La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul germano-rus Thomas Sanderling, care va împlini 80 de ani în timpul şederii la Bucureşti. Făcând parte de dintr-o adevărată dinastie de mari dirijori – drept fiul cel mare al lui Kurt Sanderling şi fratele lui Michael şi Stefan, cu toţii dirijori renumiţi – Thomas Sanderling captivează muzicienii şi ascultătorii cu personalitatea sa puternică şi interpretările care amintesc de epoca marilor şefi de orchestră ai secolului trecut. Solista celor două seri va fi violonista Mihaela Martin, o prezenţă pe cât de obişnuită în concertele Filarmonicii, pe atât de apreciată şi aşteptată de public. Programul va începe cu Toccata de Constantin Silvestri, marele dirijor român şi fost director al Filarmonicii în anii 1950, şi va continua cu unul dintre cele mai iubite şlagăre ale muzicii pentru vioară şi orchestră – splendidul Concert de Felix Mendelssohn. După pauză, Simfonia nr. 4 de Johannes Brahms - unul dintre cei mai populari compozitori romantici – va completa evenimentul excepţional de la Ateneul Român cu o muzică plină de melodii fermecătoare şi sentimente pasionale.
DESCHIDEREA STAGIUNII SIMFONICE 2022-2023
Joi, 6 octombrie și vineri, 7 octombrie, ora 19.00, Sala mare a Ateneului Româm
Concert-simfonic
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
THOMAS SANDERLING
Solistă
MIHAELA MARTIN
Program
Constantin Silvestri
Toccata pentru orchestră
Felix Mendelssohn
Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, op. 64
Johannes Brahms
Simfonia nr. 4, în mi minor, op. 98
THOMAS SANDERLING
Cariera lui Thomas Sanderling se întinde pe mai mult de cinci decenii.
Născut în 1942, la Novosibirsk, ca fiu al legendarului Kurt Sanderling, dirijorul german de origine evreiască refugiat în Rusia din calea naziştilor, a studiat muzica mai întâi la Leningrad, apoi la Berlin. La doar 24 de ani, a devenit director muzical al Operei din Halle. he became musical director of the Halle Opera House. Încă de atunci, a fost invitat frecvent să dirijeze Dresden Staatskapelle, Leipzig Gewandhaus şi Komische Oper Berlin. În 1978 a debutat cu mare succes la Opera de Stat din Viena, după care a primit invitaţii de la Teatro La Fenice, Teatrul Balşoi, Mariinsky Theatre, Royal Opera Copenhagen şi multe altele. În 2013, revista de specialitate Opernwelt a ales spectacolul cu Idiotul (după Dostoievski) de Mieczysław Weinberg – creaţie a cărui compozitor Thomas Sanderling o promovează asiduu - drept „premiera mondială a anului”. S-a aflat la pupitrul unor orchestre de prim rang, precum Philharmonia Orchestra, London Symphony, Royal Philharmonic, Liverpool Royal Philharmonic Orchestra, Czech Philharmonic, toate orchestrele mari din Rusia, Konzerthausorchester Berlin, precum şi a multor ansambluri simfonice din SUA. Osaka Symphony Orchestra i-a acordat titlul de director de onoare pe viaţă . Pe lângă colaborarea cu mari artişti, precum David Oistrah, Emil Gilels, Gidon Kremer, Herbert von Karajan, José van Dam, Leonard Bernstein, Gerald Finley, Gundula Janowitz, Robert Holl, Rudolf Buchbinder, Natalia Gutman, Paul Tortelier ş.a., a cultivat o relaţie specială cu Dmitri Şostakovici, ale cărui ultime simfonii le-a dirijat în primă audiţie în Germania.
Thomas Sanderling a realizat multe înregistrări pe disc, pentru care a primit numeroase premii, dar şi nominalizări la Premiul Grammy.
MIHAELA MARTIN
Mihaela Martin este unul dintre cei mai de seamă virtuozi ai generației sale. La vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara cu tatăl ei, continuând, mai târziu, cu profesorul Ştefan Gheorghiu, elev al lui George Enescu şi David Oistrah.
A câştigat numeroase concursuri internaţionale, printre care Premiul al II-lea la Concursul „Ceaikovski” din Moscova, la 19 ani, dar și înalte distincţii la Montreal, Sion şi Bruxelles. Premiul I câştigat la prima ediţie a Concursului Internaţional de Vioară din Indianapolis a condus-o către o carieră internaţională susţinută. Abordând un repertoriu vast, Mihaela Martin este o solistă cunoscută a marilor scene internaționale. Printre orchestrele alături de care a concertat se numără BBC Symphony, Royal Philharmonic, Montreal Symphony, Mozarteum Salzburg, Gewandhaus Orchestra din Leipzig sau Hollywood Bowl, sub bagheta unor dirijori ca Nikolaus Harnoncourt, Kurt Masur, Charles Dutoit, Neeme Järvi.
Cunoscută pentru calităţile sale intelectuale şi muzicale, este invitată constant la festivaluri de muzică de cameră din întreaga lume, unde colaborează cu muzicieni precum Martha Argerich, Yuri Bashmet, Elisabeth Leonskaja, Nobuko Imai, Leon Fleisher, Menahem Pressler. Printre cele mai recente proiecte ale sale amintim colaborările cu Liverpool Philharmonic Orchestra, Orchestra Naţională a Ucrainei, Boulder Symphony (Colorado), Orchestra de Cameră din Praga, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, Orchestra Beethovenhalle, dar și turnee în Europa cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, participarea la festivaluri de muzică de cameră din Ravinia, Sarasota, Verbier şi concerte în Paris, Tokio, Townsville, Prades şi New York.