.

Pentru prima dată pe scena Operei clujene, soprana invitată Gabriëlle Mouhlen va interpreta rolul curajoasei Minnie. Apreciată pe scenele internaționale, a colaborat cu numeroase instituții de prestigiu, în calitate de solist invitat, dintre care amintim Central Florida Opera, Teatro del Giglio di Lucca, Macedonia Opera, Koblenz Opera House, Aalto-Theater Essen și Opéra de Nice.

Directorul artistic al Operei Naționale București, tenorul invitat Daniel Magdal, va interpreta personajul controversat Dick Johnson. A fost prezent pe scenele multor instituții de renume din Europa, America și Asia, bucurându-se de aprecierea publicului la nivel internațional.

În rolul unui om al legii, Șeriful Jack Rance, un personaj autoritar și necruțător, va fi interpretat de baritonul Florin Estefan, Managerul Operei române clujene. Aplaudat pentru însușirea cu succes a unei serii complexe de roluri operistice, cunoscutul solist a urmat cursurile Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca și ale prestigioasei instituții Cardiff International Academy of Voice.

De ce această producție este recunoscută ca una dintre cele mai spectaculoase opere pucciniene? Vă invităm să aflați în 27 și 29 octombrie, de la ora 18:30!

Nu ratați o experiență unică: opera La Fanciulla del West!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: La Fanciulla del West