Led Zeppelin se intoarce?
Un concert ar fi posibil, dar nu mai mult
La 25 iunie, WENN (World Entertainment News Network) a transmis ştirea că Led Zeppelin e de acord să se reformeze cu prilejul unui concert in memoria lui Ahmet Ertegun, fondatorul casei de discuri Atlantic, care a incetat din viaţă in decembrie 2006. Agenţia a mai adăugat: dacă acest concert va "merge bine", Led Zeppelin ar putea susţine un turneu mondial in 2008! Aceeaşi sursă preciza că Robert Plant, Jimmy Page şi John Paul Jones vor cănta impreună cu Jason, fiul lui John Bonham.
PLANT DEZMINTE. Dar trei zile mai tărziu, in cadrul conferinţei de presă de la Greek Rockwave Festival, Robert Plant a declarat că nu ştie nimic despre acest subiect şi a glumit spunănd "dacă ar fi vorba despre o astfel de reuniune, nu sunt sufiecienţi doctori care să asiste". Chiar dacă Plant a negat, fanii supergrupului din intreaga lume au fost entuziasmaţi de o asemenea posibilitate, iar forumurile au inceput să "duduie" de speculaţii şi tot felul de păreri. Un sondaj găzduit de un site Led Zeppelin a arătat că 83% dintre cei chestionaţi abia aşteaptă un posibil comeback al formaţiei favorite, in timp ce doar 17% au fost de părere că "nu e cazul" ca Plant, Page, Jones şi Bonham jr să cănte din nou. Pănă la lămurirea situaţiei, milioane de fani Led Zeppelin trăiesc cu speranţa că poate... se poate!
Considerat de mulţi "cel mai mare grup rock din istorie", Led Zeppelin a incetat să mai existe din 25 septembrie 1980, ziua cănd a murit John Bonham. Se pare că magica alchimie care i-a făcut pe Led Zeppelin să fie atăt de speciali a fost posibilă doar cu acei patru muzicieni şi fără John nu mai poate fi ce a fost. Chiar dacă cei trei supravieţuitori plus un toboşar valoros (incă mai) pot face treabă bună impreună.
Discuri pentru player
The Smashing Pumpkins
ZEITGEIST. Cu peste 18 milioane de albume văndute in toată lumea, The Smashing Pumpkins a devenit una dintre cele mai importante trupe ale anilor â90. Din cauza certurilor dintre componenţi şi a consumului de droguri trupa s-a destrămat in 2000. Anul trecut insă a fost anunţată revenirea pe scena muzicală, cu un nou album, intitulat "Zeitgeist" şi programat să apară in această lună. Primul single este "Tarantula" şi reprezintă o intoarcere la perioada clasică a rockului.
Â
Instant Karma
COMPILAŢIA POARTĂ SUBTITLUL "The Campaign to Save Darfur" şi este un nou proiect iniţiat de Amnesty International pentru a atrage atenţia asupra catastrofelor din Darfur, Sudan. Dublul compact disc conţine muzica lui John Lennon, inregistrată de peste cincizeci de artişti celebri precum Aerosmith, U2, R.E.M, Green Day, Black Eyed Peas, Christina Aguilera etc. Primele single-uri promovate sunt Corrine Bailey Rae - "Iâm Losing You" şi Green Day - "Working Class Hero" iar incasările vor fi donate campaniei din Darfur.
Andrea Corr
TEN FEET HIGH. Binecunoscuta solistă a trupei The Corrs, Andreea Corrs, a decis că, după doisprezece ani de muzică alături de fraţii săi, e momentul şi pentru un album solo. Intitulat "Ten Feet High", acesta cuprinde unsprezece piese, iar primul single este "24 Hours". Materialul a fost produs de Nellee Hooper (cunoscut din colaborarea cu grupul U2), iar piesele sunt compuse de Andreea in afară de "Take Me Iâm Yours", un cover dupa Squeeze. Pe acest disc artista căntă şi la pian, demonstrănd că vocea nu reprezintă singurul ei atu.
ExclussiV
"PENTRU CĂ TE IUBESC". Albumul produs de Stage Experts şi distribuit in Romănia de A&A Records/Warner Music Licensee conţine două CD-uri. Dacă primul e intitulat "Pentru că te iubesc" şi conţine căntece de muzică uşoară, mai vechi sau mai noi, reorchestrate şi interpretate de solista Bianca Anghel, cel de-al doilea se numeşte "Povestiri din Bucureşti", cu melodii din vechiul Bucureşti, precum "Du-mă acasă, măi tramvai", "Fetiţele din Bucureşti", "Trurli". Bianca Anghel e acompaniată de Marius Vernescu - keyboards, pian, e-drums, synthetisers şi Marian Sărbu - keyboards, e-drums, synthetisers

Ştiri din .ro
Maestrul Horia Andreescu revine pe scena Filarmonicii Sibiu

Cum și de unde începe o colecție de artă

Aventuri subacvatice în premieră la Teatrul „Gong” din Sibiu

Creative Night Talks – ediția Cultura Națională va avea loc online, pe 21 ianuarie
Triplă premieră: Gabriel Bebeșelea, dirijor principal, și Daniel Ciobanu, artist în rezidență, inaugurează printr-un concert live excepțional noul pian al Filarmonicii „George Enescu”

Program special de Ziua Unirii Principatelor Române, la Casa Artelor "Dinu Lipatti"
Trei autoare pe care să le citești dacă vrei să descoperi romanele de dragoste
Prietenul… o carte despre iubirea cu un terorist
Bach, inteligență artificială și baroc SF în noul video semnat Daniel Dorobanțu

Cele mai așteptate 10 cărți în 2021 de la Editura Litera
Ultimul interviu cu Ruxandra Garofeanu

Curtea Veche Publishing: cei mai citiți autori în 2020

Cele mai vândute și cele mai furate cărți din rețeaua CLB în 2020
Jim Carrey a împlinit 59 de ani
A fost ziua lui Eminescu. Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2021
