x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Invitație la Operă, interviu cu tenorul Alin Stoica

0
Autor: Luca Paula Margareta 14 Feb 2021 - 10:00
Invitație la Operă, interviu cu tenorul Alin Stoica
Vezi galeria foto

Spectacolul de operă e sold out! Nu mai sunt bilete. Asta se întâmplă de ceva timp, în zillele în care, cu emoție așteptam să se afișeze evenimentele ce aveau să se desfășoare la Operă. Mai mult decât atât, melomanii, noi ne doream să aflăm cine cântă. Care Don José, cine e Mario Cavaradossi, unde e Rodolfo și când se va întoarce Alfredo? Ce faci atunci când cap de afiș este solistul preferat de operă, iar tu ai uitat sau nu ai avut timp să cumperi bilet ? Soluția vine repede și surprinzător:  „Am căutat destul de mult în interiorul meu și am primit răspunsul că ar trebui să fac muzică”, mărturisește tenorul și solist al Operei Naționale din București, Alin Stoica, care are întotdeauna o invitație în plus pentru câte un fan al genului muzical liric.

 

Reporter: Mulțumesc frumos că ați acceptat să avem acest mic chit chat și tocmai pentru că nu vrem să trecem prin întrebări da capo o să începem cu ce ne interesează. Curiozitatea cea mai mare în acest interviu este cum ați început cu opera, care a fost primul contact, care a fost prima imagine a lui Alin Stoica despre operă?

 

Alin Stoica: Da, începutul! Aș putea să spun că mai degrabă răspunsul la această întrebare legată de operă începe cu mult înainte de a descoperi opera.

Am descoperit prin intermediul bunicului meu dragostea pentru muzică, în general și pasiunea, pentru că am crescut cu muzică extraordinară, nu numai cu operă, ci cu muzică din toate domeniile, iar bunicul meu era un mare ascultător și un mare fan al muzicii bune. Mi-aduc aminte că era plină casa de casete audio, de discuri, de cd-uri și nu cred că a scăpat vreunul neascultat de mine deoarece curiozitatea mea era din ce în ce mai mare pe măsură ce le descopeream. Mi-a plăcut întotdeauna muzica pe care el, practic mi-a insuflat-o prin ce am găsit în biblioteca muzicală personală. Mi-aduc aminte și acum de primele cd-uri de operă pe care le-am ascultat…primul, de fapt, a fost un cd al lui Luciano Pavarotti; se numește O sole mio, un album de canțonete de care am fost foarte plăcut impresionat, deși nu pot să spun că în momentele alea puteam să înțeleg opera la un nivel așa de profund cum o înțeleg acum. De asemenea, avem în bibliotecă și cd-uri ale lui Placido Domingo, tot cu canțonete, zarzuele și cântece foarte frumoase.

 

***

 

 

Drumul în muzică al lui Alin Stoica nu a început devreme cum s-ar aștepta orice public, ascultându-l. Copilăria i-a fost marcată de drama lipsei tatălui și a trecerii în neființă a mamei sale atunci când viitorul artist nu avea nici șase anișori împliniți. Bunicii l-au îmbrățișat în acele momente iar Alin ne vorbește astăzi despre ei ca mamă și tată. Verișorii, mătușile, unchii și nașa sa au întruchipat figurile familiale ale fraților și surorilor. Alin a crescut într-o familie frumoasă și tradiționalistă, studiind inițial științele exacte. Însă, într-un an de sărbători, nașa sa l-a auzit și i-a descoperit talentul artistic, colindând.

 

Promotor al cântecului tradițional de sărbători de Crăciun, Alin Stoica a continuat să ducă mai departe colindul. An de an este nelipsit de la spectacolele de gen, iar personal a imprimat primul său album cu colinde, Christmas Exclusive, la finele anului 2019, alături de soprana Stéphanie Radu. Nici anul pandemiei nu l-a oprit din avânt și a dat tradiția mai departe. Alături de mari nume ale scenei muzicale românești a organizat un concurs online de colinde, Christmas Exclusive Fest.

 

Copertă album de colinde Christmas Exclusive

 

 

***

 

Alin Stoica: Drumul meu a început în primul rând ascultând muzică, în al doilea rând cântând în fiecare an de sărbători colinde, ca orice copil. Pot să spun că încă nu m-am oprit, pentru că eu mă consider încă un copil și un copil trebuie să cânte întotdeauna de sărbători. Am cântat an de an colinde până în clasa a VIII-a când nașa mea, ascultându-mi vocea, mi-a spus: „Copile, ți s-a dezvoltat vocea extraordinar de frumos, sună incredibil ! Nu ai vrea să te asculte cineva de specialitate pentru că eu cred că tu ai putea să cânți, ai putea să faci acest lucru, nu numai ca o pasiune.” În familie, cu prietenii și cu vecinii, era deja o tradiție ca eu să merg an de an să le cânt colinde; nici nu mai aveau nevoie de alți colindători. Astfel, am pornit la drum spre o doamnă care era pianistă și profesoară de pian la Dinu Lipatti; nașa mea era bună prietenă cu ea. M-a ascultat și apoi m-a dus la o doamnă de canto de la liceul de muzică, doamna profesor Cristina Măgureanu, care atunci când mi-a acultat vocea mi-a zis: „Măi, copile, tu cu vocea ta nu ai cum să faci altceva. Dacă nu intri aici, eu dărâm liceul.” (Râde). Așa a spus, cuvânt cu cuvânt ! Însă eu nu știam ce să cred, eram la început, nu aveam habar despre canto clasic, nu știam nici măcar unde era nota Do pe portativ. Și mi-am pus destule întrebări, exista o mică îndoială. În timpul acela scurt, îți dai seama, am stat să învăț ca să pot intra la liceu. Bineînțeles că am reușit să intru, dar lucrul care m-a convins să fac asta și să nu merg mai departe cu matematică informatică a fost acea pasiune incredibilă a profesoarei mele, care pur și simplu mi-a dat încrederea de care aveam nevoie. Eu, fiind o persoană introvertită, mai închisă, din cauza suferințelor din copilăria mea, am simțit nevoia să mă protejez și cumva doamna profesoară a reușit să găsească acel mod prin care să îmi deschidă sufletul. Când am văzut că are atât de multă încredere în ceea ce fac și că totuși fac un lucru bun, m-am decis să fac muzică pentru că îmi place și mă face să mă simt special.

 

Mă gândeam în momentele acelea în viitor la mate-info, aveam multe opțiuni, dar riscam să ajung undeva într-un birou și parcă nu rezona cu mine. Am căutat destul de mult în interiorul meu și am primit răspunsul că ar trebui să fac muzică. Spre asta m-am îndreptat, asta am ales, a fost o alegere și am mers pe drumul ăsta. La început, nu știam exact ce înseamnă canto clasic. Îmi imaginam că o să fac canto și îmi aleg eu dacă vreau să cânt muzică ușoară sau alte lucruri. Dar pe parcurs ce am început să învăț și să studiez lieduri, cântece, arii clasice, preclasice și apoi ajungând la arii de operă, am descoperit o lume nouă, atât de frumoasă și de profundă, încât simțeam că dacă aș vrea să mă duc spre muzică ușoară fac un pas cumva înapoi, un pas în spate. Nu că eu  nu aș considera muzica ușoară ceva foarte frumos sau profund, dar nu pot să spun că aș putea găsi în muzica ușoară acea satisfacție pe care o am cântând muzică de operă.

