x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Mariana Nicolesco: Nicolae Herlea la Porţile Eternităţii

Mariana Nicolesco: Nicolae Herlea la Porţile Eternităţii

05 Mar 2014   •   15:35
Mariana Nicolesco: Nicolae Herlea la Porţile Eternităţii

Nimeni nu l-a sărbătorit, aşa cum am făcut-o noi, în cadrul Festivalului Darclée. La 75 de ani, la 80 de ani, la 85 de ani, împreună cu sutele şi sutele de tineri artişti în devenire şi cu publicul iubitor al vocii umane şi a artei cântului.

Cu toţii ne amintim, cu infinită emoţie, acea seară din 2012 când ascultam, în teatrul în care Hariclea Darclée debuta la 1881, cutremurătoarele secvenţe din opere interpretate de Nicolae Herlea. Ele răsunau cu o splendoare pe care o ştiam şi care, totuşi, ne surprindea, mereu revelatoare. Celebram în prezenţa lui cei 85 de ani de viaţă ai acestui artist de o nobleţe fără egal.
Dr. Stephan Poen făcea în acea seară elogiul artei sale, în timp ce, ascultând înregistrările cu vocea sa minunată, mână în mână cu mine, în mijlocul scenei, Nicolae Herlea era cuprins de emoţie ca un debutant.

Un om minunat, blând, cald, atent, generos prin toată fiinţa sa.

A cântat cu cei mai mari artişti ai timpului său şi a exprimat de multe ori în public regretul că, dată fiind diferenţa de generaţii, nu am cântat împreună.

Dar a fost lângă mine ani şi ani de zile, de când l-am invitat să mi se alăture în Juriul Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, unde statura lui aducea întotdeauna o notă supremă de prestigiu şi de încurajare pentru artiştii în devenire.

Timp de un deceniu şi jumătate, ca Preşedinte al Juriului Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, prezenţa lui a fost un factor de prestigiu major al unei Competiţii închinate artei cântului, care s-a impus drept una dintre cele mai prestigioase din lume.

Aflat acum la Porţile Eternităţii, Nicolae Herlea ne lasă în suflete comoara fabuloasă a vocii sale şi a interpretărilor sale, dar şi amintirea unui om bun, cordial şi modest.

Întâlnirea cu el, de-a lungul anilor, şi cu arta lui, va reprezenta întotdeauna pentru mulţi dintre cei peste 2000 de tineri artişti participanţi la evenimentele Darclée, o investiţie fundamentală în propriul lor viitor. Raţiune de a fi, de altfel, a acestui mare Concurs şi Festival de care Nicolae Herlea a fost atât de profund legat.

Cu Nicolae Herlea a plecat un prieten drag şi un imens artist a cărui voce, cu timbrul ei sublim, va entuziasma şi va mângâia în veci sufletele noastre.

Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sacră a Muzicii şi a Cântului.

×