Israel Philarmonic Orchestra

Ca multi alti comozitori si PIOTR ILICI CEAIKOVSKI (1840-1893) a reluat cateodata compozitii mai vechi in aranjamente noi. Andante cantabile este de fapt o parte din Cvartetul de coarde nr 1, lucrare de tinerete care s-a bucurat inca de la aparitie de mare succes. In linii mari, compozitorul a pastrat datele piesei. Cele doua teme principale sunt cantece populare ruse autentice; o melodie blanda, usor amplificata de tratarea armonica delicata, creste pana la accente pasionale si revine la atmosfera initiala.

Concertul in Re major pentru vioara si orchestra este la fel de important pentru violonisti ca cel de pian pentru stapanii claviaturii, deoarece gasesc in el o abundenta melodica de un lirism cuceritor si, totodata, o scriitura violonistica ce prilejuieste afi rmarea stralucitoare a solistului; dar biografi a acestei capodopere nu a fost lipsita de obstacole.

Compozitorul dedicase partitura, spre a filansata in prima auditie, celebrului violonist Leopold Auer, dar acesta a refuzat-o. Ceaikovski, jignit, a schimbat dedicatia si prima auditie a fost prezentata de Adolph Brodsky cu Filarmonica din Viena, sub bagheta lui Hans Richter (mare personalitate si unul dintre dirijorii favoriti ai lui Wagner). Dar receptarea a fost dezastruoasa, iar cronica lui Eduard Hanslick, autoritate suprema a vietii muzicale vieneze, a vorbit despre vulgaritate, brutalizarea instrumentului si "miros de vodca". Pana la urma, tot Auer a fost cel ce a dus in lumea intreaga faima Concertului.

Pastrand tiparele clasice, Concertul de Ceaikovski se distinge prin sensibilitate, prin sentimentul intens romantic. Partea I foloseste schema de sonata dar, spre deosebire de exemple ilustre, temele principale nu contrasteaza ci provin din aceeasi substanta lirica. Procedeele, tratarea instrumentala sunt specifice lui Ceaikovski si imprima discursului stralucire prin virtuozitatea intotdeauna expresiva. Canzonetta, cu nostalgia si acompaniamentul ei fin, evoca parfumul melodiilor lui Glinka, Balakirev, al unui intreg univers al romantismului rus. Poate ca un ecou al Concertului de Beethoven, Ceaikovski imagineaza si el o trecere dramatica inspre finalul – Allegro vivacissimo. Daca pana aici am auzit vioara cantabila, acum auzim vioara capabila sa goneasca in pasaje fulgeratoare. Incarcata cu intreaga ei memorie folclorica ancestrala, ea intra intr-un tablou de gen reprezentand scene rustice, filtrate printr-o viziune cultural-urbana, asa cum sunt indeobste si finalurile Simfoniilor lui Ceaikovski.

In viata unui creator se intampla adesea ca o criza personala sa se transpuna in opera, mai direct sau mai mediat; pentru Ceaikovski un asemenea fenomen s-a petrecut cand o casatorie dezastruoasa si o depresie grava au declansat seria capodoperele sale – ultimele trei Simfonii, a IV-a, a V-a, a VI-a. Despre Simfonia a IV-a compozitorul spunea "Nici una dintre lucrarile mele simfonice nu m-a costat atata munca, dar pe nici una nu am iubit-o atat de mult". In linii mari, ea urmeaza principiile simfoniei romantice de referinta schumanniana, adica partile extreme in forma de sonata incadrand doua piese de caracter. O introducere lenta in sonoritatile coplesitoare ale alamurilor contine ideea cardinala a simfoniei, in viziunea compozitorului: destinul – "Fatum, acea forta care impiedeca elanul spre fericire". Sumbra, amenintatoare, ea se sfarma sub povara armoniilor grele abia in final, pierzandu-se intr-un desen coborator, oprind parca timpul in loc.
Prima parte este o confruntare intre acest apel tragic si doua teme unduitoare ca o tanguire, o cautare nelinistita. O replica la Simfonia destinului de Beethoven? Miscarea mediana este o piesa de gen – lirica, melancolica, nu lipsita de strafulgerari pasionale. Ajungem la un Scherzo pizzicato fantastic de o absoluta originalitate, cu imagini caleidoscopice de mare virtuozitate orchestrala.
Finalul – Allegro con fuoco se aseamana cu "tabloul unei vesele sarbatori populare". Totul se transforma in ritm si avant, imprevizibil intrerupte de implacabila revenire a introducerii lente din prolog, unificand printrun singur gest intregul. Simfoniile lui Ceaikovski sunt spovedanii ale sufletului, sunt lumi sonore de o rara finete si totodata de o mare duritate. Prin dinamismul inclestarilor, patetismul adresarii, monumentalitatea unor efecte cu proportii de cataclism, ele sunt poate cele mai romantice produse ale secolului al XIX-lea.


Luni 19 sept. 2011
Ora 19.30 Sala Mare a Palatului
Seria "Mari orchestre ale lumii"
ISRAEL PHILHARMONIC ORCHESTRA
Dirijor : ZUBIN MEHTA
Solist : VADIM REPIN – vioara

Program :
● P.I. Ceaikovski – Andante Cantabile pentru violoncel si orchestra op. 11
● P.I. Ceaikovski – Concertul in Re Major pentru vioara si orchestra op. 35
Allegro moderato
Canzonetta
Allegro vivacissimo
● P.I. Ceaikovski – Simfonia a IV-a in fa minor op. 36
Andante sostenuto – Moderato con anima
Andantino in modo canzona
Scherzo (pizzicato ostinato)
Allegro con fuoco