 

***

 

Tenorul face o dezvăluire: „Ca spectator eram genul de om care nu avea stare, parcă doream să fac și eu parte din acel moment de operă.”

 

 Reporter: Îmi prezentați cumva primele contururi ale tenorului, ale viitorului tenor și mi-ați luat-o un pic înainte pentru întrebarea care ar fi urmat, dar sunt curioasă pentru că mi-ați povestit despre biblioteca muzicală personală, a bunicului dumneavoastră. Atunci, în copilărie a existat și contactul cu evenimente, spectacole de operă, v-a purtat bunicul, bunica, nașa care a fost precursorul a celui ce avea să devină tenor, pe la operă, spectacole dedicate genului?

 

Alin Stoica: Din păcate până în clasa a VIII-a nu am avut contact cu opera. De abia de când am început să studiez muzica, am mers bineînțeles la Operă, pentru că trebuia să descopăr despre ce este vorba, despre ce este această lume minunată. Începând din clasa a VIIIa, chiar și pe parcursul liceului îmi amintesc că nu am ratat nicio reprezentație la Operă. Erau două, trei pe săptămână și eram prezent în sală la toate.

 

Reporter: Exact aici ar fi trebuit să ajungem. Să-mi povestiți, vă rog despre adolescentul Alin Stoica. Și mai mult decât atât, cum se manifestă spectatorul Alin Stoica, în scaun, în stal la Operă?

 

Alin Stoica: Cum să mă manifest? Mă manifestam puternic. Adică trăiam fiecare moment al operei la maxim și îmi dădeam seama că este o muncă extraordinar de grea, dar în același timp foarte frumoasă. La sfârșitul reprezentațiilor eram printre cei care urlau din toți rărunchii:„Bravo !” și cei care apladau până li se înroșeau palmele; cred că eram ultimul care ieșea din operă, dat afară de doamnele plasatoare. Efectiv, nu puteam sta locului (râde). Iubeam foarte mult acele vremuri, mi-a plăcut ce am descoperit. Ca spectator eram genul de om care nu avea stare, parcă doream să fac și eu parte din acel moment de operă. În pauze, nu mă interesa să merg pe holuri sau în alte părți, voiam să merg direct la cabinele soliștilor, să-i „deranjez” puțin, să le urez succes, să le spun cât de minunați sunt, să le dau un feedback că sunt extraordinari și că le mulțumesc pentru tot ceea ce fac. Și bineînțeles să fac poze cu ei când îi prindeam. Pe vremea aceea nu mergeai să faci poze cu telefonul (râde).Trebuia să îți iei aparatul foto cu tine. Da! Ce să spun, am trăit momente foarte frumoase.

 

Reporter: Din ceea ce îmi povestiți mi se pare că pe undeva, în momentul în care ați pășit în clasa doamnei profesor Cristina Măgureanu cumva s-au unit două pasiuni, pasiunea dumneaei pentru muzică și poate a văzut și în dumneavoastră această pasiune, pe care astăzi ați dezvăluit-o îmbrăcată frumos în amintirile din adolescență.

 

Alin Stoica: Da, bineînțeles că dumneaei a descoperit această pasiune în mine și așa am descoperit-o și eu, fiind poate un pic surprins. Nu credeam că există atât de multă sau că mocnea de atâta timp pasiunea pentru muzică în  interiorul meu și mai ales pentru muzica de operă. A fost o iubire care a crescut de la an la an. A crescut, s-a dezvoltat, am început să înțeleg mai mult, să-mi placă mai mult. Au fost perioade când a urmat Conservatorul, când  intrăm într-o altă etapă și probabil că o să discutăm și despre această perioadă, acolo unde m-am lovit de mai multe probleme și unde am descoperit și părțile mai grele ale meseriei. Partea cea mai grea a fost după ce am terminat Conservatorul și masterul, când cu toată ființa mea îmi doream să ajung să cânt și eu pe scena Operei. Nu m-am lăsat până nu am ajuns. Chiar mă vedeam acolo și trăiam la maxim fiecare frază, fiecare acută, fiecare motiv muzical, împreună cu soliștii. Eram absorbit, pur și simplu.

 

Reporter: Am pierdut un mare matematician, dar vă mulțumim, totuși!

 

Alin Stoica (râde): Acum nu știu cât de mare matematician aș fi fost, nu se știe niciodată care era destinul, dar nu cred că era mai bine să urmez cealaltă cale. Cred totuși în destin și a fost alegerea mea, dar cred că a fost și alegerea lui Dumnezeu, pentru că așa cum am mai declarat, tot ce fac, fac împreună cu Dumnezeu, Îl port cu mine peste tot și este peste tot, în viața mea.

 

***

 

Oamenii importanți, care au stat la căpătâiul unui drum care anunța devenirea lui Alin sunt din familia lui, nașa de botez, bunicii care l-au crescut, însă vocea și talentul au fost deopotrivă remarcate de doamna profesor Cristina Măgureanu și mai târziu de domnul Ionel Voineag, profesor de canto și tenor român. Acestuia din urmă nu i-au trebuit foarte multe acorduri din altarul de voce al tânărului student Stoica că a și încercat să îl convingă : „Domnule, dar tu ești tenor, tu ai voce și timbru de tenor.

 

Reporter: Apropo de începuturi, drumuri, obstacole, părți bune, părți frumoase. Ați început (pregătirea muzicală, n.red.) cu voce de bariton?

 

Alin Stoica: O, da, așa este (râde)! Știi ce e ciudat ? Ascultându-mă…chiar m-am ascultat de curând cu înregistrări  foarte vechi, nu din liceu, ci din facultate, la început… Îmi aduc aminte altceva față de realitate, cum e acum, în sensul că îmi ascultam vocea (de bariton, n.red.) și îmi dădeam seama că eram mai tenor decât sunt acum, ca și timbru. Adică vocea mea suna clar a tenor atunci, mai clar decât pot să spun că sună acum, chiar dacă era mai crudă. Dar chiar e foarte ciudat că atunci mi se părea că eu chiar sunt un bariton veritabil (impostează).

 

Reporter: De unde și până unde începuturile au însemnat Alin Stoica, bariton? Cum se face?

 

Alin Stoica: Am venit de la mate-info și am sărit direct în muzică, fără a avea un background, fără a avea un trecut muzical, fără a avea un instrument pe care să-l fi studiat din copilărie și fără a ști teorie muzicală. Ceea ce este foarte greu! Ar fi fost riscant să-mi încep drumul și să-l termin poate mai repede pentru că mi-aș fi forțat vocea, în anii aceia. Mulți mi-au spus că poate dacă începeam mai devreme eram și mai sus în momentul acesta. Nu cred! Eu cred că totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Cred că vocea mea este o voce specială și consider că așa a trebuit construită: pas cu pas, notă cu notă, de la an la an și  efectiv să ajung în punctul ăla unde acum se poate face acel salt spre măreție. Nu zic că a fi bariton nu înseamnă a fi măreț. Pur și simplu acesta a fost drumul meu, am studiat, așa am considerat eu că e mai bine, așa au considerat și profesorii mei atunci că e mai bine să nu mă forțez foarte devreme și vocea mea să se construiască frumos.Vreau să le mulțumesc pentru că simt că am un registru mediu foarte frumos conturat datorită anilor în care am cântat ca și bariton.

