x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica O dispariție neaşteptată. A murit solista formaţiei The Cranberries. Avea doar 46 de ani

O dispariție neaşteptată. A murit solista formaţiei The Cranberries. Avea doar 46 de ani

15 Ian 2018   •   20:42
O dispariție neaşteptată. A murit solista formaţiei The Cranberries. Avea doar 46 de ani

Solista formaţiei irlandeze de muzică rock The Cranberries, Dolores O'Riordan, a decedat la vârsta de 46 de ani, conform postului de televiziune irlandez RTE, informează luni Reuters.
Decesul artistei a survenit brusc în Londra.


Agenta sa de presă, Lindsey Holmes, a confirmat ştirea într-un comunicat.

''Solista formaţiei irlandeze The Cranberries se afla la Londra pentru o scurtă sesiune de înregistrări. Nu sunt disponibile mai multe detalii la acest moment. Membrii familiei sunt devastaţi de aflarea veştii şi au solicitat să nu fie deranjaţi în aceste momente dificile'', se arată în documentul dat publicităţii luni.


La 20 decembrie, O'Riordan a scris pe contul de Twitter al formaţiei că se simte bine. ''Am susţinut în weekend un mic concert din ultimele luni, am cântat câteva piese la petrecerea anuală de sărbători a Billboard din New York'', a notat ea. ''M-am simţit foarte bine! Crăciun fericit tuturor fanilor noştri!'', a încheiat artista.

În februarie 2016 O'Riordan a declarat că va folosi ''muzica, dansul şi concertele pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate mintală'' după ce a scăpat de o condamnare penală în urma unui atac desfăşurat pe un aeroport. Ea a fost obligată să plătească 6.000 de euro unei organizaţii caritabile după ce a atacat mai mulţi poliţişti în timpul unui incident. Artista a recunoscut că a atacat oamenii legii după ce a fost dată jos dintr-un avion în noiembrie 2014. Conform documentelor medicale utilizate la proces, la momentul atacului ea suferea de manie, afecţiuni mintale şi tulburări de judecată şi nu îşi amintea evenimentul.

Conform unui mesaj publicat în 2016 de formaţia americană D.A.R.K. cu care O'Riordan colabora, aceasta ''suferise o leziune acută la nivelul spatelui'', iar în urma unei analize RMN a fost diagnosticată cu ''deteriorarea unui disc (al coloanei vertebrale) care îi cauzează dureri foarte mari''.

O'Riordan a lăsat în urmă un fiu, Taylor (1997), şi două fiice, Molly (2001) şi Dakota (2005).

Preşedintele Irlandei, Michael D. Higgins a reacţionat după aflarea veştii. ''Cu profundă tristeţe am aflat despre decesul lui Dolores O'Riordan, muzician, cântăreaţă şi compozitoare. Dolores O'Riordan şi The Cranberries au avut o influenţă imensă asupra muzicii rock şi pop music din Irlanda şi la nivel internaţional'', a scris şeful de stat.

Trupa irlandeză The Cranberries s-a format în Limerick, în 1989, fiind alcătuită din fraţii Noel Hogan (chitară) şi Mike Hogan (bass) alături de toboşarul Fergal Lawler. La început s-a numit Cranberry Saw Us. Ei au organizat un concurs pentru a alege solista trupei, iar Dolores O'Riordan a participat la audiţii şi ulterior a fost acceptată în formaţie.

Trupa a înregistrat un demo pe care l-a vândut în Irlanda în 300 de exemplare, moment în care şi-a schimbat numele în The Cranberries şi a trimis piesele unor case de discuri.

Ulterior, trupa a semnat cu Island Records şi a început înregistrările pentru ''Uncertain''. Stilul lor muzical, o combinaţie de jungle şi pop din anii '80, s-a impus mai ales datorită solistei Dolores O'Riordan, a cărei voce puternică dă un sound distinctiv trupei.

Piesa ''Linger'' a devenit hit în America în 1993 şi a devenit cunoscută şi în Marea Britanie, apoi trupa a devenit cunoscută pe plan mondial. Albumul ''Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We'' a fost lansat în 1993, urmat de piesa ''Dreams''. În 1993, grupul a plecat în turneu prin SUA unde au avut mare succes, iar în urma concertelor foarte apreciate de public piesa ''Linger'' a început să fie difuzată de MTV, ajungând pe locul 8 în topul american şi obţinând două discuri de platină.


Albumul ''Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?'' s-a vândut în peste 5 milioane de exemplare în SUA, conform site-ului oficial www.cranberries.com.

În 1994, solista Dolores O'Riordan s-a căsătorit cu Don Burton, fostul manager al formaţiei Duran Duran, de care a divorţat 20 de ani mai târziu.

Lansarea albumului ''No Need to Argue'' a fost un nou succes pentru trupă, intrând pe locul 6 în topul american, iar piesele ''Zombie'' şi ''Ode to My Family'' au dus la câştigarea de trei ori a discului de platină în decurs de un an.

The Cranberries - Zombie

După turneul de promovare a albumului ''No Need to Argue'', trupa a intrat în studio pentru al treilea album realizat în colaborare cu producătorul Bruce Fairbairn, potrivit bestmusic.ro. Albumul ''To the Faithful Departed'', lansat în 1996, are un sound rock şi a intrat în topuri pe locul 6, obţinând discul de platină.

În 1999 The Cranberries lansează al patrulea album de studio ''Bury the Hatchet'', care conţine hiturile ''Promises'', "Animal Instinct", "Just My Imagination", "You & Me". Trupa începe un turneu mondial care se încheie în 2000, an în care apare albumul greatest hits ''Stars — The Best of 1992—2002''.

În 2001 lansează albumul ''Wake Up and Smell the Coffee'', iar în 2002 trupa efectuează un turneu european. Un an mai târziu cântă în deschiderea unor concerte ale trupei Rolling Stones.

Din 2003, membrii trupei încep să se axeze pe proiecte solo. Dolores O'Riordan începe colaborarea la numeroase proiecte muzicale şi a scos două albume. Chitaristul Noel Hogan a demarat proiectul Mono Band şi a alcătuit, alături de Richard Walters, trupa Arkitekt. Bateristul Fergal Lawler a colaborat, atât ca muzician, cât şi ca producător, cu The Low Network, Walter Mitty şi The Realists, The Last Days Of Death Country, precizează bestmusic.ro.

Trupa s-a reunit ocazional începând din luna ianuarie a anului 2009, iar în mai 2011 Cranberries a înregistrat al şaselea album, ''Roses'', lansat la 27 februarie 2012.

La 20 iulie 2010, The Cranberries a susţinut un concert în România, care s-a înscris în turneul european al trupei. The Cranberries a revenit la Bucureşti, susţinând un concert la 11 octombrie 2012.

La 28 aprilie 2017 formaţia a scos pe piaţă albumul ''Something Else'', o compilaţie conţinând piese lansate anterior, editate într-un nou aranjament, şi trei melodii noi.

Turneul ocazionat de această lansare, care includea concerte în Europa, Marea Britanie şi America de Nord, a fost întrerupt în mai 2017, ca urmare a unor probleme de sănătate ale vocalistei O'Riordan.

Formaţia The Cranberries a vândut peste 40 milioane de albume la nivel mondial.

Pe lângă activitatea sa în The Cranberries, Dolores Mary Eileen O'Riordan, născută la 6 septembrie 1971, a înregistrat două albume solo, ''Are You Listening?'', în 2007, şi ''No Baggage'', apărut pe piaţă în 2009.AGERPRES

×
Subiecte în articol: the cranberries Dolores O'Riordan