x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Johan Edlund se întoarce... acasă, la Sweden Rock Festival

Johan Edlund se întoarce... acasă, la Sweden Rock Festival

de Catalina Iancu    |    02 Iun 2010   •   00:00
Johan Edlund se întoarce... acasă, la Sweden Rock Festival

Deşi a ales să trăiască în însorita Grecie, muzicianul Johan Edlund este întotdeauna aşteptat cu drag acasă, în Suedia. Să facă ceea ce ştie mai bine, adică să cânte.

Aşa se face că organizatorii Sweden Rock Festival, care se desfăşoară la Norje, lângă Solvesborg, în perioada 9-12 iunie, l-au invitat să susţină un recital în cea de-a doua zi a manifestării, pe scena din Rockklassiker Tent. Surpriza însă abia acum urmează. Vizionarul din Taby nu va evolua alături de celebra sa formaţie, aşa cum ne-a obişnuit. "Poate că «Johan» şi «acustic» nu vă par doi termeni care să meargă împreună, dar trebuie să vă schimbaţi părerea.

Edlund s-a lansat pe scena death metal în anii 1990, cu Tiamat. E în continuare liderul trupei, abordând o tendinţă din ce în ce mai ieşită din tipare, gothic, progresiv. În cortul acustic de la Sweden Rock Festival el va fi acompaniat de încă o chitară şi de pian. Setlistul va cuprinde piese noi în suedeză (chiar aşa!), coveruri şi chiar câteva piese Tiamat. «Într-un context mai molatic, dacă vă vine să credeţi», cum a spus chiar el. Unul dintre cele mai impredictibile genii din metalul suedez va lovi din nou, veniţi şi vă minunaţi", scriu organizatorii Sweden Rock Festival pe pagina oficială a evenimentului. Prin urmare, admiratorii din Church of Tiamat, şi nu numai, se pot reuni încă o dată să-şi vadă idolul cântând unplugged în ţara natală. Am putea spune, aşadar, că Edlund îşi încălzeşte vocea pentru Wacken Open Air din Germania, unde va susţine, la 7 august, un show aniversar "Wildhoney", la 15 ani de la lansarea celui mai de succes album Tiamat.

×
Subiecte în articol: muzica