 

Reporter: Câți ani ați cântat bariton?

 

Alin Stoica: Patru ani de liceu plus încă trei ani de facultate, deci șapte ani.

 

Reporter: La clasa domnului Voineag?

 

Alin Stoica: Da, la clasa domnului Voineag. În anul IV, deși maestrul Voineag, marele tenor Ionel Voineag, mi-a spus la început când am venit la dânsul, chiar în prima lecție: „Domnule, dar tu ești tenor, tu ai voce și timbru de tenor.” Am încercat, totuși în perioada aia să-l conving că ar fi bine să nu mă forțez. Nu am simțit că este momentul să merg mai departe și într-adevăr să fiu tenor. Momentul în care am decis să devin tenor a fost, culmea anul în care Luciano Pavarotti ne-a părăsit, să spun așa. Eram și eu într-un moment greu, suferisem o operație de apendicită care era destul de gravă. Când m-am trezit din operație, nu știu, am avut așa… o revelație. Dispăruse Luciano; dar nu am zis, Doamne, să-i iau eu locul. Nu există să iei locul unui om, dar am simțit eu că e momentul să trec la vocea de tenor.

 

Reporter: Cum au primit vestea cei care aveau încredere în dumneavoastră, cei din jur, profesorii?

 

Alin Stoica: Câteva colege de ale mele care erau și fane ale vocii, pot să spun că erau aproape cu plânsete: „Cum de la vocea superbă de bariton să treci la vocea de tenor?” În primă fază a fost totul un șoc, nimeni parcă nu a acceptat. Știi că schimbările nu sunt de obicei primite bine. Ești tentat să spui nu și să rămâi acolo, cu ce te-ai obișnuit, dar pe parcurs, când a venit momentul să cânt pentru prima dată pe scenă ca tenor adică prin anul IV al facultății, am cântat prima piesă, O sole mio în tonalitate de tenor. Atunci, în momentul acela acele colege care erau în sală m-au ovaționat din tot sufletul urlând efectiv „Bravo!” la sfârșit; știu că am primit o susținere extraordinară din partea colegilor, a profesorilor și a tuturor oamenilor; a fost un extaz efectiv, atunci când eu am pășit pe scenă prezentat ca tenor.

***

Alin Stoica povestește: „Visam foarte mult să ajung pe scena aceea”. Și-a făcut debutul absolut în anul 2014, pe scena Operei Naționale din Cluj, cu rolul Alfredo, din Traviata, de Giuseppe Verdi. A urmat rolul Ciprian Porumbescu, pe care tenorul l-a interpretat în producția proprie, o dată ce unele conjuncturi nefavorabile i-au încheiat tânărului interpret drumul spre Cluj.  La București, în orașul natal, scenele de operă păreau prea mari pentru un debutant. Nu era prea mare visul de a cânta, iar Alin a ales să nu renunțe și a găsit printre partiturile din bibliotecă opereta lui Gherase Dendrino. A readus la lumină un proiect muzical, ajutat de prieteni și colegi, care atunci ca și astăzi este proiectul său de suflet și care rezonează puternic cu vocea sa interioară : Lăsați-mă să cânt.

 

Reporter: Tot ca să vă susțină, maestrul Ionel Voineag a găsit oportunitatea rolului de la Cluj, debutul absolut?

 

Alin Stoica: Da, maestrul Ionel Voineag m-a susținut foarte mult, el a declarat de atâtea ori și mi-a declarat că-i sunt ca un fiu iar eu l-am considerat ca un tată. Noi încă vorbim, ținem legătura și încă îi cer sfaturi. Este foarte amabil și bun să mi le ofere, pentru că este un om înțelept, un om care a cântat foarte bine și un om care este un adevărat profesionist. El a fost sunat de directorul de atunci al Operei din Cluj pentru a-i propune pe cineva. Aveau nevoie de un Alfredo în acele momente și nu era la îndemână nimeni din colaboratorii obișnuiți. Se întâmpla în anul 2014, când maestrul m-a recomandat pe mine, un tânăr student în anul II de master. Așa mi-am făcut eu debutul la Opera din Cluj, cu rolul Alfredo. Ce pot să spun? Ca și în momentul din anul IV când am pășit pentru prima dată ca tenor pe o scenă, atunci când mi-am făcut debutul absolut pe o scenă de operă am avut succes. Publicul m-a adorat și m-a plăcut foarte, foarte mult, lucru care pentru mine a fost extraordinar.

 

Reporter: Succesul momentului a revenit cumva ca și o confirmare?

 

Alin Stoica: Da, pentru mine a contat foarte mult acel debut. Ce s-a întâmplat și m-a dărâmat puțin a fost după acel succes pentru că directorul de la Cluj, imediat la o săptămână a fost înlocuit cu altcineva și practic s-a terminat pentru mine drumul acolo, iar în București nu aveam loc, nu mă băga nimeni în seamă. Am trăit momente grele, am trăit momente în care nu aveam unde să cânt, momente când nu eram luat în seamă și mă  bătea gândul să renunț.

Dar ce să fac? Să cânt în continuare sau să fac altceva ? Și ca să nu stau degeaba, la începutul lui 2015, mi-au căzut ochii pur și simplu pe o partitură din bibliotecă – Lăsați-mă să cânt. Am zis, uite asta ar fi ceva inedit pentru că era în perioada în care Opereta era închisă de ceva timp și simțeam eu că există în București un public al operetei, special. E clar că e mare sete de așa ceva iar Lăsați-mă să cânt, operetă românească care nu prea se mai cântase, părea o idee bună tocmai pentru că nu a mai fost reluată de mult timp. Și am zis că voi face asta. Am vorbit la Conservator, am vorbit cu bunul meu prieten regizor Daniel Pralea Blaga, am găsit oameni extraordinari cu care am colaborat. Au lucrat la acest proiect aproape 50 de persoane pro bono, fară bani, pur și simplu pentru că le-am povestit despre visul meu de a face această operetă. Mulți dintre ei aveau și altceva de făcut, dar veneau după serviciu, jucau la repetiții și la tot ce a fost. Lucru incredibil! Adică tot ce s-a făcut s-a făcut din suflet și din drag de a face. Dumnezeu m-a răsplătit pentru acest lucru pentru că în sală, la una dintre cele trei reprezentații de la Conservator s-au aflat niște oameni destul de importanți, unul dintre ei fiind chiar  impresar în Germania care m-a invitat ulterior  să cânt la un festival. Am impresia că am avut vreo 12 reprezentații de Carmen după. Îți dai seama de unde a pornit ? Deci puteam să mă dau bătut în momentul ăla și să nu ajung în străinătate. Ei, de acolo, de la acel festival, la Carmen, a fost în sală un alt impresar de la Viena, din Austria, un impresar care i-a avut în agenție pe Luciano Pavarotti, pe Mirella Freni, pe Eugenia Moldoveanu care m-a ascultat și a venit cu un contract la mine imediat și așa am semnat cu agenția sa. Apoi am fost în Italia și au urmat alte țări.

 

Reporter: La ceea ce părea o pauză de cântat, în ordinea cronologică a parcursului dumneavoastră a venit completare Lăsați-mă să cânt, o operetă specific românească. Asta îmi place cel mai mult !

 

Alin Stoica: Și mie îmi place !

 

Reporter: Dar, totuși m-aș întoarce un moment ...

