Saxofonistul Nicolas Simion lansează miercuri, 13 august, CD- ul «Third Rhapsody», la propria casă de discuri, 7dreams records. Nicolas Simion Group este Nicolas Simion (saxofoane), Andy Mckee (bass), Jammie Haddad (tobe, percuţie), Otto Lechner (acordeon), Viktor Kopachinski (ţambal) iar albumul “valorifică tradiţia clasică în jazz propunând piese ce pornesc de la teme de George Enescu, Erik Satie şi György Ligeti”, dar şi ethno jazz inspirat din folclorul românesc. CD-ul – disponibil în librăriile Humanitas şi Cărtureşti- va fi lansat miercuri, ora 20,30 la Clubul Ţăranului Român, după care Nicolas Simion şi chitaristul Sorin Romanescu vor susţine un concert. Nicolas Simion este unul dintre puţinii muzicieni români din generaţia sa, care a rămas fidel jazz-ului românesc şi, în acelaşi timp, a reuşit să-şi construiască o frumoasă carieră în jazz-ul european. Până acum, Nicolas Simion a înregistrat peste 30 de albume, unele dintre ele fiind un tribut adus marilor înaintaşi, Jancsy Körössy sau Richard Oschanitzky.