x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Prietena lui Freddie Mercury scoate la licitație sute de obiecte care au aparținut starului Queen

Prietena lui Freddie Mercury scoate la licitație sute de obiecte care au aparținut starului Queen

de Redacția Jurnalul    |    26 Apr 2023   •   19:30
Prietena lui Freddie Mercury scoate la licitație sute de obiecte care au aparținut starului Queen

Mary Austin, prietena lui Freddie Mercury, va scoate la licitație o colecție de obiecte care au aparținut starului Queen. Pe listă sunt sute de obiecte, inclusiv costume de scenă și versuri scrise de mână.

Una dintre cele mai vechi prietene ale lui Freddie Mercury va scoate la licitație o colecție de 1.500 de obiecte. Cântărețul a strâns colecția de-a lungul a 30 de ani și a păstrat-o în casa sa din vestul Londrei. Când a murit, în 1991, el a lăsat atât casa, cât și conținutul acesteia lui Mary Austin.

„Colecția te duce mai adânc în interiorul individului și al omului pe care l-am cunoscut", a declarat Austin, potrivit BBC.

Un portret al pictorului francez Tissot este estimat la aproximativ 500.000 de lire sterline, iar coroana lui Freddie Mercury, o replică a coroanei Sfântului Edward, s-ar putea vinde cu 60.000-80.000 de lire sterline

De asemenea, vor fi scoase la vânzare versurile scrise de mână de Freddie Mercury pentru celebra piesă We Are The Champions, inclusiv armonii și acorduri, scrise pe nouă pagini. Se așteaptă ca acestea să se vândă pentru o sumă cuprinsă între 200.000 și 300.000 de lire sterline. Și versurile piesei Killer Queen, scrise pe o singură foaie în 1974, s-ar putea vinde cu cel mult 70.000 de lire sterline.

Costume purtate pe scenă, instrumente muzicale și vesta preferată a artistului vor fi scoase la vânzare. Totodată, pe listă există numeroase obiecte personale, precum telefonul pe care îl ținea lângă patul său, un bar de marmură comandat special și scaune de bar asortate, șervețele de cocktail cu monogramă brodată cu litera F verde și un mic pieptene de argint pentru mustață.

Toate cele 1.500 de obiecte vor fi expuse la Sotheby's din Londra, în vară, și vor fi vândute în septembrie. Experții estimează că în urma licitației se va obține o sumă de peste 6 milioane de lire sterline. O parte din sumă va fi folosită în scopuri caritabile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Freddie Mercury licitatie obiecte