 

Alin Stoica: Sigur, ne întoarcem, eu am avansat un pic în evenimente că să înțelegi șirul ideilor. Voiam să mai specific că Lăsați-mă să cânt este scrisă de Gherase Dendrino și prezintă un episod din viața marelui compozitor Ciprian Porumbescu, care din punctul meu de vedere a fost un geniu și îmi pare rău că a avut o existență atât de scurtă, de numai 29 de ani.

 

Reporter: L-ați studiat, cu prilejul punerii în scenă a operetei.

 

Alin Stoica: L-am studiat foarte mult. Atunci când l-am pus în scenă eu aveam exact vârsta personajului Ciprian Porumbescu. Am studiat foarte mult. Mi-am dorit foarte tare asta și eu zic că am reușit să fac ceva care vă rămâne etern în sufletul meu.

 

Reporter: Alin Stoica, cel care a fost încurajat de nașa să se ducă la Dinu Lipatti. Mulțumim că nu ați lăsat liceul să se dărâme ! Cristina Măgureanu, cea care a văzut pasiune în dumneavoastră. Ionel Voineag, profesorul care v-a deschis drumul spre cariera de tenor. Care ar fi cel mai valoros sfat pe care l-ați primit de la maestrul dumneavoastră ?

 

Alin Stoica:  Aoleu, dar nu aș putea să aleg doar un singur sfat ! Au fost și sunt în continuare  multe sfaturi bune de la maestrul Voineag. Un sfat pe care mi l-a dat și care este foarte important este să fiu foarte bine pregătit muzical, atunci când mă prezint în fața unui dirijor, în fața publicului. Chiar dacă e repetiție să fie foarte bine pus la punct totul.

Să ne întoarcem un pic în timp iarăși, pentru că am o idee și nu aș vrea să o uit. E o chestie pe care nu o știe lumea și cumva aș vrea să ți-o dezvălui ție. În perioada în care eram la facultate și studiam, la un moment dat mi-a fost foarte greu. Mergeam la Operă, vizionam multe spectacole, simțeam că parcă aș putea să fac și eu un „roluleț”, simțeam că aș putea să fiu acolo pe scenă. Visam foarte mult să fiu pe scena aceea. Dar era o perioadă foarte grea, nu mă descurcam cu banii. Au fost perioade grele și a trebuit să îmi iau un job part-time. Mergeam la facultate iar în a doua parte a zilei până la 11 noaptea lucram. Și ghici unde s-a nimerit să fie sediul? În clădirea de birouri și firme din fața Operei.  Ei, eu am lucrat acolo ca operator de date, introduceam contracte într-o bază de date a unei companii de asigurări, printr-un program pe care a trebuit să îl învăț, programul lor. Aveam un geam imens în fața biroului, nu pot să zic că era biroul meu, era un birou imens unde stăteam și eu și ceilalți colegi, în aceeași încăpere.

 

Reporter: Nu-mi spuneți, vedeați Opera.

 

 

Alin Stoica: Se vedea Opera în toată splendoarea ei, fix în fața mea și la un moment dat mă gândeam la cât munceam și la ce făceam acolo. Deși colectivul era minunat, simțeam parcă că mi se stinge flacăra din suflet, că mă ofilesc. Colegii mei nu știau ce e cu mine  când mă uitam așa pur și simplu la Operă, prin fereastră. Priveam la viitoarea mea casă, la Opera Națională și atunci le-am spus celor din birou că peste câțiva ani acolo o să cânt și eu. Colegii mei râdeau și mă încurajau că o să îmi iau full job la asigurări și o să fie bine. Dar eu le-am promis că o să-i invit la prima mea producție, când o să debutez, lucru care s-a întâmplat. (Râde). Exact asta am făcut! După un anumit timp am considerat că nu mai trebuie să fac asta, mi-am dat demisia, am strâns niște bani, am încercat să merg la profesori ca să mă perfecționez și când a venit momentul ăla și i-am invitat la Operă nu le-a venit să creadă. Când m-au văzut era Traviata, bineînțeles, eterna Traviata, pe care o iubesc. Au plecat de acolo, mi-au trimis mesaje: „Ești fenomenal !  Mă bucur că te-am cunoscut și că am lucrat în același birou cu tine, nu-mi vine să cred că erai tu cel de pe scenă. Extraordinar !” Da. Amintiri frumoase!

 

Reporter: Acum sunteți dumneavoastră cel care se uită din balconul Operei către geamul celor de la firma de asigurări. Mulțumesc mult pentru episodul acesta! Greu, ușor, joburi de zi, de noapte, o prăpastie imensă între un operator de date și un artist, în fine…dar sacrificiul a meritat și astăzi stau cu emoție, mărturisesc în fața unuia dintre cei mai buni tenori lirico-spinto.

 

Alin Stoica: O, mulțumesc frumos! Foarte multă muncă, o muncă care nu se oprește niciodată. Pentru că știu artiști foarte mari care cum să spun eu, erau deja spre finalul carierei și ieșeau de pe scenă incredibili și spuneau că tocmai au realizat o chestie tehnică extraordinară. Eu îmi spun, păi, dacă acum s-a realizat…iți dai seama că această muncă niciodată nu se termină. Niciodată nu se termină, efectiv!

 

Reporter: Vă dați seama că mi-ați răspuns la întrebare fară să o fi adresat ?

 

Alin Stoica: Mă bucur, asta și vreau. (Râde). Înseamnă că e bine. Mergem în direcția care trebuie.

 

Reporter: Acea muncă, acele descoperiri, de la rol la rol, de la interpretare la interpretare, asta face un artist liric să fie bun în profesia sa, de fapt.

 

Alin Stoica: Da. Exact !

 

***

 

Cu toate că sorții păreau a se împotrivi la un moment dat, tânărul tenor a perseverat. În 2016 ajunge colaborator al Operei Naționale din București și la scurt timp, angajat cu acte în regulă al instituției. Distribuțiile nu îl omit pe cel care pentru noi zâmbește, cu gropițe în obraji și ochi migdalați, în fotografiile de pe rețelele de socializare. Regiile sunt în extaz când Alin vine la repetiții mereu pregătit, iar tehnicienii verifică de două ori sonorizarea. Vocea tenorului transcede. Iar personajele pe care le interpretează îl așteaptă acum pe toate scenele lirice din țară și străinătate. „Iubesc rolurile mele că pe proprii copii”, afirmă interpretul.

 

Reporter:  Ajungem, iată de vis-à-vis de Operă, de la geamurile înalte direct pe scenă. La un moment dat v-ați invitat foștii colegi, lumea vine, aplaudă. E o adevarată frenezie când joacă, când interpretează Alin Stoica. Ciprian Porumbescu, Alfredo Germont, Turiddu, Don José, Mario Cavaradossi, Rodolfo. Mai sunt roluri pe care nu le-am menționat și pe care le-ați însuflețit ?

