x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Nicolae Voiculeţ & Cătălin Josan

Nicolae Voiculeţ & Cătălin Josan

17 Ian 2010   •   00:00
Nicolae Voiculeţ & Cătălin Josan

Muzicianul Nicolae Voiculeţ şi Cătălin Josan - câştigătorul primei ediţii a concursului Megastar - au dat lovitura înregistrând "Ave Maria" într-o manieră originală. După un proces de iniţiere muzicală, Voiculeţ propune un proiect de susţinere a tinerilor cu potenţial artistic muzical deosebit, această piesă înregistrată cu Josan fiind doar începutul unei frumoase colaborări între cei doi. Piesa "Ave Maria" nu este aleasă la întâmplare, ci transpune profunzimea sentimentelor lor, la cote maxime.

Rezultatul este un dialog profund între o voce tânără, măreţia şi sensibilitatea naiului şi o orchestraţie somptuoasă, semnată Nicolae Voiculeţ. Dacă Josan e la început de drum - cu un premiu Megastar şi două participări la preselecţia pentru Eurovision, unde a fost apreciat la adevărata lui valoare - Voiculeţ, un artist complex, virtuos al naiului, dirijor, coordonator muzical, producător - promovează imaginea României la un nivel înalt de exprimare artistică, printr-o serie de concerte, desfăşurate în marile capitale ale lumii. A concertat în faţa a peste 65 de lideri de state şi este singurul român care a fost invitat să închidă Olimpiada de la Beijing.

×
Subiecte în articol: muzica