x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica „NU stă pe Strada Speranţei, căutaţi adresa!” – Corina Chiriac, la aniversare

„NU stă pe Strada Speranţei, căutaţi adresa!” – Corina Chiriac, la aniversare

27 Oct 2020   •   14:08
„NU stă pe Strada Speranţei, căutaţi adresa!” – Corina Chiriac, la aniversare

Azi nu mai primeşte scrisori pe Strada Speranţei, la parter, dar după august 1983, când a fost lansată celebra melodie „Strada Speranţei”, Corina Chiriac primea constant foarte multe scrisori pe plicul cărora scria doar atât:

 

„Pentru Corina Chiriac, Strada Speranţei, Bucureşti”, iar doamnele de la oficiile poştale tăiau cu creion roşu şi scriau: NU stă pe Strada Speranţei, căutaţi adresa!”, a povestit îndrăgita artistă.

 

De la primele ore ale dimineţii, Corina răspunde la telefoane fiind asaltată de prieteni cu urări, e veselă şi plină de energie! O sună prieteni din străinătate, îi scriu mesaje pe FB sau WhatsApp. De altfel, artista a început de ieri să se serbeze, unii dintre prieteni fiind la muncă azi. E încântată de câtă bucurie primeşte de la fiecare dintre cei care o caută.

 

O voce inconfundabilă, una dintre cele mai iubite interprete de la noi a fost sărbătorită în această dimineaţă şi în matinalul TVR 1. Pentru a respecta distanţarea fizică şi a ne ţine în continuare sănătoşi, Corina Chiriac a intrat în direct prin telefon cu simpaticii prezentatori de la „Cu capu-n zori”. Cea care a bucurat generaţii întregi cu hituri unul şi unul, îşi sărbătoreşte azi ziua de naştere. În luna august a acestui an, una dintre cele mai cunoscute melodii ale Corinei Chiriac „Înimă, nu fi de piatră!” a împlinit 51 de ani, trecând cu brio proba timpului.

 

„Am profitat de timpul acesta aşa-zis liber, în timpul pandemiei, am stat acasă şi am lucrat la o carte, tocmai am trimis ultima variantă, aştept să văd toate corecturile şi varianta finală, iar apoi să fie publicată. Aş fi vrut să facem lansare, de fapt mai multe lansări prin ţară, dar deocamdată, să fim sănătoşi cu toţii şi apoi să putem porni la drum într-un fel de turneu de lansare a cărţii mele. Vă dezvălui azi, titlul cărţii mele, cu care editorul a fost foarte fericit: Minuni trăite!

 

Corina Chiriac a urat sănătate şi fericire şi tuturor celor care azi, de Sf. Dumitru, îşi serbează ziua numelui.

 

Tot la Cu capu-n zori de azi, 26 octombrie:

 

Edward Sanda îşi sărbătoreşte azi şi el ziua numelui, al doilea nume al său fiind Dumitru: „Din martie, anul viitor, începem să ne căutăm o locuinţă!” – a mărturisit tânărul de numai 23 de ani, îndrăgostit de Cleopatra Stratan, cu care „se iubeşte mai ceva ca-n filme” (E.S.). De altfel, interpretul a mărturisit că a simţit încă dinainte ca el şi Cleopatra, fiica lui Pavel Stratan, să formeze un cuplu, că ea este aleasa lui pe viaţă! „Cu ea mi-am văzut viaţa mea înainte!”. Ce a mai povestit tânărul în această dimineaţă la matinalul TVR 1 – aici

 

„Sărbătoarea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir este de fapt ultima sărbătoare din toamnă, care marchează cumva trecerea timpului cald şi apariţia frigului. Sfântul Dimitrie este patronul păstorilor. Între Sfântul Gheorghe, celălalt patron al păstorilor şi Sfântul Dimitrie există o înţelegere: dacă Sfântul Gheorghe trebuie să înfrunzească pomii, codrul, Sfântul Dimitrie trebuie să îl desfrunzească, ceea ce se şi întâmplă, de altfel!” – ne-a explicat etnologul Doina Işfănoni în această dimineaţă, la TVR 1.

×
Subiecte în articol: corina chiriac