 

Alin Stoica: Dar, ar mai fi rolul lui Hamlet, din Hamlet de Franco Faccio. Bine, corect ar fi să scriem Amleto, în limba italiană. Am fost la Festivalul din Bregenz (cu acest rol, n.red.), care este unul dintre cele mai mari festivaluri de operă din Austria și din lume, pot spune, sau cel puțin din Europa. O producție extraordinar de frumoasă, minunată, cu oameni implicați, adică au avut dirijori de la Scala și regizori de la Metropolitan. La un nivel foarte, foarte înalt s-a lucrat acolo, la acest rol și n-am să-l uit niciodată. Nu știu dacă o să mai apuc vreodată să-l cânt undeva sau să-l studiez, dar mi-ar plăcea cumva să cânt măcar fragmente din el să audă și oamenii, poate în viitor dacă timpul va permite. Poate o să-l aduc pe scenă, într-un anumit concert, nu știu încă, mă gândesc. Ăsta ar fi încă un rol și pregătesc Pinkerton din Madame Butterfly (compozitor Giacomo Puccini, n.red.). Va fi în curând următorul pe listă, următorul debut, să spunem așa.

 

Reporter: Alte roluri de operetă ?

 

Alin Stoica: Alte roluri de operetă…am studiat la un moment dat Sou-Chong, din Țara Surâsului (compozitor Franz Lehár, n.red.), dar nu am apucat să îl cânt sau să-l debutez, dar am fost în tratative pentru așa ceva. La fel și cu Văduva veselă (compozitor Franz Lehár, n.red.) tot așa am studiat, cine știe, poate în viitor o să mai fie. Eu iubesc foarte mult opereta, mi se pare un gen extraordinar de bun, școală, pot să spun pentru un artist complet. Artistul de operetă este extraordinar pentru că trebuie să fie și un actor foarte bun. Există foarte mult text în operetă pe care trebuie să îl interpretezi ca un adevărat actor și n-am cum să nu iubesc acest gen muzical.

 

Reporter: Există un rol mai drag decât altul, în sufletul dumneavoastră ?

 

Alin Stoica: Iubesc rolurile mele că pe proprii copii. Pot să zic că rolul meu preferat dintr-o operetă românească este Ciprian Porumbescu (din Lăsați-mă să cânt, de Gherase Dendrino, n.red.) asta clar, dar la operă îmi este foarte greu. Fiecare rol este frumos în felul lui și îl iubesc pe fiecare într-un anume fel.

 

Reporter: V-ați gândit la un rol la care noi să nu ne gândim și pe care ați prefera să-l aduceți la lumină? Să-l creșteți că pe un copil?

 

Alin Stoica: Nu m-am gândit. Nu, nu pot să spun că m-am gândit neapărat. Mi-a trecut prin cap la un moment dat Elixirul dragostei (compozitor Gaetano Donizetti, n.red.), toate ariile le-am cântat. Am cântat duetul Nemorino-Adina, am cântat inclusiv rolul de bariton, Belcore, aproape integral. L-am învățat când eram în liceu, deci Elixirul dragostei îl cam știu. Aș putea să-l abordez. Nu știu dacă e neapărat pentru vocea mea, dar cred că ar fi interesant un Nemorino, așa ca mine. (Râde).

 

Reporter: Vă sugerez eu un rol care nu ar fi pentru vocea dumneavoastră, nu o spun eu. M-ați apostrofat de multe ori. Les pecheurs des perles (compozitor Georges Bizet, n.red.), Nadir.

 

Alin Stoica: Nadir…Da, da, e ceva, ai nevoie de miere în voce, de un firicel în glas. Trebuie să ai anumite calități pentru acest Nadir. Pot să spun că am cântat un duet, un singur duet din opera aceasta, Nadir-Leyla, l-am încercat odată într-un concert. Atât. În rest, da, acea arie (Je crois entendre encore, n.red.) este superbă, însă așa consider eu că nu este pentru vocea mea.

 

Reporter: Ar mai exista roluri care nu sunt gândite pentru vocea dumneavoastră?

 

Alin Stoica: Sigur că da, sunt toate rolurile care nu sunt pentru vocea mea. (Râde)

 

Reporter: Bun răspuns!

 

 

 

***

 

Alin Stoica este unul dintre cei mai buni tenori români ai ultimilor 15 ani, cel puțin. Dovezile vin din partea colaboratorilor, artiștilor lirici și mai presus de toate, din partea publicului care îl răsplătește mereu cu ovații, vizite în culise, felicitări și aplauze furtunoase. Pe scena Arenei di Verona, tenorul nostru poartă la rever pinul cu tricolorul României. Vocea îi este aplaudată și premiată, ca al unui tenor de-al lor. Jose Carreras i-a ascultat vocea plină, clasică, rotundă și nu a tăgăduit să-i mărturisească acest lucru. A primit sfaturi de la Angela Gheorghiu, cu ocazia întâlnirii la Sarzana, la  evenimentul omagial Pavarotti Forever, în 2017. Scenograful Giancarlo del Monaco îl caracterizează drept „ottimo tenore” (trad .„un tenor excelent”,n.red.). A colaborat cu Edwin Marton, Johann Strauss Ensemble, Venera Protasova, Daniel Jinga. În ultimii ani, Alin Stoica este cap de afiș la toate festivalurile dedicate genului liric. Se hrănește cu energia și dragostea venită de la public și spune că : „Mi-ar plăcea și îmi place să las oamenii din jur să mă definească.”

 

 

Reporter: Trecem la interpretările,coloratura pe care o aduce Alin Stoica, ariilor. Premii ?

 

Alin Stoica: Nu aș mai menționa acum toate premiile pe care le-am luat. Sunt multe premii pe care le-am obținut la viața mea începând din liceu, dar aș putea să menționez cele mai importante premii sau cel mai important premiu pentru mine ar fi premiul Luciano Pavarotti pe care l-am câștigat în Italia, la Sarzana, înmânat de soția marelui artist, Nicoletta Mantovani. Acesta poate să fie cel mai important premiu pentru mine. A venit odată cu acest premiu și invitația de cânta la Arena di Verona, într-un concert extraordinar omagial-10 ani de la dispariția lui Luciano, unde au cântat Jose Carreras, Placido Domingo, Andrea Boccelli, Angela Gheorghiu, Il volo, Eros Ramazotti, Zucchero și mulți alții.

 

Reporter: Sunt mărturiile pe site-ul Fundației Luciano Pavarotti, ale evenimentelor care s-au succedat atunci și permiteți să specific că este un punct în istorie, faptul că un român a reprezentat pe scena din Verona, în acea seară, 10 ani de la dispariția fizică a marelui tenor.

 

Alin Stoica: Da, bine, doi români, că și Angela Gheorghiu este româncă, și cu atât mai bine. Angela Gheorghiu a reprezentat la un alt nivel, eu am avut marea onoarea să fiu alături de acești oameni acolo, în culise în primul rând, unde s-au întâmplat multe lucruri frumoase și bineînțeles pe scenă, în momentul acela de final unde am cântat Brindisi alături de cei mai promițători tineri ai fundației. (Ivan Ayon Rivas, Elisa Balbo, Matteo Mezzaro, Claudia Sasso, Vittoriana De Amicis, n.red.)

Pot să spun și de Premiul Matei Brâncoveanu. Este un premiu important cu care mă mândresc aici la noi, la români. Am obținut acest premiu pentru rezultate excepționale, în domeniul muzică. Pentru mine este un premiu important, pe care am vrut să-l menționez.

 

Reporter: Da, este important cu atât mai mult cu cât a continuat cu acel concert de gală pentru premiile Constantin Brâncoveanu-seniori, un an mai târziu.

 

Alin Stoica: Da, așa este. Am revenit pe scenă, dar ca și interpret.

 

Reporter: Aceste premii importante le-ați obținut undeva prin anul 2017. Un an destul de important în cariera dumneavoastră.

 

Alin Stoica: Un an important pentru mine, 2017!

 

Reporter: V-ați întors în țară de la Sarzana și ați atras odată cu acele premii succesul, să spunem. Ați fost vreodată oprit pe stradă, întâmplător, să vi se ceară un autograf, un sfat?

 

Alin Stoica: Sarzana nu este un oraș de mare, dar este un oraș superb și perfect pentru un festival, cum a fost festivalul în care eu am câștigat acest premiu important și cred că foarte mulți oameni au fost la acel eveniment. Mi-aduc aminte că a fost full în acel moment când am cântat în finala concursului și am câștigat premiile. Da, am fost oprit pe stradă de foarte mulți oameni, care au reacționat extraordinar de frumos, cu foarte mult respect la adresa mea, care m-au îmbrățișat. Am avut mare succes în patria operei, ceea ce este extraordinar. Pot să spun că Italia este și va rămâne în sufletul meu, e ca a doua casă și mă simt foarte bine acolo între acei oameni și pe acel pământ.  Ce m-a impresionat cel mai tare este că o doamnă, care a fost în seara aia prezentă, m-a oprit pe stradă și mi-a pupat mâna. Mi-a spus că se închină efectiv la o asemenea voce și că apreciază extraordinar de mult talentul meu. Pentru mine a fost foarte emoționant, pentru că în România nu pot să spun că am avut parte de asemenea respect și asemenea recunoaștere și acel gest m-a uimit foarte mult pentru că a venit de la o italiancă și a venit asupra unui român ceea ce este cumva ciudat.

 

Reporter: Păstrez discuția în nota optimistă și melancolică frumoasă a amintirilor pe care le depănăm. 2017, la întoarcere, în România nu v-a oprit nimeni pe stradă, însă ați oprit dumneavoastră timpul în loc cu ocazia celor 10 ani omagiali ai lui Luciano Pavarotti. Ce s-a întâmplat atunci? Ne oprim la luna lui octombrie.

 

Alin Stoica: Chiar de ziua mea, pe 30 octombrie am organizat un concert la Sala Dalles, în care am vrut să marchez ziua mea, împlinirea a 30 de ani de viață și cei 10 ani de când Luciano, nu pot să zic că ne-a părăsit, că el va fi întotdeauna cu noi, dar a trecut de la planul fizic la planul divin.

 

Reporter: Iarăși un proiect de suflet : 30 de ani de viață, omagierea idolului dumneavoastră, ne aflăm pe scenă, evident. V-au acompaniat nume sonore din opera și opereta românească. Cum ați intitulat acest concert ?

 

Alin Stoica: Acest concert s-a numit Il canto și despre asta este vorba de fapt : cântecul. Mai mult nu știu ce să spun. Cred că însumează tot ce vreau să transmit.

 

Reporter: A venit întâmplător (titulatura Il canto, n.red.) ?

 

Alin Stoica: Nu a venit întâmplător. Il canto este un cântec pe care îl interpretează Luciano Pavarotti și am vrut cumva să fie o legătură cu el, cu acest titlu. Nu am vrut să dezvălui nimic despre acest lucru, pentru că am vrut să văd dacă oamenii cunosc sau fac legătura cu Luciano. Pentru că e un cântec care nu este atât de cunoscut de toată lumea, dar care este foarte drag sufletului meu. A fost realizat un pic mai târziu, mai spre sfârșitul vieții sale.

 

            Reporter: Credeți că ați ajuns cumva într-o zonă pe care puteți să o definiți? Alin Stoica-tenor, Alin Stoica-tenorul nostru, Alin Stoica-il canto, cântecul nostru.

 

Alin Stoica:  Nu, nu sunt genul care să mă definesc eu pe mine. Mi-ar plăcea și îmi place să las oamenii din jur să mă definească. Am auzit multe lucruri care cumva n-au cum să nu te bucure, când cineva te laudă sau iți dă o titulatură. De exemplu, o familie de medici m-a denumit „The Lord of the Opera”. Mi-a plăcut ! Da, multă lume folosește și „tenorul nostru”. Mă bucură din tot sufletul, dar nu pot să îmi dau eu o anumită titulatură. Eu sunt Alin Stoica și atât.

 

Reporter: Am înțeles prea bine, nu pleacă din direcția dumneavoastră definirea tenorului Alin Stoica.Tocmai de aceea aș vrea să aduc în discuție niște momente pe care le-ați trăit pe scenă. Cred că era la finalul duetului surpriză cu Adrian Naidin, violoncelist și tenor al țării noastre, remarcabil, de altfel. La sfârșitul ariei dumnealui ar fi afirmat că sunteți cel mai mare tenor al nostru, al românilor. Și ați avut avut o reacție…eu folosesc foarte mult acest termen…ghidușă.

 

Alin Stoica (Râde):  Ghidușă, da, da. Așa e, da ! Am fost surprins de așa ceva, pentru că noi nu am repetat împreună momentul O sole mio, nu a fost gândit ca un duet propriu-zis. Împreună am decis acolo pe moment, adică, a venit cumva și din partea lui și din partea mea, am zis să facem ceva special. A fost și o idee, nu mai știu exact de unde a venit, cred că de la producător, de la cine a realizat evenimentul să facem ceva împreună că tot suntem acolo și ne-am împrietenit. Mi-a spus și el că știe, l-am întrebat cu ce strofă ar vrea să înceapă, am ieșit pe scenă și pur și simplu a fost o chestie chiar neplanificată. Reacția lui de la final, când a spus ce a spus, normal că a fost șocantă pentru mine, eu am părut foarte surprins și chiar așa a fost. Nu m-am așteptat din partea lui după atât de puțin timp să-mi arate atât de multă apreciere. Este cu atât mai mare bucuria.

 

Reporter: Coborâm în timp, până pe data de 17 decembrie 2018, Vienna Magic Christmas edition, Johan Strauss Ensemble.

 

Alin Stoica: Oh, da, ce vremuri frumoase! Săli pline!

 

Reporter: Sala Palatului, mii de locuri ocupate, public în expectanță, emoție, pică microfonul tocmai când Alin Stoica începea aria. Interesant a fost că ați dus-o până la capăt. Probabil că nu realizați ce se întâmplă, sala Palatului e destul de generoasă.

 

Alin Stoica: Da, da, „...microfonul, microfonul, dați drumul la microfon !”. Așa făceau. În primele secunde nu am realizat ce se întâmplă efectiv, nu am realizat că eu cânt fară microfon pornit.

 

Reporter: Nu ați realizat până la sfârșit, când s-a terminat aria.

 

Alin Stoica: Ba da, mi-am dat seama imediat după primele acorduri când a început lumea să freamăte și să strige. Mi-am dat seama clar că e microfonul; când am început nu mi-am dat seama, atât de concentrat eram, încât nu am realizat că este microfonul închis. Mi-am spus ori mă opresc și aștept să mi se deschidă microfonul, ori continui și cânt așa. Și am ales să continui să cânt pentru că eu așa sunt, un luptător și nu mă dau bătut indiferent de circumstanțe și de probleme, lucru la care sala a rămas surprinsă, pe care l-a observat și în consecință am fost ”taxat” cu aplauze foarte multe. Pentru că am continuat să cânt și nu m-am lăsat bătut ! Și am cântat și am dus-o până la final ! După care mi s-a oferit în dar un microfon și sala nu m-a lăsat fară să bisez momentul, să-l cânt și cu microfon.

 

Reporter: Momentul a fost remarcabil și ați fost „taxat” pentru că s-a auzit vocea, până departe.

 

Alin Stoica: S-a auzit acolo, în jumătate de sală tot s-a auzit. Mare bucurie a fost pentru mine momentul ăla. Tot răul a dus spre bine, până la urmă.

 

Reporter: Mergem mai departe până la final de spectacol. Alin Stoica iese pe scenă la aplauze, plângând.

 

Alin Stoica : Da ! În care moment ? Că au fost atâtea, nu mai stiu exact !

 

Reporter:Toate.

 

Alin Stoica: Mă impresionează foarte tare reacția sălii la momentul în care apar în vizorul lor, simt efectiv energia care este îndreptată spre mine și mă emoționează profund și sincer. De aceea nu mă pot stăpâni. De multe ori mi-am zis că e gata, că pe urmă lumea o să spună că eu chiar plâng la orice ieșire. Este o reacție pur și simplu, sinceră, din suflet, de fericire până la urmă. Sunt lacrimi de fericire pentru că am muncit, răsplata a venit prin aplauze, prin apreciere și mă emoționează foarte tare dragostea care mă cuprinde în acele momente.

 

Artistului intens aplaudat pe scenă îi plac papioanele și accesoriile vestimentare. Preferă filmele cu eroi și animațiile. Iubește pisicile și cățeii deopotrivă. Împărtășește cu noi pe social media videoclipuri cu urși simpatici, care dansează. Iar toate buchetele de flori primite după spectacol sunt minunate pentru el. Ne încântă cu ariile interpretate și înregistrate pe furiș de un fan mai curajos, la vreun spectacol. E fericit la marea Operă, e fericit cu lucruri mărunte, iar forma lui de interacțiune socială cea mai dragă este îmbrățișarea. Alin așa ni se înfățișează: „Câteodată, ca să te bucuri de lucrurile mici trebuie să te oprești și să asculți. (…) A cânta efectiv publicului e fericire…”  

 

Reporter:  Alin Stoica, tenor. Alin Stoica fericit. Unde credeți că sunteți astăzi?

 

Alin Stoica:  Nu pot să aleg între Alin Stoica, tenor și Alin Stoica, fericit. Alin Stoica, tenor fericit. (Râde). A fi fericit ? Uite am mai fost întrebat astăzi o dată. O să răspund la fel, bineînțeles. Alin Stoica, tenor fericit și fericirea este o alegere, cred eu. E vorba despre fericirea pe care o găsești în orice lucru minor și mic. Ca de exemplu, într-un moment al zilei să îți iei persoana iubită de mână efectiv. Să o iei de mână și s-o ții de mână. În momentul în care mâinile s-au împreunat să dispară totul în jur și să rămână senzația de noi și atât. Ăla este un moment de fericire profundă. În orice lucru minor poți găsi fericire dar trebuie să alegi asta. În ziua de astăzi suntem din păcate, foarte bombardați cu rău. Și bombardați cu momente de agitație în care să nu ne mai găsim liniștea și fericirea. Este foarte greu să iți găsești fericirea când ești în stres sau alergi de colo-colo. Câteodată, ca să te bucuri de lucrurile mici trebuie să te oprești și să asculți. Ce să spun ? Pandemia asta ne-a învățat foarte multe. Am învățat că am pierdut multe lucruri pe care le aveam înainte și nu realizam. Sunt sigur că și publicului îi lipsește opera. Și sunt sigur că la Operă găseau momente de fericire, că să mă leg de fericire. Așa cum și eu găseam momente de fericire. A cânta efectiv publicului e fericire, nu unei săli goale, așa cum mi s-a întâmplat de curând. E ok, bun, la un moment dat uiți că publicul  e acolo pentru că eu uit că sunt Alin Stoica când intru în personaj și devin personaj și nu mă mai interesează. Dar există momentul acela, exista un anumit moment când ieși din personaj, nu ai cum să nu te rupi, pentru că sunt momentele alea de sfârșit de arie sau momente extraordinar de  înalte și este o  liniște mormântală. Este absolut sfâșietor ! Ți se rupe sufletul în momentele alea,  ai dat tot din suflet și nu primești nimic. Ințelegi ? Este liniște. Și parcă e atât de greu să mergi mai departe, să continui. Nu pot să-ți explic. Dar, așa cum am spus am dus până la capăt și în ultimul spectacol care a fost fară spectatori. Vreau să spun că am niște colegi extraordinari. Colegii din cor și din orchestră, la sfârșit când am terminat au aplaudat din tot sufletul soliștii. Au aplaudat atât de tare încât am avut impresia că este public în sală. Deci a fost un moment atât de emoționant și atunci am realizat că frumosul colectiv al Operei Naționale este plin de suflet și de bunătate. Și vreau să le mulțumesc pe această cale, din tot sufletul meu tuturor colegilor din cor și din orchestră, pentru acel moment pe care ni l-au dăruit. N-am să uit toată viața mea ce au făcut în momentele alea, pentru că puteau să termine și să spună la revedere, fiecare să fugă cât mai repede să ajungă acasă. Ei au stat și au aplaudat soliștii, deși nu s-au făcut ieșiri la aplauze, că nu aveam cui, nu exista public, dar uite că, ne-am avut pe noi între noi.

 

Reporter: Atunci mă angajez că acest interviu să ajungă la colegii dumneavoastră, la cei cu care ați depășit acel moment.

Alin Stoica: Mulțumesc din suflet! Chiar a fost un moment emoționant și am vrut să știe lumea prin ce am trecut și să înțeleagă profunzimea lucrurilor pe care le-am avut înainte, câtă libertate și câtă fericire. Că noi habar nu am avut cât de fericiți eram! Eu nu pot decât să sper să fim din nou cum am fost.

 

Reporter: Dar poate că amintiți de o normalitate care nu o să plece vreodată din noi. Probabil că întoarcerea la normalitate o să ne mai ofere ocazii.

 

Alin Stoica: Sper ! Din păcate eu nu văd lucrurile chiar așa pentru că m-am trezit astăzi, după atâtea luni în care pur și simplu uitam că e pandemie, m-am trezit astăzi disperat să îmi pun masca la gură. M-am trezit uneori, în permanență stând cu masca la gură. Nu zic că nu este ok, este bine să te protejezi, trebuie să facem asta dar mă gândeam că deja mi-a intrat în sistem, deja este ceva care a început să mi se pară normal și este o problemă, asta.

Simt doar frică în jurul meu, dacă trece cineva pe lângă mine trebuie să mă azvârl în stradă 2 metri, să stau departe de el. Nu numai eu mă feresc, mă refer la oameni că se feresc între ei, multă ură, în magazine, peste tot. Să strănuți este o mare problemă. Da, este un lucru extraordinar de greu ce se întâmplă!

 

Reporter: Acest tip de experiență vă deschide o altfel de perspectivă? Considerați că o să se schimbe fundamental și abordarea privind viață culturală?

 

Alin Stoica: Consider că dacă va mai dura mult treaba asta o să ni se pară normal ceea ce se întâmplă acum. Vom considera că ăsta este normalul și vom uita efectiv de ce a fost normal odată.

 

Reporter: Practic, vorbim despre ce se întâmplă acum că nu se întâmplă.

 

Alin Stoica: Da. Nu știu, visez să scăpăm de acest virus cât mai repede și să putem reveni la ale noastre, pentru că este foarte, foarte greu.

 

Reporter: Haideți să revenim la ale noastre ! Lăsați-mă să cânt !

 

Alin Stoica: Nu-i așa că am prevăzut ? Nu-i așa că am știut eu ceva? Acum Lăsați-mă să cânt e cu adevărat la modă. E o reală durere ! Să ne ierte bietul Gherase Dendrino când poate unii au ironizat de acest titlu. Uite că a venit vremea când Gherase a avut dreptate. Ar fi cazul să ne lase să cântâm.

 

 

Reporter: Atipic cumva, îmi permiteți să închei eu interviul ? V-am pregătit ceva: „Numai cu el inima rece/Căci ce-mi părea mai scump, mai sfânt/A fost un vis și visul trece/ Lăsați-mă să mor cântând.” (Lăsați-mă să cânt, compozitor Ciprian Porumbescu, versuri Matilda Cugler, n,red.) Vă mulțumesc foarte mult că v-ați făcut timp din timpul care nu mai este și că ne-ați oferit atâtea mărturisiri și amintiri.

 

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Alin Stoica

 



Mai multe titluri din categorie

„LIBERTY”, unul dintre cele mai recente proiecte europene TNRS, aduce noi oportunități pentru tinerii artiști

„LIBERTY”, unul dintre cele mai recente proiecte europene TNRS, aduce noi oportunități pentru tinerii artiști
Galerie Foto Preselecții în perioada 8 aprilie - 3 mai 2021   LIBERTY, printre cele mai actuale proiecte europene în care este implicat Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, finanțat prin Programul Europa...

Experiment fotografic, pictură live și performance Poetrip în luna aprilie la galeria Celula de Artă din București

Experiment fotografic, pictură live și performance Poetrip în luna aprilie la galeria Celula de Artă din București
Galerie Foto Spațiul stradal al galeriei neconvenționale Celula de Artă va fi populat și în luna aprilie cu lucrări și demonstrații de artă, cu care trecătorii pot interacționa direct și fără intermedieri: experimentul...

Competiția One World Romania 14

Competiția One World Romania 14
Galerie Foto Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din...

Ediție aniversară a Zilelor Filmului Românesc, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existență a ICR Stockholm

Ediție aniversară a Zilelor Filmului Românesc, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existență a ICR Stockholm
Galerie Foto Şapte dintre cele mai apreciate filme româneşti recente, printre care documentarul „Colectiv” (2019), nominalizat la două premii Oscar, „Malmkrog” (2020), premiat la Berlinale, şi „La Gomera” (2019),...

Italia o citește pe Doina Ruști. „Omulețul roșu”, reeditat la Roma după 10 ani de la succesul primei traduceri

Italia o citește pe Doina Ruști. „Omulețul roșu”, reeditat la Roma după 10 ani de la succesul primei traduceri
Galerie Foto Cartea a fost preluată de Sandro Teti Editore, din Roma, în traducerea profesorului Roberto Merlo. Autoare a 12 romane și a peste 50 de povestiri, Doina Ruști este unul dintre cei mai traduși și apreciați...

În culise, la ODEON. Cui i-e frica de Virginia Woolf?

În culise, la ODEON. Cui i-e frica de Virginia Woolf?
Vineri, 9 aprilie, ora 19:00, pe canalele Teatrului Odeon, vă invităm să priviți în culisele primei premiere a anului 2021, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee, regia...

Program integral Ceaikovski, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu”

Program integral Ceaikovski, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu”
Galerie Foto Vineri, 9 aprilie 2021, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite înregistrarea unui concert din luna octombrie 2018 cu un program integral Piotr Ilici Ceaikovski. La pupitrul dirijoral s-a aflat...

Premieră la TVR1: serialul polițist BLOCHIN: LA GRANIŢA LEGII

Premieră la TVR1: serialul polițist BLOCHIN: LA GRANIŢA LEGII
Galerie Foto Din 7 aprilie, în fiecare miercuri şi joi, de la ora 23.00, timp de cinci săptămâni, la TVR 1 aveţi întâlnire cu Blochin - un detectiv atipic, la fel ca şi serialul al cărui erou este. Realizat în 2015 de...

Stagiune online, în programul Operei Naționale București din luna aprilie

Stagiune online, în programul Operei Naționale București din luna aprilie
Opera Națională București pregătește publicului în luna aprilie o stagiune online cu titluri din repertoriul său curent. Publicul fidel este invitat pe această cale să susțină artiștii primei scene lirice a...

Când muzica clasică întâlneşte jazz-ul, la Casa Artelor Dinu Lipatti

Când muzica clasică întâlneşte jazz-ul, la Casa Artelor Dinu Lipatti
Galerie Foto Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită la cea de-a VIII-a Ediție a Programului Casa Lipatti Open Stage - Stagiune de Recitaluri dedicată muzicienilor independenți, oferindu-vă în premieră online prima parte a...

LONDRA. „Romanian Classics in English”, serie de evenimente dedicate lui Liviu Rebreanu odată cu traducerea romanului Ciuleandra

LONDRA. „Romanian Classics in English”, serie de evenimente dedicate lui Liviu Rebreanu odată cu traducerea romanului Ciuleandra
Galerie Foto Seria de evenimente dedicate scriitorului român Liviu Rebreanu urmează să fie lansată online de ICR Londra, pe pagina Facebook a reprezentanței, miercuri, 7 aprilie, de la ora 19.00 (ora Londrei). Programul are o...

Anul Beethoven la Filarmonica „George Enescu“. Trio Affresco și șapte dintre simfoniile beethoveniene (IV). Recital cameral fără public

Anul Beethoven la Filarmonica „George Enescu“. Trio Affresco și șapte dintre simfoniile beethoveniene (IV). Recital cameral fără public
Galerie Foto Trio Affresco este alcătuit din flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, solist al Filarmonicii „George Enescu“, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, câștigător al concursului „George Enescu“...

Invitație la lectură. Mănâncă sănătos, fă mișcare, gestionează stresul, iubește mai mult!

Invitație la lectură. Mănâncă sănătos, fă mișcare, gestionează stresul, iubește mai mult!
Galerie Foto Cercetările științifice revoluționare ale dr. Dean Ornish, unul dintre autorii volumului ReSetează-te!, arată că schimbarea stilului de viață poate determina reversibilitatea evoluției celor mai...

Ziua Internațională a Conștiinței. Mesajul președintelui Emil Constantinescu adresat Conferinței organizate de Federation of World Peace și UNESCO, 5-6 aprilie 2021

Ziua Internațională a Conștiinței. Mesajul președintelui Emil Constantinescu adresat Conferinței organizate de Federation of World Peace și UNESCO, 5-6 aprilie 2021
Ziua Internațională a Conștiinței a fost stabilită în 25 iulie 2019, prin rezoluția 73/329 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite și celebrată pentru prima data pe 5 aprilie 2020. Demersul face...

Dialoguri despre literatură și război inspirate de romane traduse în colecția ANANSI

Dialoguri despre literatură și război inspirate de romane traduse în colecția ANANSI
Editura Pandora M inițiază o nouă serie de evenimente pornind de la romane traduse în colecția ANANSI. World Fiction, cel mai recent proiect de traduceri din literatura universală de pe piața de carte din...
Serviciul de email marketing furnizat de